Puisorul motat

Puiutul de Violeta Mihaes

La marginea padurii, intr-o poienita verde, spuzita de flori gingase, scaldata in lumina blanda a soarelui de primavara, odihnea scartaind din incheieturile-i batrane casa acoperita cu muschi a padurarului si a paduraresei.

Curtea le era plina de pasari care de care mai guralive, ba si de caprioare si porci mistreti. Toate aceste vietati traiau in ograda stapanilor in buna intelegere si fereasca sfantul de vreo incaierare, caci imediat aparea batranul gansac, cu ochelarii pe nas, si linistea scandalagiii pe data.

Cum era primavara, care mai de care se intrecea la adus pe lume pui: ratele si gastele isi plimbau deja bobocii pe balta, curcile isi indemnau puii la ciugulit de iarba, iedul cel mic al caprei zburda cu neastampar, masurand gardurile mai pitice. Cei mai rasfatati erau porcusorii mistreti, care, fiind prea multi, sugeau din biberonul oferit cu darnicie de Murga al carei vitel, ratacit prin padure, nu s-a mai intors.

Doar gaina intarzia inca pe cuibar, clocind cu grija cele nouasprezece ou stralucitoare si fierbinti din care se auzeau piuituri indraznete. Cocosul o vizita des si-i aducea viermisori, nerabdator sa-si vada odraslele. Celelalte gaini asteptau si ele , curioase sa-si cunoasca nepoteii:

- Mai e mult, draga surata?

- Cred ca maine or sa iasa, caci au inceput sa ciocane. Le aud inimioarele cum bat grabit! spunea closca fericita.

A doua zi, ghemotoacele pufoase se rostogoleau din jumatatile de oua risipite pe paiele cuibarului. Closca cloncanea fericita si-i chema la soare sa-si usuce hainutele jilave. Toti erau vioi si dragalasi, dar unul era motat si tantos, si-atat de galbui, incat jurai ca-i bot de mamaliga. Chiar si motanul care se jura ca-i vegetarian, placandu-i la nebunie mamaliga, l-ar fi inghitit fara sa-l mestece, de drag ce-i era. Puisorul nostru motat era iubit de toate orataniile din ograda si nici una nu se incumeta sa-l supere, caci prea era istet si mandru si prea-l sorbeau din ochi padurarul si padurarita.

Spre sfarsitul verii, puisorii erau maricei si incepusera sa deprinda bunele purtari, ba mergeau chiar si la scoala, sub nucul din spatele casei, unde capra tinea lectii de muzica, iar ursul, angajat pe o luna, povestea cui voia sa auda si sa ia aminte intamplari din viata lui de mosneag trecut prin multe.

In fiecare dimineata, mama isi spala si pieptana odraslele si le trimitea la invatatura. Doar puisorul motat intarzia intotdeauna sau nu venea deloc. In dimineata cu pricina, puiul dormea dus, varat printre paie, doar motul tradandu-l ca sta ascuns ca un talhar. Mama il striga si-l dojeni usor:

- Hai, somnorosule, ca te asteapta fratii tai! Rusine sa-ti fie!

- Nu vreau!

- Hai sa te speli si sa mergi la scoala!

- Nu vreau! Nu vreau! Striga maniat puiul cel rasfatat.

Si tot spunand "Nu vreau! Nu vreau!", se hotara sa paraseasca ograda si sa se afunde in padure, sa scape de cicalelile mamei, care, fie vorba-ntre noi, ii dorea doar binele. Degeaba s-a rugat biata mama, degeaba au plans fratiorii si surioarele, in zadar i-a povestit ursul o intamplare cu mielul pupat in bot de lup, puiul nostru a ramas nezdruncinat in hotararea lui de a-si cauta libertatea.

A luat-o fara grija pe cararuia din poiana si s-a afundat in padure fara frica si cu prea multa indrazneala. Fluierand a nepasare, minunandu-se de linistea si frumusetea padurii, a vazut pe carare o vietate roscata, cu o coada stufoasa si ochii alungiti, stiti voi cine-i!

- O, un puisor motat! O raritate prin padurile noastre! spuse sireata cu miere in glas.

- Buna ziua! spuse puisorul. Dar dumneata cine esti?

- Cum, nu ma cunosti?! Sunt vulpea. Traiesc in sihastrie ca o calugarita. si multumesc lui Dumnezeu ca mi-a trimis pe cineva sa-mi tina de urat! se inchina mincinos roscata.

- Dupa cum vad eu, cei de-acasa au spus numai minciuni despre dumneata: ca esti sireata, rea si mananci gaini. Acum vad ca nimic nu-i adevarat, ca esti femeie cu frica de Dumnezeu si El m-a indrumat spre tine.

Vulpea se bucura auzind cuvintele puiului de gaina si-l invita la ea acasa:

- Vino sa innoptezi la mine. Am o camera numai buna pentru tine si-o sa te ospatez. Am facut provizii de seminte pentru oaspeti dragi ca tine. Si-au plecat impreuna spre casa vulpii. Acolo vulpea l-a poftit intr-o colivie si-a tras zavorul dupa el. In zadar a plans si a strigat motatul, ca nimeni nu l-a auzit.

- Uite ce e, i-a spus vulpea impaciuitoare, nu mai plange ca nu-ti vine nimeni in ajutor! Pune ciocul si mananca grauntele pe care ti le-am adus ca trebuie sa te ingrasi! Pai ce supa vrei sa pregatesc pentru musafiri daca n-ai nici un gram de grasime?

Uitase sa-i spuna sarmanului ca se apropia ziua ei de nastere si invitase toate cumetrele la ospat. Un pui fraged si gras era numai bun de gatit si prietenele ei ar fi fost multumite. Dar puiul, in loc sa se ingrase slabea vazand cu ochii, era amarat si ducea dorul ograzii parintesti unde alerga in voie, jucandu-se cu fratiorii sai. Din inchisoarea sa ii visa pe acestia fericiti, lipsiti de griji, bucurosi ca au scapat de unul ca el.

Nu era asa. Toti din ograda l-au cautat si l-au strigat cu disperare, dar le-a fost teama sa intre prea adanc in padure. Se temeau de vulpe, vezi bine. Closca se resemna asa cum facuse si Murga, trebuia sa-si creasca ceilalti puisori.

Doar ursul nu s-a lasat, a cutreierat padurea doua zile si doua nopti, fara incetare, pana ce a auzit scancetele puiului in barlogul cumetritei. A venit si i-a spus cocosului. Cocosul s-a dus la vanator si l-a rugat sa-l salveze pe neascultatorul sau pui. Vanatorul, care de mult si purta sambetele cucernicei vulpi, a acceptat cu bucurie, mai ales ca padurareasa avea nevoie de un guler nou. Impreuna, om si zburatoare, au gandit un plan buclucas.

A doua zi, nici nu batuse soarele in geam, ca ei erau plecati spre locul unde-i ducea necazul unuia si norocul celuilalt, calcand cu bagare de seama, sa nu prinda de veste sireata ca are musafiri la micul dejun.

In timpul acesta, vulpea, care-si cam pierdu-se rabdarea, se pregatea sa-l jumuleasca si sa-l friga la gratar pe amaratul ce se vaita in colivie. A facut un foc bunicel si topaia in jurul lui, fericita ca va manca pui pe gratar.

Cocosul si tovarasul sau au ajuns tocmai la timp, caci daca mai intarziau, ar fi gasit doar osisoarele motatului risipite in vatra stinsa si l-ar fi plans cu mare jale, ducand vestea trista mamei si fratilor ce-l asteptau plini de speranta. Dar norocul a fost de partea lor.

Ajuns in fata vizuinei, cocosul a-nceput a canta vitejeste, cu inima cat un purice si nadejdea in stapanul ce se pitise printre buruieni, cu pusca pregatita, asteptand-o pe dansa in bataia pustii.

Puiul, auzindu-si parintele, s-a incumetat a striga:

- Fugi, tata, salveaza-te! Nu merit sa te sacrifici pentru mine, lasa-ma si du-te la fratii mei!

- Ce noroc a picat la usa mea, se bucura vulpea, zburatoarele au invatat drumul si vin de bunavoie la ospat!

Fara sa mai stea pe ganduri, hoata cazu prada sireteniei celor doi tovarasi, cocosul si vanatorul.

Asa a scapat puisorul motat din necazul in care a intrat singur si din care n-a putut iesi decat cu ajutor. Blana vulpii a ajuns guler la gatul nevestei de padurar, aducand tuturor aminte de patania puiului care, ajuns acasa, s-a cait, cerand iertare tuturor din ograda. Acesta i-a promis mamei c-o s-o asculte si n-o sa mai plece niciodata hai-hui, de capul lui motat.