O portie de sufleu de spanac este o cale grozava de a introduce in meniul familiei tale verdeturi sanatoase, furnizand fier, proteine si fibre necesare unei bune functionari a organismului. Prepara-l la cina si vei vedea ca prichindelul tau va accepta mai usor spanacul in farfurie.
Timp de preparare: 35 de minute
Dificultate: usor
Ingrediente
300 g spanac
3 oua
100 g cascaval
50 g ciuperci
150 g unt
2 linguri pesmet
1 praf de sare
Mod de preparare
Curata spanacul de codite, spala-l bine in doua sau trei ape, apoi fierbe-l in apa cu sare si pune-l la scurs. Incinge o tigaie, pune untul sa se topeasca si adauga ciupercile taiate marunt, pe care sa le sotezi cateva minute la foc mic.
Dupa ce se scurge bine, toaca spanacul si amesteca-l cu ciupercile sotate, galbenusurile de la oua, cascavalul ras, sarea si albusurile batute spuma.
Toarna apoi compozitia obtinuta intr-o tava unsa si tapetata cu pesmet si lasa sufleul la copt circa 15-20 de minute, la foc mare. Dupa ce s-a copt bine, rastoarna sufleul pe un platou si presara deasupra cascaval ras.