Primavara si vara sunt anotimpurile in care organismul nostru trebuie sa fie supus unei cure de detoxifiere, iar salatele, sucurile naturale si fructele nu trebuie sa lipseasca din meniul zilnic. Iata o reteta delicioasa de salata cu feta si capsune.
Foto: eldoradowines.org
Timp de preparare
15 minute
Dificultate
Usor
Ingrediente
200 g branza feta
300 g capsune
1 legatura ridichi
1 ardei rosu sau galben
1/2 legatura coriandru
2-3 fire menta proaspata
50 g nuci
2 linguri ulei de masline
1 lingurita suc de lime
sare de mare
piper negru, proaspat macinat
Mod de preparare
Spala bine fructele si legumele, curata-le de codite, iar in cazul ardeiului scoate si semintele.
Taie capsunile in jumatati, ardeiul fa-l fasii si ridichile taie-le felii subtiri. Pune aceste ingrediente intr-un bol incapator, aseaza deasupra verdeata tocata marunt, branza cubulete si nucile tocate grob.
Serveste salata cu dressing preparat din ulei de masline, suc de lime, sare de mare si piper proaspat macinat.
Trucuri
Poti imbogati aceasta salata cu frunze de spanac proaspat sau frunze de salata verde. Nucile pot fi inlocuite cu succes de alune sau seminte de pin, dupa preferinta.
Tipul bucatariei
Internationala