Tabloul cel din matase tesut

DEMULT, la poalele Muntelui Mare, se afla o campie. Pe campie erau asezate cateva colibe. Intr-o coliba locuia matusa Tan Bu, careia ii murise sotul si ramasese cu trei copii. Copilul cel mai mare se numea La Mo. Cel mijlociu se numea La Dui-a, mezinul se numea La Na. Tan Bu era foarte indemanateca la tesut matasea. Florile si animalele tesute de ea din matase parca erau vii.

Oamenii cumparau tesaturile ei pentru haine, pentru fete de plapuma si pentru cuverturi. Toata familia traia din ceea ce castiga ea.

Intr-o zi Tan Bu a luat cateva suluri din matasea pe care o tesuse si s-a dus sa le vanda in bazar. Intr-una din pravaliile bazarului a vazut o pictura infatisand un peisaj de la tara. O casa mare, o gradina frumoasa cu flori, o campie larga si o livada, o gradina de zarzavaturi si un bazin cu pesti. Se mai vedeau o multime de pasari si multe vite.

Tan Bu nu se mai satura uitandu-se si sufletul i se umplea de bucurie. Banii luati pe matase erau pentru orez. Dar atat de mult i-a placut peisajul, incat a cumparat mai putin orez si a platit si tabloul. Pe drum spre casa s-a oprit de cateva ori, a desfacut tabloul, l-a privit si si-a zis in sinea ei: "Ce bine ar fi daca as putea trai si eu intr-un sat ca acesta!"

Cand a ajuns acasa a dat tabloul fiilor ei, ca sa-l vada, si fiii s-au bucurat. Tan Bu i-a spus baiatului cel mare:

-La Mo, ar fi bine daca noi am putea sa locuim intr-un astfel de sat! La Mo a strambat din buze si a zis:

-Astea sunt basme, mama!

Atunci Tan Bu zise fiului mijiociu:

-La Dui-a, ar fi bine sa locuim intr-un asemenea sat!

A strambat si el din buze si a zis:

-Asta nu se poate, mama.

Tan Bu, incretindu-si sprancenile, i-a spus mezinului:

-La Na, daca nu voi reusi sa traiesc intr-un asemenea sat, mai bine sa mor! Zicand acestea a oftat adanc.

La Na s-a gandit ce s-a gandit si cautand s-o impace i-a zis:

-Mamico, tu tesi foarte bine matasea, lucrurile tesute de tine parca-s vii. Cel mai bine ar fi sa lucrezi din matase acest tablou si punandu-l in cui sa-l privesti mereu si sa crezi ca traiesti chiar in aceste locuri frumoase.

Tan Bu a stat putin pe ganduri, apoi a incuviintat:

-Tu ai dreptate. Asa am sa fac, altfel voi muri de suparare. A cumparat fire de matase colorata, a potrivit razboiul si a inceput sa teasa tabloul. A tesut o zi, a tesut doua, a tesut o luna, a tesut noua. La Mo si La Dui-a erau foarte nemultumti de ceea ce facea mama lor si intr-o zi, tragand-o de mana, i-au zis:

-Mama, tu tesi numai la tabloul acesta si pe noi ne-ai uitat. Iar noi capatam orez numai daca taiem lemn, pentru care trudim din greu si suntem tare obositi.

La Na a zis fratilor sai mai mari:

-Lasati-o pe mama sa teasa satul acela frumos, daca mama nu-l va tese va muri de suparare. Daca voi socotiti ca sunteti prea obositi pentru ca taiati lemne, atunci am sa ma duc eu singur sa tai!

De atunci La Na taia lemne din zori pana-n noapte, ca sa intretina familia. Tan Bu tesea si ziua si noaptea. Seara lucra la lumina rasinii de brad. Rasina facea prea mult fum si ochii ei se inrosira, insa Tan Bu nu voia sa lase lucrul. Dupa un an de zile, lacrimile lui Tan Bu picurau pe matase si pe unde cadeau lacrimile izvorau pe matase paraiase limpezi si bazine rotunde cu pestisori. Dupa doi ani incepu sa picure sange pe matase din ochii lui Tan Bu. Si unde cadeau picaturile de sange rasarea un soare aprins si flori vii.

Abia dupa trei ani a reusit sa termine de tesut tabloul. Era mai mult decat minunat. In tablou se vedea o casa mare acoperita cu tigla albastra, cu ziduri verzi, cu stalpii rosii si cu poarta galbena.

In fata portii era o gradina mare cu flori, iar in gradina un bazin cu pesti de aur care inotau. In stanga casei era o livada cu pomi roditori incarcati cu fructe rosii si galbene.

Printre pomi zburau tot felul de pasari. In dreapta casei era gradina de zarzavat, plina de verdeturi si de pepeni galbeni.

In spatele casei era o pajiste si pe pajiste erau grajdul, staulul si cotetul. Vacile si oile pasteau iarba, pasarile ciuguleau tot felul de ginganii. Nu prea departe de casa, la poalele muntelui, se intindea un camp mare cu porumb, orez si grau. Apa limpede a raului trecea prin fata satului soarde privea de pe cer.

-Ce frumos e tabloul acesta din matase tesut! au zis cei trei copii admirand tabloul. Tan Bu si-a dezdoit spinarea, si-a sters ochii inrositi si-a ras in hohote de bucurie.

Deodata s-a starnit un vant de la apus, s-a auzit un vijiit si tabloul a fost smuls de vant din casa si dus pe cer spre rasarit. Tan Bu l-a urmarit in graba, a intins mainile spre cer si-a strigat tinand capul in sus:

-Vai!

Si intr-o clipa tabloul a disparut. Tan Bu a cazut in fata usii. Cei trei frati au dus-o in casa, au culcat-o in pat, i-au dat sa bea o cana cu ceai, iar ea si-a revenit cu greu. Cand s-a trezit i-a spus fiului cel mare:

-Sa te duci spre rasarit si sa-mi aduci inapoi tabloul cel din matase tesut, el e viata mea. La Mo s-a invoit, s-a incaltat cu pantofii de paie si a pornit spre rasarit. A mers o luna si a ajuns la Cheia Muntelui Mare. La gura Cheii era o casa de piatra, in dreapta casei era un cal mare de piatra.

Calul de piatra tinea gura deschisa, ca si cum ar fi vrut sa manance capsuni. In fata casei statea o batranica cu parul alb. Cum l-a vazut pe La Mo trecand prin fata casei l-a intrebat:

- Copilule, unde te duci ? La Mo i-a raspuns:

-Ma duc dupa tabloul cel din matase tesut, care a fost lucrat de mama mea in trei ani si pe care vantul l-a luat si l-a dus spre rasarit. Batranica i-a lamurit:

Tabloul cel din matase tesut a fost ravnit de mai multe zeite care se afla la rasarit de Muntele Soarelui. Ele au vazut ca mama ta a tesut atat de frumos tabloul si l-au luat ca model sa teasa si ele unul. Nu-i usor ca sa ajungi la ele.

In primul rand trebuie sa-ti scoti doi dinti si sa-i pui in gura calului meu de piatra. Atunci calul de piatra se va putea misca, va putea manca capsuni.

Dupa ce va manca capsuni, tu vei putea sa-l incaleci si tot el te va duce la Muntele Soarelui. Pe drum veti trece peste Muntele de Foc, calul de piatra trece prin foc, tu va trebui sa scrasnesti din dinti, sa rabzi de durere si sa nu tipi. Daca vei scoate un tipat, atunci vei fi ars de viu.

Dupa ce vei trece Muntele de Foc vei ajunge la mare. Pe mare vantul si valurile sunt foarte puternice si ele vor izbi in tine cu bucati de ghetari, va trebui sa stringi tare din dinti, fara sa tremuri! Daca ai sa tremuri o data, valul te va arunca in fundul marii.

Dupa ce vei trece marea si-i ajunge la Muntele Soarelui, vei cere zeitelor sa-ti inapoieze tabloul cel din matase tesut.

La Mo si-a pipait dintii, s-a gandit ca ar putea fi ars de viu, ca ar putea muri inecat si s-a facut alb ca varul. Batranica s-a uitat la fata lui schimbata si razand a spus:

-Copilule, daca nu esti in stare sa induri greutatile nu trebuie sa te.mai duci! Iti daruiesc o cutie cu aur, intoarce-te acasa si traieste-ti din plin viata. Batranica a luat din casa de piatra o cutie de fier plina cu aur si i-a dat-o lui La Mo. La Mo a primit cutiuta si s-a intors. Pe drum mergea si se gandea:

-Am aceasta cutiuta, viata mea va fi indestulata, la ce sa ma mai intorc acasa si sa impart cu ei tot ce am?

In graba s-a hotarat sa pastreze totul pentru el, sa nu se intoarca acasa si sa plece la oras.

Tan Bu a stat bolnava in pat si a asteptat doua luni, si daca nu l-a vazut pe La Mo intorcandu-se acasa, atunci i-a spus celui de al doilea fiu:

-La Dui-a, du-te dupa tabloul cel din matase tesut, caci acel tablou este viata mea! La Dui-a s-a invoit, si-a incaltat pantofii de paie si a pornit-o spre rasarit. Dupa ce a mers o luna a ajuns la Cheia Muntelui Mare si a vazut-o pe batranica stind in fata casei de piatra. Batranica l-a sfatuit si pe el ca pe frate-sau.

La Dui-a si-a pipait dintii, s-a gandit ca ar putea fi ars de viu, ca s-ar putea ineca in mare si s-a facut alb ca varul.

Batranica i-a dat si lui o cutie de fier plina cu aur. El a luat cutiuta si a facut la fel ca fratele cel mare, nemaivrand sa se intoarca acasa si indreptandu-se spre oras.

Tan Bu, bolnava in pat, a asteptat iar doua luni si a slabit ca un tir. In fiecare zi privea usa si plangea. Ochii i s-au inrosit de plans, a plans atat de mult, pana n-a mai putut sa vada nimic. Intr-o zi La Na i-a spus mamei:

-Mama! Nu cred sa se mai intoarca fratii mei. Li s-o fi intamplat ceva rau pe drum. Eu am sa plec si neaparat voi aduce tabloul cel din matase tesut. Tan Bu s-a gandit si a zis:

-La Na, ai grija de sanatatea ta. Vecinii vor avea grija de mine.

La Na a incaltat pantofii de paie, si cu pasi mari s-a indreptat spre rasarit. Dupa doua saptamani a ajuns la Cheia Muntelui Mare. Acolo s-a intalnit cu batranica, cea care statea in fata casei de piatra. Batranica i-a dat aceeasi povara ca si fratilor ei.

-Copilule, fratii tai mai mari au luat cate o cutiuta cu aur si au plecat. Ia si tu o cutiuta si pleaca. La Na, cu mana la inima, a spus:

-Nu, eu trebuie sa iau inapoi tabloul cel din matase tesut.

Apoi si-a scos doi dinti si i-a pus in gura calului mare de piatra. Calul mare de piatra s-a miscat, a deschis gura si a mincat capsuni. La Na, cum l-a vazut ca a mancat zece capsuni, a incalecat si s-a prins de coama lui. Calul a ridicat capul, a nechezat lung si a luat-o la goana spre rasarit.

Dupa ce a gonit trei zile si trei nopti, a ajuns la Muntele de Foc. Flacarile i-au invaluit si dogorea ca jarul. La Na s-a facut una cu calul, scrisnea din dinti si rabda. Abia dupa o jumatate de zi au trecut Muntele de Foc si au intrat in mare.

Valurile marii si bucatile mari de gheata izbeau cu furie si La Na suferea si de frig si de durere. Iarasi s-a facut una cu calul, a scrasnit din dinti si a rabdat. Dupa o jumatate de zi au ajuns pe celalalt mal, unde era Mun-tele Soarelui.

In varful Muntelui Soarelui era un palat mare, care stralucea ca aurul si dinauntru se auzeau cintecele si risetele fetelor. La Na a strans din calcaie, calul de piatra s-a ridicat in cele patru picioare si a zburat si intr-o clipa au ajuns in fata palatului.

La Na a coborat de pe cal s-a indreptat spre poarta si a vazut multe zeite frumoase stand in cerc si tesand cu fire de matase.

Tabloul tesut pe matase de mama lui era in mijioc si toate teseau dupa el. Cum l-au vazut pe La Na intrand pe neasteptate, s-au speriat toate. La Na le-a spus pentru ce a venit. O zeita a zis:

-Bine, noi astazi vom termina de tesut. Maine dimineata ti-l vom da. Te rugam sa astepti aici o noapte.

La Na s-a invoit. Zeita i-a dat sa manance multe fructe ceresti, foarte bune la gust. La Na era obosit si a adormit stand pe scaun. S-a innoptat, zeitele au agatat in mijlocul salii o perla, care lumina noaptea si sala era plina de lumina. Ele chiar si noaptea teseau... O zeita imbracata in rosu, foarte indemanatica, a terminat prima de tesut. A luat tabloul tesut de ea si cel tesut de Tan Bu si le-a comparat.

Si a vazut ca Tan, Bu a tesut mult mai bine. Soarele ardea, bazinul cu pesti era limpede, florile erau proaspete si vitele erau vii. Zeita imbracata in rosu si-a zis: "Ce bine ar fi daca si eu as fi in acest tablou!"

Vazand ca celelalte n-au terminat inca de tesut, a luat fire de matase si si-a tesut portretul pe tabloul lui Tan Bu. In portret fata sta langa bazin si se uita la flori. La Na s-a trezit la miezul noptii si a vazut ca toate zeitele s-au culcat.

La lumina perlei, tabloul tesut de mama lui era pe masa si el se gandi: "Ce-am sa fac maine, daca ele nu-mi vor da tabloul? Mama e de mult bolnava si nu mai pot zabovi. Cel mai bine ar fi sa iau tabloul si sa plec cu el chiar in noaptea asta". La Na s-a sculat, a luat tabloul mamei l-a impaturit si l-a pus in buzunarul hainei, la piept.

A iesit pe poarta, a incalecat pe cai, a strans din calcaie si calul de piatra a luat-o la goana sub lumina lunii.

La Na a scrasnit din dinti, s-a facut una cu calul, a trecut marea nemarginita, a trecut peste Muntele de Foc si indata a ajuns la Cheia Muntelui Mare. Batranica sta in picioare in fata casei si radea in hohote, zicandu-i:

- Copilule, descaleca!

La Na a descalecat. Batranica a scos dintii din gura calului si pe indelete i-a pus in gura lui La Na. Calul de piatra statea acum in picioare langa capsuni, nemiscat.

Batranica a luat din casa de piatra o pereche de pantofi din antilopa, pe care i-a dat lui La Na si i-a zis:

-Copilule, incalta pantofii de antilopa si intoarce-te repede ! Mama e pe moarte!

La Na a incaltat pantofii de antilopa, a plecat si intr-o clipa a ajuns acasa. Si si-a vazut mama bolnava in pat, slaba ca o stafie, rasufland rar, gata, gata sa moara. A mers in fata patului si a strigat-o:

-Mama! Din buzunarul de la piept a scos tabloul cel din matase tesut si l-a desfacut in fata ei. Tabloul stralucea de-ti lua ochii si atunci ochii mamei s-au inseninat. S-a sculat deodata din pat si razand privea tabloul pe care-l tesuse cu mana ei trei ani de zile si zise:

-Copilule, e intuneric, sa mergem afara la soare si sa-l mai privim!

Mama si fiul au iesit afara si au intins tabloul pe pajiste. Deodata s-a starnit un vant parfumat si cat ai clipi tabloul se mari, intinzandu-se pe cativa kilometri de campie si prinse viata.

Coliba lui Tan Bu nu se mai zarea, se vedea doar un palat care stralucea ca aurul, inconjurat de un parc, de o livada, de o gradina de legume, de un camp si de vite asa cum fusesera tesute in tablou.

Tan Bu si La Na tocmai sedeau in fata palatului. Deodata, Tan Bu a vazut langa bazinul de peste din parc o fata imbracata in rosu, care privea florile. Tan Bu s-a dus in graba s-o intrebe cine e. Fata i-a spus ca-i zeita si fiindca si-a tesut portretul pe tablou a fost adusa acolo.

Tan Bu a invitat-o pe zeita in palat, ca sa locuiasca impreuna.

La Na s-a casatorit cu ea si au dus o viata fericita.

Tan Bu a mai chemat si oamenii saraci din apropiere, care avusesera grija de ea cand a fost bolnava, sa locuiasca in acel sat de basm.

Intr-o zi, doi cersetori au trecut pe langa sat. Cersetorii erau: La Mo si La Dui-a.

Ei au primit aur de la batranica si au fugit sa traiasca la oras, ca sa se distreze, sa manance bine si sa bea bine.

Nu dupa mult timp au cheltuit banii si au ajuns cersetori.

Cand ei au, ajuns in acest sat minunat, au vazut pe mama lor si pe La Na cu sotia cantand de bucurie in parc.

Ei si-au adus aminte de trecut, le-a fost rusine sa intre, si au fugit.