A fost odata un padurar care avea o nevasta si sapte copii. Cel mai mare era de zece, si cel mic de sapte ani. Erau foarte saraci si cei sapte copii le ingreunau mult viata. Baietii nu puteau inca sa-si castige singuri bucatica de paine, fiindca timpurile erau tare potrivnice.
Baiatul cel mic era tare slabut si din cale-afara de pipernicit. Nu era mai inalt decat degetul cel mic de la mana si de aceea il dadura porecla de Degetel. Bietul baiat era cel mai sfios si cel mai destept dintre toti fratii. Nu-i placea sa trancaneasca, in schimb asculta cu luare-aminte.
In acel an, i-a incotit o foame atat de cumplita, incat bietii oameni hotarasera sa scape de copii.
Intr-o seara, pe cand copiii dormeau, padurarul ii spuse nevestei:
-Vezi si tu ca nu mai avem cu cei hrani pe copii si nu vreau sa-i vad murind de foame. O sa-i parasesc maine in padure.
-Oh! Ai putea face una ca asta? striga nevasta padurarului.
In zadar incerca barbatul sa-i arate ca saracia era crunta, ea nu se putea invoi; desi saraca, era mai presus de toate mama. In cele din urma, cazu la invoiala cu barbatul ei si se duse sa se culce varsand lacrimi amare.
Degetel auzise tot ce vorbisera parintii, pentru ca nu dormea. Pana la ziua nu se gandi decat la ce avea de facut. Se scula in zori si se duse la marginea unui parau, unde isi umplu buzunarele cu pietricele albe si apoi se intoarse acasa. Degetel nu sufla nici un cuvant fratilor lui.
A doua zi, intrand in padurea deasa, padurarul incepu sa taie lemne, in timp ce copiii trebaluiau si ei. Tatal si mama se indepartara incetisor, apoi o rupsera la fuga pe carare.
Cand se trezira singuri, copiii, incepura sa-si strige parintii si sa planga cat ii tinea gura. Degetel le spuse:
-Nu mai plangeti, fratiorii mei! Tata si mama ne-au lasat aici, dar eu va duc inapoi, acasa. Veniti cu mine!
Degetel cunostea bine drumul, pentru ca presarase in cale pietricele albe. Fratii il urmara pe Degetel spre casa. La inceput, copiii nu indraznira sa intre si se pusera sa asculte ce vorbeau parintii.
In ziua aceea, acestia castigasera ceva bani. Nevasta padurarului luase carne si pregatise cina.
Femeia zise cu durere:
-Vai, unde or fi bietii nostri copii? Ce-or fi facand in padure? Poate i-au sfasiat lupii!
Nevasta paduralului plangea amarnic:
-Vai mie! Unde-or fi copiii mei? Sarmanii mei copii!
Ea vorbise atat de tare, incat copiii, care erau in fata usii, strigara intr-un glas:
-Aici suntem!
Femeia alerga se le deschida usa si sarutandu-i le spuse:
-Cat sunt de bucuroasa sa va vad din nou, dragii mai copii! Desigur ca sunteti obositi si flamanzi!
Copiii se asezara la masa si mancara cu pofta, iar parintii erau cat se poate de bucurosi sa-i revada.
Insa bucuria nu a tinut prea mult, parintii fiind din nou coplesiti de tristete: din cauza lipsei banilor, nu-i mai puteau hrani pe copii.
Ei s-au gandit sa-i duca din nou in padure. Degetel trase din nou cu ureghea la ce puneau ei la cale. Se scula de zori sa adune pietricele, dar gasi usa incuiata de doua ori. Acum nu mai stia ce-i de facut. Nevasta padurarului dadu fiecarui copil cate o bucatica de paine pentru pranz. Degetel se gandi:"As putea presara firimituri pe unde vom trece" si ascuse bucata de paine in buzunar.
Tatal si mama ii calauzira in locul cel mai adanc din padurea cea deasa si intunecoasa si ii parasira pe copii, cat mai departe de casa. Degetel era sigur ca nu-i va fi usor sa gaseasca drumul cu ajutorul firimiturilor de paine pe care le presarase de-a lungul cararii. Dar mare ii fu dezamagirea cand nu mai gasi nici urma de firimituri, fiindca pe toate le ciugulisera pasarelele. Iata-i singuri in padure!
Noaptea se apropia. Cu cat inaintau, cu atat se rataceau si se afundau mai adanc in padure. Se pornise un vant aprig si copiii dardaiau de frica. Li se parea ca aud din toate colturile urlete de lupi. Nu indrazneau nici sa vorbeasca, iar ploaia marunta ii udase pana la piele.
Degtel se urca in varful unui copac, sa vada de jur-imprejur. Zari hat, departe, o luminita si se indreptara spre ea.
Curand ajunsera la casa luminata si batura la poarta. O femeie le deschise si intreba:
-Ce doriti dragii mei copii?
Degetel raspunse:
-Suntem niste copilasi care ne-am ratacit in padure.
Femeia le raspunse plangand:
-Vai, sarmanii mei, ati nimerit la un capcaun care inghite copii!
-Buna doamna, daca nu vreti sa ne lasati sa intram in casa, ne vor sfasia lupii, la noapte, in padure. Mai bine sa ne manance domnul Capcaun. Poate se va indura de noi, daca ne ajutati, ii raspunse Degetel,tremurand tot de spaima.
Nevasta capcaunului ii lasa sa intre si se duse sa se incalzeasca langa foc.
Deodata se auzira batai in usa. Capcaunul se intorcea acasa. Femeia se grabi sa-i ascunda pe copii sub pat si deschise usa.
Capcaunului ii era foame si se aseza la masa. Adulmecand in dreapta si-n stanga, simti miros de carne proaspata.
-Aici se petrece ceva necurat, zise el si se ridica de la masa, ducandu-se drept spre pat. A, vei sa ma pacalesti, iata vanat destul ca sa-mi pot ospata prietenii cand vor veni sa ma vada.
Si scoase pe copii unul cate unul. Bietii copii ii cerura sa-i crute, dar capcaunul era de-o cruzime fara pereche. Niciodata nu se lasa induiosat. Ii spuse femeii:
-Vor fi bucate delicioase, mai cu seama daca-i pregatesti cu un sos bun.
Se duse sa ia un cutit mare dar femeia ii striga:
-De ce vrei sa faci asta astazi? N-ai timp maine?
-Ia taci din gura! raspunse capcaunul.
-Mai ai atata carne, urma femeia. Ia te uita, un vitel, doi berbeci si o jumatate de porc!
-Ai dreptate! spuse capcaunul. Du-i la culcare.
Femeia cea buna la suflet era bucuroasa ca-i scapase pe copii.
Capcaunul avea la randu-i sapte fete care-i semanau leit. Nu erau inca foarte inraite, dar ii muscau pe copilasi ca sa le suga sangele. Ele se culcara devreme s-i dormeau toate sapte intr-un pat mare. Fiecare dintre ele purta o coronita de aur pe cap. In odaia aceia se mai afla un pat in care nevasta capcaunului ii culca pe copii. In toiul noptii, Degetel se scula, scoase caciulitele fratilor sai si le puse usurel pe capete copilelor capcaunului, iar coronitele de aur pe capetele fratiorilor sai.
Cand capcaunul se destepta, isi lua cutitul cel mare si se urca in camera fiicelor sale. "Ia sa vedem ce fac micii nostri strengari"? isi spuse in sinea lui.
Se apropie de patul fetelor, care purtau caciulitele baietilor.
-Iata-i ! spuse spuse el, si taie pe loc gatul celor sapte fiice ale sale. Tare multumit de fapta sa, se duse din nou se culce.
De indata ce-l auzi sforaind pe capcaun, Degetel isi destepta fratii, le spuse sa se imbrace si sa-l urmeze. Coborara incetisor in gradina si o luara la fuga cat ii tineau piciorele.
Dimineata, femeia capcaunului se urca in camera fetelor, pe care le gasi cu capetele taiate. Capcaunul ramase si el uimit de ce i se arata inaintea ochilor si striga plin de manie:
-O sa mi-o plateasca nenorocitii! Da-mi repede cizmele cele de sapte poste. O sa pun mana ei!
Capcaunul porni pe urmele copiilor care erau departe de casa acestuia. Cand Degetel il zari pe urias pasind de pe un munte pe altul, trecand raurile ca pe niste paraiase, ii ascunse pe fratii sai in scobitura unei stanci. Capcaunul era obosit si vru sa se odihneasca putin. Din intamplare, se culca tocmai pe stanca unde se ascunsera copiii. Inchise ochii si adormi cat ai clipi. Degetel le arata drumul fratilor sai, care se indepartara in fuga spre casa.
Apoi Degetel se apropie de capcaun, ii scoase cizmele si se incalta cu ele. Cizmele erau fermecate, marindu-se sau micsorandu-se dupa nevoie. Dupa ce-si puse cizmele de sapte poste, se duse drept la casa capcaunului, unde o gasi pe nevasta lui jelindu-si fetele ucise.
-Barbatul dumitale este in mare primejdie, ii zise Degetel. A cazut in mainile unei cete de talhari care au jurat sa-l omoare daca nu le dai tot aurul si argintul pe care-l are. M-a rugat sa vin sa va dau de stire primejdia care-l ameninta. Trebuie sa le duc tot ce aveti, daca nu, va fi ucis de banditi. Chiar capcaunul mi-a dat cizmele de sapte poste.
Femeia ii incredinta toate bogatiile capcaunului, pe care Degetel le duse acasa, unde parintii si fratii il intampinara cu mare bucurie.
