Autor: fara autor
In mijlocul campului sedea o oala rasturnata; si era oala aceea mare-mare, cat un butoi.
Iaca trece pe acolo un soarece si vede oala aceea goala.
"Buna casa e asta", isi zise el. "A cui o fi?". - Casa-casuta, cine sta aici?
Dar nimeni nu raspunde. Se uita soarecele in toate partile, insa nu vede pe nimeni. Numai doua muste, care venisera si ele dupa mancare acolo, se ridicara in doua picioruse; dar soarecele nici nu le-a luat in seama.
"Ia sa ma mut eu aici si sa stau singur!". Si s-a asezat soarecele in oala.
Trece pe acolo o broscuta. - Casa-casuta, cine locuieste aici? Eu,soarecele! Dar tu cine esti?, raspunde soarecele din fundul oalei.
Eu sunt broasca! Daca vrei vino inauntru si-om trai impreuna. Bun de tot! Iaca ca vin si eu.
Si a sarit broasca in oala si a stat cu soarecele la un loc.
Trece pe camp un iepure. Si vazand namila aceea de oala rasturnata, s-a oprit si a intrebat: Casuta casuta, cine locuieste aici? Suntem noi: broasca-broscuta, si soarecele-soricelul. Dar tu cine esti?
Eu sunt fugarul de peste campuri si vai, iepurele. Nu ma lasati si pe mine sa stau cu voi inauntru?
Iaca aici nu ploua si nici soarele, nici vantul nu intra.
Bucuros, frate! Vino inauntru si-om trai impreuna ca e loc.
Si s-a mutat si iepurele cu culcusul in oala.
Trece intr-o zi pe langa oala-casuta jupaneasa vulpe si intreaba si ea: Casa casuta, cine sta aici? Noi traim: iepurele-iepurasul cu broasca-broscuta, si soarecele-soricelul.
Dar tu cine esti?
Eu sunt surioara voastra mai mare, vulpea. Pentru mine n-o fi loc? A vai de capul meu, am ramas fara casa!
Da, este: intra si-i vedea, ca pentru oameni buni e loc.
Multumim!
Asta am asteptat si eu. Si s-a asezat vulpea in oala si au trait impreuna multe zile.
Vine lupul nu stiu de unde.
Vede oala mare: si-a inchipuit c-o fi cineva inauntru.
Casuta casuta, cine locuieste aici? Eu, sora vulpe, cu iepurele-iepurasul cu broasca-broscuta si soarecele-soricelul. Dar tu cine esti?
Eu sunt un biet lup fara adapost. Oare n-o fi chip sa stau si eu cu voi? Ca buna casa mai aveti!
Se poate, cum sa nu! Ne-om mai inghesui cu totii si ti-om face loc si dumitale.
Si-a intrat lupul in casuta, si-au trait impreuna.
Nu stiu de unde a venit si ursul. Si era manios Mos Martin si ostenit, ca umblase toata ziua dupa mancare.
Si cum a vazut oala aceea, nu si-a inchipuit ca e o casuta cu oaspeti inauntru; si s-a asezat pe ea, ca sa se odihneasca putin.
Dar cum s-a asezat, oala: parr! Trosc!
S-a sfarmat in bucati si ursul... ce-a facut ursul? S-a ales cu o sperietura buna, iar ceilalti au fugit care incotro au vazut cu ochii.