POVESTE JAPONEZA
TRAIA ODATA, de demult, in insula Oki, foarte departe de aici, un iepure alb. Insula asta era cat se poate de frumoasa, cu tot felul de flori si fructe si mai ales cu mai multe neamuri de foi de salata si laptuci, pe care iepurele nostru le manca cu o pofta, de ti-era mai mare dregul sa-i vezi dintisorii rozand la cotorul frunzelor, in timp ce ochii ii fugeau, cu teama, laturalnic.
Dar, cine e multumit cu ce are? Voia si el sa mai schimbe locul, ca i se urase numai pe insula. De aceea dorea sa ajunga la tarm, dar n-avea cum; ca marea era adanca, iar el nu stia sa inoate. Zile si nopti se tot chibzuia el in fel si chip, dar in zadar, ca nimic nu gasea.
Intr-una din zile, un crocodil trecu prin apropierea insulei. Iepurele alb, muncit de gandul sau, era sa se-ndeparteze, ca n-avea chef de vorba, cand deodata ii trasni prin cap un gand nastrusnic. Se-ntoarse repede spre crocodil si-i striga:
-Hei, ia asculta! Veti fi voi crocodilii mai mari, dar tot neamul iepuresc e mai numeros!
Namila se opri din inot, se apropie de tarm, deschise o gura cat o sura si zise:
-Ti se pare, pentru ca nu stii cati suntem in fundul apei!
-Asa, zise iepurele, atunci hai sa ne numaram!
-Hai, dar cum sa facem?
Iar iepurele, siret, ii spuse:
-Iata cum: voi crocodilii sa va asezati in sir de aci pana la tarm, intr-o singura linie, plutind pe mare; eu o sa merg repede pe spatele vostru si o sa va numar in fuga.
-Bine, zise crocodilul si pleca sa spuna celorlalti.
Atunci tovarasii lui se insirara asa cum fusese vorba, iar dracosul de iepure trecu pe spinarea lor, cat e marea de mare, pana la tarm. Cand fu insa aproape de mal, nu-l mai rabda inima si le striga, plin de bucurie:
-Asta am vrut: sa ajung la mal. Sac, prostilor, ca v-am pacalit!
Cum sfarsi de vorbit, cel din urma crocodil, care era mai aproape, se infurie si repezindu-se dupa el, ii sfasie pielea si-l jupui de tot, de ramase bietul iepure numai cu carnea pe el, rosie, plina de sange.
Tocmai atunci trecura pe acolo optzeci de zei, toti frati, care se duceau sa ceara de nevasta pe printesa Yakami; ca se dusese vestea peste noua mari si noua tari, despre frumusetea si despre sufletul ei ales. Si cand vazura pe nenorocitul de iepure ca tipa si se vaita de durere, il intrebara:
-Da' ce e cu tine?
El le raspunse, vaitandu-se:
-Iaca, vrusei sa trec pe tarm pe spinarea crocodililor, si ca sa stea, le spusei ca vreau sa-i numar. Dar ei de necaz ca i-am pacalit, uite ce-mi facura.
Zeii, ca sa-si bata joc de el, ii spusera:
-Du-te de te scalda in apa sarata a marii si pe urma intinde-te sa te usuci la vant, ca-ti trece!
Iepurele dadu fuga de se baga in mare, dar il cuprinse deodata o usturime din pricina sarii din apa, de credea ca o sa innebuneasca. Asa ca, repede se intinse la vant, astfel cum il povatuisera zeii. Atunci i se zbarcise carnea de nu mai putea de durere.
In urma zeilor mergeau servitorii lor, care le purtau bagaje; iar cel din urma dintre ei, Il intreba si el, ce-a patit. Iepurele ii povesti totul de la inceput. Iar servitorului, care era si el un fel de zeu, I se facu mila de el si ii zise:
-Uite ce sa faci: mai intai du-te iute de te spala cu apa dulce de izvor; pe urma aduna polen de papura si da-ti cu el pe tot corpul si asa o sa-ti treaca!
Iepurele alb se codi la-nceput, crezand ca iar e vreo pacaleala; dar fiindca nu mai putea de usturime, iar chipul bland al servitorului ii insufla incredere, dadu fuga la izvor si isi alina durerile cu apa rece ca gheata. Apoi, aduna in graba polen de pe florile de papura, se tavali in e asa ca sa-i acopere toata carnea, si - ce sa vezi? Numaidecat incepu sa-i creasca toata blana la loc, asa cum fusese inainte.
Acuma, iepurele acesta era un iepure fermecat; dupa ce s-a facut bine, ii spuse asa binefacatorului sau:
-Iti multumesc din toata inima pentru binele pe care mi l-ai facut. Pe cei optzeci de rai, care si-au batut joc de mine, ii blestem sa nu li se implineasca ceea ce si-au pus in gand. Numai tu vei izbandi.
-Bine, iepure alb, zise el razand, dar maririle lor se duc sa ceara de nevasta pe frumoasa printesa Yakami. Cum o sa se marite printesa cu un servitor!
-Uite asa. Bine. Ii blestem sa n-ajunga nici unul sa ia de nevasta pe printesa. Tu, macar ca esti numai un servitor, tu o sa te insori cu ea.
Servitorul clatina din cap cu neincredere, apuca bagajele si goni cu ele dupa zei.
Cand ajunsera la castel,unul dupa altul, cei optzeci de zei se infatisara minunatei printese, punandu-i la picioare nestemate stralucitoare si jurandu-i dragoste pana la moarte.
Era unul mai frumos decat celalalt, imbracati numai in aur si matasuri scumpe. Dar printesa nici pe unul nu-l placu. Privirile ei cercetatoare se oprira asupra binefacatorului iepurelui alb.
-Dar acesta, prea marita domnita, nu este decat un servitor, zisera nedumeriti zeii.
-Pe el il vreau de sot, raspunse printesa, zambind cu blandete.
Si facura nunta fara pereche, de se duse pomina, iar in capul mesei fara sfarsit, cine credeti ca sta, rozand cu pofta o laptuca mare cat el? Chiar iepurele alb. Ca avusesera grija sa-l pofteasca la praznic, iar el nu putuse sa nu primeasca o cinste atat de deosebita.
