Copiii care merg la cresa sufera de gastroenterita mai mult decat cei care care stau acasa, dar vor dezvolta aceste infectii mai putin in perioada prescolara.
Este bine cunoscut faptul ca, toti copiii se aleg cu tot felul de virusuri atunci cand ajung in colectivitate, pe care, uneori, ii transmit si parintilor.
Desi gradinitele iau masuri de precautie pentru a preveni raspandirea virusurilor de orice fel, prin dezinfectarea suprafetelor si sfatuirea micutilor sa-si spele frecvent mainile cu apa si sapun, copiii care merg la cresa contracta mai multe infectii decat cei care stau acasa. Iar motivul este unul foarte simplu. Cei care merg la cresa si gradinita sunt mai expusi prin proximitatea si apropierea de ceilalti copii, prin respiratie si atingerea acelorasi lucruri ca si ei.
Dar nici aceasta nu este o noutate. Lucrul cu adevarat nou este ca, potrivit unui studiu, acesti micuti, prin expunerea precoce la virus, sunt protejati impotriva acestor germeni, intre 3 si 6 ani.
"Creierul influenteaza momentul in care suferi de gastroenterita (inainte de varsta de doi ani), dar nu creste incidenta, deoarece ii imunizeaza in faza prescolara," explica Marieke de Hoog, autorul studiului si cercetator la Universitatea din Utrecht, Olanda.
Ea adauga ca "este posibil ca efectul protector sa persiste mai mult de 6 ani, desi este nevoie de mai multe cercetari pentru a sustine aceasta idee."
Rezultate elocvente
In cadrul cercetarii care s-a intins pe 11 ani si publicata in "The Journal of Pediatrics," a fost analizat un grup de peste 2.200 de copii, toti mai mici de 6 ani. Dintre acestea, 83% au fost la cresa inainte de a implini un an.
Oamenii de stiinta au descoperit o rata de 13% mai mare de gastroenterita acuta (sau gripa intestinala), in randul copiilor de la cresa, in primii doi ani. Dar au avut mai putin de patimit din cauza acestui virus mai tarziu, intre 3 si 6 ani, decat cei care au stat acasa. Acest lucru pare sa indice ca acestia au un efect protector datorita expunerii precoce la virusuri.
Dr. Stephen Eppes, director al Sectiei de boli infectioase pediatrice din Wilmington (Delaware, Statele Unite), afirma in publicatia "HealthDay" ca "organismul dezvolta cel putin partial imunitate la aceste virusuri si bacterii dupa ce se imbolnaveste, dar nu este ca varicela pe care o faci o singura data si are, in principiu, protectie pentru toata viata. In caz de gastroenterita, puteti suferi o data sau de mai multe ori, dar, in general, vor fi forme mai usoare."