Tara Adevarului si Imparatul Minciuna

Ehei, cica era odata un taram pe care cerul il daruise cu toate bunatatile si frumusetile sale. Campurile ii erau intinse, roadele bogate, padurile dese si racoroase, apele cristaline si reci precum gheata, iar muntii semeti ascundeau in maruntaiele lor comori nepretuite.

Oamenii acelei tari erau drepti, harnici si milostivi, asa cum nu gaseai in alte capete ale lumii. Dar, daca erau cu adevarat cunoscuti cale de noua mari si tari, era pentru ca iubeau din adancul sufletului adevarul. Nicaieri nu era mai dispretuita minciuna si mai aspru pedepsit cel care s-ar fi incumetat sa spuna cate una mai gogonata. Negutatorii care impanzeau tarile in lung si in lat isi faceau dinadins drum prin preajma locului ca sa vada cu ochii lor minunata Ţara a Adevarului, iar la intoarcerea acasa isi petreceau ceasuri indelungate povestind copiilor despre cele vazute.

Mos-Vreme isi depana firul cel fara de sfarsit, zi dupa zi si an dupa an, fara sa-i pese de nimeni si de nimic. Randuiala, atat de temeinic statornicita, parea sa fie vesnica. Poate ca ar fi fost, daca...

Intr-o seara, oamenii s-au indreptat spre gospodariile lor, osteniti dupa truda unei zile de robota. S-au infruptat din bucatele cele gustoase si s-au grabit sa-si caute odihna in paturile cele primitoare.

Catre miezul noptii, in inaltul cerului la aparut o lumina rosiatica. La inceput a fost cat o nuca, dar a crescut usor-usor, pana ce a cuprins cerul intregii tari. La un timp, lumina s-a lasat deasupra muntilor, apoi deasupra caselor si ogoarelor. In cele din urma, ea si-a croit drum prin hornurile sobelor, patrunzand in odaile si in sufletele oamenilor.

Nestiind ce li se intampla, ei s-au intors pe cealalta parte, continuandu-si somnul. Ba, inca, nici macar de dimineata nu s-au dumirit. Si-au umplut traista cu merinde si s-au dus acolo unde ii chemau treburile. Cate unul mai istet a bagat de seama ca vorba le era schimbata, ca nu mai spuneau lucrurilor pe nume, ca mai inainte, si ca nu mai simteau aceeasi dorinta de a dezvalui tot ceea ce gandeau. Nepricepand insa care era pricina si acela inalta din umeri, vazandu-si de treaba.

Ehei, dar a venit ora pranzului si locuitorii Ţarii Adevarului s-au asezat la masa. Si-au umplut ulcelele cu apa rece si, cu netarmurita surprindere, au descoperit ca apa ingheta cat ai zice peste. Iarasi cei mai intelepti au zis:

- Fratilor, o mare primejdie ne ameninta! Nu vedeti ca mintim de ingheata apele?

- Nu poate fi adevarat! s-au impotrivit cei mai numerosi. Nu cuteaza minciuna sa se abata pe meleagurile noastre! Trebuie sa fie vreun joc. Haideti mai bine sa il deprindem!

De pomana au staruit cei dintai, caci, deopotriva, copii si oameni mari se strangeau laolalta, inveselindu-se atunci cand faceau sa inghete apele. Cand trageau copiii cate o minciunica, abia de ingheta apa dintr-o cescuta, dar cand spuneau cei mari cate una mai mestesugita, inghetau lacurile cat ai bate din palme. Ambitios din fire, maria-sa, imparatul, a facut ce a facut si a ajuns cel mai mare mester intr-ale minciunii. Ajungea sa deschida gura numai pe jumatate si inghetau marile de la un capat pana la celalalt. Ce vreti, mestesug de fata imparateasca!

Azi asa, maine asa, minciuna a patruns tot mai adanc in viata oamenilor. Pe nesimtite, ea n-a mai fost un joc, ci un fel de a trai. Erai intr-o incurcatura, minteai si... gata! Aveai necaz pe cate cineva? Nimic mai simplu: ii puneai vreo cateva in carca, de nu-l mai cunostea nici muma-sa.

De la a pretui minciuna si pana la uri adevarul, n-a fost decat un pas. Haituit si hulit de toata lumea, sarmanul de el a devenit o ciuma aducatoare de nenorociri. De altfel, ce nevoie mai aveai sa rostesti drept, daca numai vorba stramba avea cautare?

Anii au trecut si tara a saracit ca doar acolo unde este stapana minciuna, nu mai incape si harnicia. Despre calatorii de prin alte locuri, ce sa mai spunem? Acum ocoleau cat puteau imparatia mincinosilor, pe care o numeau de la o vreme ,,Intunecata tara a minciunii".

Peste inca un timp, cand ajunsesera oamenii sa manance mai putin ca dobitoacele si se impaunau ca nu mai pot de bine, s-a nimerit ca intr-o casa umila de la marginea tarii sa vada lumina zilei un copil numit Victoras. Crescand mai departe de atotputernicia Imparatului-Minciuna, baiatul s-a simtit atras de adevar, ca de un bulgare de aur. Facandu-se flacau in toata legea si vazand saracia si neputinta care domneau pretutindeni, n-a mai rabdat si, intr-o zi, s-a infatisat inaintea parintilor sai:

- Tatuca si mamuca, eu unul nu mai pot rabda sa vad cum aceasta ciuma nenorocita ne mistuie tara, altadata atat de indestulata. Ma doare inima cand ii vad pe bietii oameni cum indura nenorocirea fara sa stie de unde li se trage. Dati-mi binecuvantarea parinteasca, intrucat m-am hotarat sa plec in lumea larga, doar-doar voi putea sa vin de hac nelegiuirii...

- Copilul meu, gandul tau este frumos precum cerul fara nori, dar tare mi-e teama ca vei porni pe un drum fara intoarcere. Din partea mea, primeste-ti binecuvantarea, insa fii cu bagare de seama! Nu stiu din care pricina, maria-sa apara din rasputeri minciuna, iar ostile sale sunt gata oricand sa il rapuna pe acela care s-ar ridica in apararea adevarului.

- Tatuca, binecuvantarea ta, sabia mea voiniceasca si voia lui Dumnezeu imi vor fi de ajuns ca sa ies la liman.

- Asa sa fie, copilul meu. Mai tine minte un lucru: in Padurea cea Mare traieste un om tare batran, caruia i se spune Mosul Barba-Alba. Multe a vazut si a auzit de-a lungul indelungatei sale vieti. Du-te si cere-i sfatul, caci are inima buna si te va ajuta.

A doua zi, Victoras isi umplu sacul cu merinde, prinse sabia la sold, saruta dreapta parintilor si pleca, luand cu sine un caine mare si puternic, caruia ii spunea Lupu.

Merse cale lunga si pretutindeni intalni numai jale. Suspina cu nemarginita tristete si isi vazu de drum pana ce ajunse in Padurea cea Mare. O apuca pe o poteca luminata de razele soarelui si se opri numai cand ajunse in fata unei mogaldete de om. Spatele ii era incovoiat precum gatul unei lebede, iar barba ca argintul ii atarna pana la brau.

- Bine te-am gasit sanatos, zise flacaul cu voiosie. Nu cumva tu esti Mosul Barba-Alba?

- Eu si cu batranetile mele, iar tu trebuie sa fii Victoras, cel care a pornit in lume pentru a starpi minciuna.

- Adevarat, dar cum de m-ai dibuit?

- La anii mei, nu mai sunt multe lucruri pe care sa nu le cunosc. Bunaoara, stiu ca nu ai pornit pe un drum usor, insa am credinta ca vei izbandi. Ca sa alungi minciuna si sa redai tarii stralucirea pe care a avut-o, vei colinda mult in cele patru vanturi. Mergi si intreaba muntii, apele, vaile si campurile cine este omul care a mintit pentru prima data in acea noapte blestemata. Aflandu-l, vom sti cine a revarsat minciuna asupra tarii si daca il vom indupleca pe el sa se lepede de minciuna vom fi salvati.

- Iti multumesc, uncheasule, am sa fac precum m-ai invatat.

Peste noapte Victoras ramase in coliba saracacioasa a mosneagului iar a doua zi incaleca si pleca acolo unde il chema ursita.
Merse pe carari cunoscute si necunoscute, pana ce vazu inaintea lui un camp frumos, plin de flori incantatoare. Isi lasa calul sa pasca in voie, urca pe un delusor si de acolo intreba:

- Voi, campurilor, care inconjurati minunata mea tara, nu stiti cine a mintit pentru prima data in noaptea aceea blestemata?

- Voinicule, raspunse campul, eu stiu numai ca in noaptea cu pricina cerul a fost acoperit de un nor rosiatic. Daca am cunoaste cine a abatut norul deasupra imparatiei, am stii cine este vinovatul. Din nefericire, eu nu stiu mai multe. Mergi si intreaba apele raurilor, pentru ca ele colinda lumea intreaga si vad cate nu ai gandi.

Victoras multumi campurilor si isi urma drumul. Merse iarasi cale lunga pana ce ajunse in locul unde raurile se varsau intr-o mare uriasa.

- Raurilor, le vorbi el, voi strabateti tara in lung si in lat. Oare, nu ati aflat cine a slobozit norul aducator de minciuna?

- Viteazule, raspunse raul cel mai mare, eu insumi trecand in noaptea aceea pe la poalele unui palat stralucitor am vazut cum doi barbati au aparut la o fereastra. Unul dintre ei avea in mana o sticla pe care a destupat-o, de pe fundul ei iesind norul cel rosiatic. Nu ma intreba cine sunt cei doi, pentru ca era noapte si nu le-am vazut fetele. Mergi si intreaba muntii! Poate ca ei, fiind asa de inalti, cunosc mai bine tainele palatului cel misterios.

Vrand-nevrand, Victoras pleca sa intrebe muntii. Acum, drumul era cu mult mai greu de strabatut. Isi dadu toata silinta si, curand, se vazu in fata stancilor prapastioase. Lasa calul langa un petic de iarba si vru sa inceapa urcusul. Deodata, se vazu inconjurat de ostenii mariei-sale.

- N-ai avut liniste acasa, feciorule, de-ai venit sa-ti cauti moartea prin locurile acestea prapastioase? intreba unul.

- Sa nu va gasiti voi moartea! le raspunse curajos Victoras. Apoi, cat ai clipi din ochi, isi scoase sabia din teaca si se avanta in lupta, spunandu-i cainelui care il insotea pretutindeni, intocmai ca o umbra:

- Lupule, tu musca-i de picioare, ca de restul am eu grija!

Incepu atunci o lupta voiniceasca, asa cum nici nu gandisera ostenii lui voda. Cu toate ca era singur, Victoras se invartosea din rasputeri, lovind si in stanga si in dreapta, de-ai fi zis ca mai are de partea sa inca vreo cinci-sase ajutoare. Unde cadea sabia sa voiniceasca ramanea locul gol, dar si pe unde trecea cainele nu mai gaseai dusman care sa stea pe picioarele lui. Cand veni vremea asfintitului, tot locul era plin de trupuri cazute care incotro, in cea mai cumplita neoranduiala.

Flacaul statu o clipa sa isi traga sufletul, apoi multumi lui Dumnezeu pentru izbanda si se grabi sa ajunga inaintea muntelui.

- Munte cu piscuri semete, tu care ai toata lumea la picioare, nu stii cine erau cei doi barbati care au slobozit norul rosiatic aducator de minciuna si de ticalosie?
- Ehei, baiete, tare mi-e teama ca vei face drumul intors daca vei auzi cine sunt!

- Spune-mi, numai, si vei vedea daca dau inainte sau inapoi.

- Daca-i asa, vorbi muntele bucuros, atunci afla ca omul care a destupat sticla din care a iesit norul nu este nimeni altul decat imparatul!

- Maria-sa, imparatul? Cum este cu putinta ca tocmai el sa fi vrut cu buna stiinta raul propriei sale tari? Ce fel de om este?

- Copile, copile, intortocheate sunt caile Domnului! Afla ca voda a fost dintotdeauna un om rau si ticalos. El si cu altii de-o teapa si-au dat seama ca nu au multe zile de stat intr-o tara unde numai adevarul si cinstea aveau cautare. Atunci si l-au apropiat pe vrajitorul Talpa-Neagra, cu ajutorul caruia au nadajduit sa instapaneasca minciuna.

Cate ticalosii nu se pot face la adapostul minciunii! In seara aceea, Talpa-Neagra i-a dat imparatului sticla cea blestemata, iar el a facut ce stiti. Daca te incumeti sa-l infrunti chiar pe Imparatul Minciuna, atunci fa calea intoarsa in Padurea cea Mare, unde Mosul Barba-Alba are sa te sfatuiasca mai departe. Mergi cu grija, pentru ca oamenii craiului vor incerca sa te rapuna atat prin sabie cat si prin viclesug.

Apoi, muntele tacu. Flacaul innopta la poalele sale si a doua zi se grabi catre coliba mosneagului.

Tocmai cand ajunsese la o rascruce si nu stia incotro sa o apuce, iata ca ii apare inainte o fata frumoasa ca o zana.

- Chipesule flacau, zise ea, daca vrei sa ajungi la coliba mosneagului, atunci este musai sa o apuci pe cararea din stanga.

- Iti multumesc tie, fata frumoasa, spuse si baiatul, apucand-o pe drumul din dreapta, gandind ca se afla inaintea unei curse.

Intr-adevar, nu peste multa vreme ajunse la capatul drumului.

- Iata-ma viu si nevatamat, Mosule, zise Victoras.

- Mare bucurie imi face intoarcerea ta, copilul meu. Ce-ai mai aflat de cand bati potecile?

- Cumplit lucru mi-a fost dat sa aflu. Cel care a statornicit minciuna nu este altul decat imparatul. Vrajitorul Talpa-Neagra i-a pregatit acel nor rosiatic in pivnitele palatului.

- De mult am auzit despre faptele cele ticaloase ale acestui vrajitor, insa trageam nadejde ca si-o fi lasat oasele pe undeva. Iata ce ai de facut: maine sa pleci neintarziat catre palatul imparatului. Mai inainte, cauta-ti niste haine de pescar, fa rost de o cotiga plina cu pastravi si cere sa fi dus in fata mariei-sale, care este un mare mancator de peste. Cand veti ramane intre patru ochi, pune-i trei intrebari si, de fiecare data, sa-ti raspunda daca prefera adevarul sau minciuna. Daca va prefera de fiecare data adevarul, atunci vraja se va destrama, iar Talpa-Neagra si Imparatul Minciuna isi vor pierde puterea.

- O clipa nu mai stau, Mosule. Ramai sanatos si sa ne vedem cu bine!

Drumul spre curtile imparatesti era lungi si plin de capcane. Mergand el asa, iata ca ii iese inainte o femeie, leita muma-sa, care incepe a i se jeli:

- Feciorul meu, lasa gandurile tale aducatoare de nenorociri si vino cu mine, ca sarmanul tau tata a cazut la pat si nu stiu cate zile mai sta pe lumea asta.

Auzind cuvintele cele sfasietoare, tare-i veni sa lase totul in plata Domnului si sa zboare ca vantul acasa. Chibzuind mai temeinic, ce-si zise: ,,Fereasca Sfantul, dar daca si batrana este o plasmuire a lui Talpa-Neagra? Ia s-o las cu ale ei, iar eu sa merg cu ale mele!"

- Inapoiaza-te fara mine, matuso! N-ai tu atata putere ca sa ma abati de la drumul meu!

Mogaldeata cu infatisare de femeie se invalui dintr-o data intr-un nor de fum, transformandu-se intr-un balaur cu sapte capete.

- Atunci, hai la lupta, pui de om! Sau ti-a alungat vantul curajul cand a suflat mai tare?

- Pacat de tine, balaurule, ca ai atatea capete si minte asa de putina! Lupta ai vrut, lupta ai sa primesti!

Se incinse numaidecat o bataie cum nu mai vazuse nici stra-stra-mosul balaurului. Lighioana arunca flacari pe toate narile sale, iar baiatul se ferea cum putea si, din timp in timp, se repezea cu sabia asupra puzderiei de capete, facandu-le sa dea inapoi. Cu vreo doua ceasuri inainte de pranz, balaurul isi pierdu primul cap, pe la amiaza mai avea patru capete, la chindii ramase cu doua, iar pe la apusul soarelui si-l pierdu si pe ultimul.

Bucuros din cale-afara, Victoras merse intr-un sat de pescari, isi rostui niste haine pe masura, umplu o cotiga de peste si se infatisa inaintea portilor imparatesti.

- Mai, oameni buni, se adresa el strajerilor, mergeti degraba si duce-ti-i vorba mariei-sale ca i-am adus cei mai buni pastravi din cati au trait vreodata in apele acestei tari.

- Bun gand ai avut, pescarule! Zise unul dintre strajeri, poate i-o mai trece si lui voda naduful, ca ne-a scos peri albi. De cand cu unul, Victoras, ii trasneste si ii fulgera cat e ziua de mare.

Victoras tacu malc si merse in urma unui ostean pana in iatacul imparatesc.

- Asa e cum am auzit, tinere, ca mi-ai adus o cotiga intreaga de pastravi?

- Intocmai, maria-ta. O cotiga cu varf.

- Buna treaba! Si cat zici ca m-ar costa? Trei - patru parale?

- Nici sa nu te gandesti sa-mi dai vreun ban, inaltimea-ta, zise flacaul care stia cat de zgarcit este craiul. Vreau numai sa-mi raspunzi la trei intrebari.

- Daca asta este tot pretul, atunci pune-ti intrebarile, ca ard de nerabdare sa ma asez la masa.

- Iata prima intrebare: stiind ca maria-ta stapanesti peste o tara intinsa, ai prefera ca oamenii sa spuna cum ca, dimpotriva, esti stapan peste o frantura de tarisoara?

- Sa spuna adevarul! Cum ar cuteza sa minta?

- Asa gandeam si eu. Dar daca maria-ta ai fi destoinic in lupta si cineva ar spune in gura mare ca ai fugit precum iepurii cei fricosi, te-ar supara?

- Mai intrebi? L-as bate cu biciul pana ar spune adevarul!

Victoras se bucura pe tacute.

- Luminatia-ta, continua flacaul, daca toti supusii mint, inseamna ca omul cel mai mintit din toata tara este insusi imparatul. Oare, nu ai prefera sa ti se spuna adevarul?

- Nu stiu cine esti cu adevarat si daca ai venit intr-adevar pentru peste, dar daca stau bine sa ma gandesc, as vrea sa mi se spuna numai adevarul. Acum, ca ti-am raspuns, lasa-ma singur cu ale mele.

- Vei ramane singur de tot, maria-ta, daca vei continua sa minti pentru ca, iata, vraja s-a destramat. Priveste cum, pe hornurile caselor, se ridica norul rosiatic. Minciuna a murit.

Flacaul il lasa pe imparat inca nedumerit si merse printre oameni. Toti, de la mic la mare, se frecau la ochi, nevenindu-le sa creada ca ceea ce vedeau in jurul lor era aievea. Apoi, putin cate putin, se obisnuira din nou cu adevarul.

La scurta vreme, imparatul muri de frica razbunarii supusilor, iar in locul sau oamenii il pusera pe Victoras. Cu un imparat asa de bun si cu puterea pe care i-o dadea adevarul, tara putea redeveni bogata si infloritoare.

Cat despre vrajitorul Talpa-Neagra, aflati ca si-a strans norul cel rosiatic in sticla lui veche, continuand sa umble cu ea prin lume spre a-i ademeni pe cei mai slabi de inger. Nu vrea in ruptul capului sa creada ca, in lupta dintre adevar si minciuna, tot adevarul biruie pana la urma.