Apendicita este foarte rara la prescolari, dar nu imposibila. Diagnosticul de apendicita este destul de greu de stabilit la aceasta varsta, mai ales de catre parinti, deoarece semnele si simptomele bolii sunt nespecifice (sunt asemanatoare cu cele din toxiinfectiile alimentare sau gastroenteritele infectioase).
Simptomele tipice ale apendicitei la aceasta varsta sunt durerile abdominale difuze (in special cele din regiunea abdominala periombilicala, la debut), febra, greata si varsaturile (in cazuri mai rare pot sa apara si tulburarile de tranzit intestinal, precum diareea).
De cele mai multe ori, copilul cu apendicita este apatic, prezinta anorexie (lipsa poftei de mancare), are abdomenul sensibil spontan si la palpare (la atingere), adopta uneori o pozitie antalgica (care amelioreaza durerea), ghemuindu-se sau intorcandu-se pe partea dreapta (atenuand durerea datorata inflamatieie apendicelui si concomitent a contracturii musculare din reginea periapendiculara).
Uneori debutul apendicitei este semnalat de copiii care pot vorbi, prin aparitia durerilor abdominale periombilicale (din jurul buricului), care localizeaza apoi in fosa iliaca dreapta (radacina membrului inferior drept) cu iradiere pe membrul inferior drept. Toate aceste semne si simptome sunt greu de evidentiat in cazul copiiilor care nu pot inca vorbi.
Ce este apendicita?
Apendicita este definita ca inflamatia si infectia apendicelui – un organ limfoid, subtire, care are forma unui deget de manusa si constiutie un vestigiu, un rest embrionar al intestinului (cu toate ca are un rol in apararea antiinfectioasa a intestinului, nu este un organ vital).
Apendicita apare atunci cand orificiul apendicelui este obstruat mecanic (cu compresia nodulilor limfatici si a vaselor sanghine de la acest nivel), cu inflamatie si suprainfectie bacteriana (nu trebuie sa uitam ca intestinul gros, cecul, nu sunt sterile si contin milioane de bacterii saprofite care ajuta la digestie).
Apendicele inflamat si suprainfectat, reprezinta o urgenta medicala, deoarece daca nu este indepartat chirurgical poate provoca coplicatii grave (peritonita, perforatie, sepsis) si uneori chiar decesul pacientului.
Cat de frecventa este apendicita la copil?
Apendicita este cea mai frecventa cauza de abdomen acut chirurgical (orice patologie care are nevoie de interventie chirurgicala de urgenta pentru evitarea unor complicatii grave sau a decesului si care nu poate fi tratata conservator).
Aproximativ 7% din populatia tarilor Europene face la un moment dat apendicita. Aceasta este cel mai des intalnita intre 10 si 30 de ani. In ultimii ani, incidenta apendicitei este in scadere, datorita unei alimentatii diversificate si bogate in fibre, care regleaza tranzitul intestinal si previn constipatia.
Factorii de risc
Nu exista factori de risc specifici pentru aparitia apendicitei, insa s-a observat un istoric familial predispozant pentru aceasta afectiune (prin mostenirea unor particularitati anatomice si fiziologice de la parinti).
Femeile fac mai rar apendicita decat barbatii, insa nu se cunoaste exact de ce. Exista anumite afectiuni care predispun la aparitia apendicitei, dintre acestea amintim, fibroza chistica (mucoviscidoza), o afectiune genetica caracterizata prin disfunctii ale aparatului respirator (insuficienta respiratorie) si digestiv (afectarea pancreasului exocrin, constipatie cronica, ocluzie intestinala), datorate unor anomalii ale glandelor exocrine.
Protocolul terapeutic in apendicita
Orice parinte care suspicioneaza o posibila apendicita in cazul copilului sau, trebuie sa solicite un consult medical de specialitate (pediatric sau de urgenta).
Diagnosticul si tratamentul precoce al apendicitei este extrem de important, deoarece previne complicatiile grave ale acesteia (peritonita generalizata, perforatia sau sepsisul).
Complicatiile apendicitei nu apar intootdeauna imediat, evolutia bolii diferind de la un copil la altul. De asemenea intensitatea simptomelor si in special a durerii sunt percepute diferit in functie de varsta, gravitate si rezistenta la durere.
Este important ca parintii sa stie sa evite anumite lucruri in cazul in care suspicioneaza apendicita in cazul copilului lor. Nu trebuie sa le administreze laxative, purgative sau antiemetice (antivomitive) cand este suspicionata apendicita, deoarece orice modificare a tranzitului intestinal poate masca sau agrava evolutia afectiunii.
Compresele reci cu aplicare locala constituie de asemenea o metoda conservatoare controversata, mai ales daca diagnosticul nu este confirmat (compresele reci pot ameliora simptomele in apendicita, insa nu previn complicatiile, iar in cazul in care apendicita este de fapt o anexita(inflamatie, infectie a organelor genitale interne) sau o infectie urinara, acestea pot deveni chiar daunatoare).
Medicul specialist (pediatru sau chirurg), poate efectua mai mlte analize, manevre sau alte investigatii pentru a confirma diagnosticul de apendicita.
Dintre investigatiile standard folosite pentru confirmarea diagnosticului de apendicita, amintim: palparea abdomenului si efectuarea manevrelor specifice pentru apendicita, analiza sangelui (hemoleucograma), care poate evidentia o inflamatie sau respectiv o infectie (cresterea numarului leucocitelor), ecografia abdominala, computer tomografia abdominala sau radiografia abdominala pe gol.
O analiza de urina se realizeaza de obicei pentru a exclude o eventuala infectie urinara.
Diagnostic diferential
Diagnosticul diferential este mai greu la fete decat la baieti deoarece zona topografica a apendicelui coincide cu cea a anexei drepte (ovarului drept), insa la varste mici patologia ginecologica este foarte rar intalnita.
Toate aceste investigatii nu sunt invazive si nu trebuie sa-i sperie pe parinti si copii.
Tratamentul chirurgical al apendicitei
Tratametul chirurgical este singura optiune terapeutica a apendicitei. Dupa confirmarea diagnosticului, chirurgul va efectua anestezia generala a copilului, va realiza o mica incizie la nivelul abdomenului (fosa iliaca) si va exciza apendicul inflamat. Complicatiile apendicitei trebuie identificate si rezolvate de asemenea.
Excizarea laparoscopica a apendicelui este o metoda destul de noua si care a inlocuit cu succes chirurgia clasica (aceasta consta in introducerea in abdomen a unui instrument lung, asemanator cu un tub metalic subtire, prin care se realizeaza extirparea apendicelui). Chirurgia laparoscopica are avantajul ca ofera o recuperare rapida si astfel o spitalizare mai scurta.
Tratamentul antibiotic este de obicei asociat terapiei chirurgicale, pentru a preveni aparitia unor complicatii infectioase (peritonita, septicemia, infectia plagii chirurgicale).
Complicatiile apendicitei
Netratata, apendicita se poate complica. Inmultirea continua a bacteriilor la nivelul apendicelui inflamat, duce la subtierea peretilor acestuia si in cele din urma la perforatia acestuia. Perforatia apendicelui determina peritonita localizata si apoi generalizata (infectia foitei care imbraca organele abdominale.
Uneori infectia poate intra in circulatia sanghina si poate determina astfel septicemie. Orice complicatie a apendicitei necesita spitalizare de urgenta si tratament corespnzator (antibioterapie intravenoasa, tratamentul corespunzator al socului, sustinerea functiilor vitale, in cazurile mai grave).
Exista o forma particulara de apendicita localizata, plastronul apendicular, care necesita tratament antiinfectios si antiinflamator prealabil, tratamentul chirurgical realizandu-se abia dupa cateva zile (dupa tratarea conservatoare a peritonitei localizate).
