Somnul, Sobolanul si Gandacul

ERA ODATA un romanas, care, fiind sarac lipit pamintului, se tocmi cioban la un celnic. Trei ani de zile pascu oitele celnicului, nedespartit de ele, cu asa credinta si dragoste, ca auzea numai de la domnul sau.

Dupa trei ani i se facu dor de casa si de neamuri si vru sa se intoarca in satul lui. Celnicului ii venea rau sa se desparta de un astfel de slujitor, dar tot nu-l putea sili sa ramiie. Si, cum ii pusese la pastrare deoparte trei mii de galbeni, cite o mie pe an, si trei oi birsane, tot cite una pe an, cind feciorul isi ceru simbria, el ii zise:

- Fiule, nu am de ce sa ma pling de tine, ca mi-ai lucrat cu prisosinta si cu toata inima. As fi dorit sa mai tin la mine, dar peste voia ta nu te mat pot tinea. Dar ce-i veni lui, ca-i mai adaoga: Simbria ta asta e: sau trei mii de galbeni, sau trei oi.

Ciobanasul ramase pe ginduri: "Ce fel vorbeste stapinul meu daca vreau trei mii de galbeni sau trei oi ? Pesemne ca stie el cit pretuiesc oile".

Asa ca slab de minte, dar si de dragul oilor, el alese oile. Si cu catal in mina le porni inainte spre satul lui. Pe drum intilni un mosneag. Acesta era Somnul.

Pastorul, care se tot ducea fluierind ca in zi sarbatoare, se opri si-i dadu binete.

- Buna ziua si noroc, firtate ! ii ura Somnul. Incotro cu oile ?

- Acasa, mosule! Ele imi sint simbria pe trei ani de zile !

- Nu tai una, s-o frigem si sa ne ospatam sa facem firtati, ca eu ma voi plati vreodata?

- Daca vrei tu, mosule, fac cum zici. Si ciobanul nostru injunghie o oaie, o infrigari o facura lata amandoi, cu cintece si voie buna. La ramasul bun, Somnul apuca urcusul si ciobanasul valea spre sat. Cum era in toiul verii si era o arsita si o mare zapuseala, se intinse undeva la umbra. Pe cind odihnea, iesi un chitoran, care nu-l lasa in pace cu chitaitul:

- Nu tai o oaie s-o rontaim, ca la vreme te-oi raplati si eu indoit.

Ciobanasul, ori din prostie, ori fiind cu inima larg taie oaia ca sa faca pe voia soarecului. O pirjoli bine la jaratic si praznuira.

*Cata - bat lung, cu cirlig la virf, cu care ciobanii prind oile.

Apoi, cu singura lui oaie, merse spre sat pina ii iesi in cale un gindac mester in cocoloase de balega. Gandacul se tinu grapa de el sa taie oaia, ca-i va face si el un bine la rindul sau. Ciobanul se purta la fel si multumi pe Gindac cu un praznic tot asa de bun. Si ramase bietul de el numai cu cata. O lua razna tot fluierind si ajunse intr-o cetate. Acolo era zarva de mare sarbatoare. Ce se sarbatorea ? Fata craiului ajunsese in anii maritisului si tatal ei voia s-o marite.

-Ma voi casatori, zicea ea, numai cu acela care nici unul altul ma va face sa rid din toata inima. Si cine va cuteza asta cu mine si nu va izbuti, nu va mai avea zile !

De la toate hotarele tarii au dat iures baieti voinici frumosi, cu soarele in frunte, dar nici unul n-a fost in stare sa insenineze fata domnitei.La sosirea ciobanului bateau tobele, de se zguduia tot pumintul, ca sa se adune lumea si cine voia sa-si incerce norocul.Flacaul,care muncise trei ani in sir pe trei oite si acelea duse de pomana, se grabi si el sa-si masoare puterile, ca nu stii de unde sare iepurele.! Se infatisa craiului si-i aduse la stiinta vrerea lui.

Cand logofatul il insemna la catastif, suspina o data si zise:

- la-ti nadejdea, baiete ! Numai ca nu piere lumea fara d-alde tine, ca pina acuma au pierit voinici, nu gluma!

Ciobanasul merse in gradina palatului. Domnita sedea a ostrete si astepta sa vada daca el o va inveseli. .Dar ciobanul nu stia macar o sotie. Facu el citeva boscarii cu miinile, strimbaturi si schimonoseli, se suci, se invirti, dar unde voia sa stie fata asta boieroasa de hazuri nesarate ? La mai mult el nu se pricepu si, cum obosi, se lungi pe iarba verde.

Si-l apuca un somn, de dormi bustean ca pe lumea cealalta. Cazuse in bratele Somnului, firtatul sau. In clipa sosira si ceilaiti doi, Sobolanul si Gindacul. Si ce crezi ca fac ? Sobolanul se catara pe un mar si pune sa culeaga mere si sa le arunce jos Gindacului. Iar Gindacul prindea marul si cu el de-a dura pina la gura ciobanului, iar ciobanul le mesteca si le minca prin somn.

Fata craiului se tinu cit putu, dar in cele din urma izbucni in hohote de ris, sa-i vie lesin, gata-gata sa-si rupa baierile inimii. Ride fata craiului, dupa ea ca craiul, de la crai hohotira de ris curtenii, de la acestia oamenii dinafara, se molipsira cu totii, numai un ris si un haz era cetatea toata.

De abia atunci se trezi ciobanul din somn si deodata tresari vazind fata care hohotea nebuna de risete. Iar lumea dimprejur ii ura : "A ta sa fie, cu noroc !"

Cum se brodi ca tocmai atunci trecu pe acolo si un print si cum craiului ii venea greu sa-si marite fata cu un cioban, scorni ca printul stirnise risul domnitei. Ce mai tura-vura, ba ca unul a facut-o a ride, ba ca celalalt, craiul fu tot de partea printului.

Isi cununa fata cu printul si sarmanul cioban ramase cu buza umflata. Vezi insa ca ciobanul nostru era barbat, nu gluma ! Nu se lasa cu una, cu doua. Tinu sfat cu Somnul, cu Sobolanul si Gindacul si se vorbira intre ei.

-Nu te pierde cu firea, ca pina la urma tot tu ai sa pui mina pe fata, zise Somnul.

Cind printul s-a dus in odaie sa se culce, iata ca Somnul il cuprinse in brate si-ltinu o zi si-o noapte in adormire, tapan, de a-i fi zis ca e mort. Il misca fiica craiului, il stropi cu apa rece sa se destepte, dar el tot tapan. La urma, ostenita, fata adormi si ea. Atunci vine Sobolanul la patul nesuferitului mire si ront ! ront ! ii roade camasa, cioarecii si hainele. Apoi cu ajutorul Gindacului se pun sa-i astupe gura cu scarmanatura, ba ii unsera si toata fata, de-ti era mai mare greata.

Cind se trezi mireasa si-l vazu in halul asta, se rasti la el:
- Sa-fi fie rusine, nesimtitorule, ca te lasi sa te inghita sobolanii si gindacii de viu si stai neurnit!

A doua zi, nenorocitul se trezi dupa somnul adinc si se racori cu apa rece si incerca sa imbrace camasa si cioarecii. Dar in zadar, ca erau numai zdrente. Nu te poti pune cu Sobolanul si cu Gindacul si nici cu Somnul.

Si tot asa, noapte dupa noapte, o pati bietul mire din ce in ce mai rau, de ramase numai cu patura si pina la urma i-o sfirtecara si pe asta, incit dupa multe mai poznase patanii se minie craiul.

Socotind ca la mijloc a fost un blestem ca l-a napastuit pe ciobanul fara de vina, l-a gonit pe ginere si in locul lui aduse pe norocosul pastor si-l facu mostenitor de imparatie de sta lumea toata cu gura cascata de minunatie.