- Baietelului meu i-a fost recomandata operatia de polipi; raceste mereu, tuseste, dar mai ales face febra mare 39-40. Acum 72 de ore a inceput sa faca febra din nou; am mers la medic mi-a spus ca gatul este problema mare dar ca toate i se trag de la polipi. Trebuie sa-l operez cat mai repede posibil si nu stiu cat este de complicata operatia aceasta la varsta lui (2 ani si 8 luni). Va rog sa-mi spuneti daca este indicata aceasta operatie la varste atat de mici si ce implica aceasta operatie (cat este de complicata).
Raspuns:
Polipii sau vegetatiile adenoide reprezinta inflamatia si hipertrofia amigdalei faringiene a lui Luschka. Aceasta afectiune apare la varsta copilariei, dar se intalneste mai des intre 3 si 6 ani. Etiologia este reprezentata de adenoidite acute nevindecate, statusul limfatic, clima rece si umeda.
Prin obstructia comunicarii dintre nas si gat, impiedica scurgerea secretiilor de la nivelul foselor nazale. La sugari apar dificultati la supt; copiii respira mai mult pe gura, zgomotos, sforaie in timpul somnului, vorbesc pe nas; au aproape tot timpul nasul infundat, se imbolnavesc usor dezvoltand amigdalite, faringite, sinuzite, bronsite, pneumonii si otite (prin scurgerea secretiilor de la nivelul nasului in ureche, deoarece Trompa lui Eustachio – comunicarea dintre cavitatea nazala si ureche, este mai scurta si orizontala la copii fata de adulti).
Cand apar astfel de complicatii, medicul pediatru sau medicul specialist ORL pot indica ablatia chirurgicala a acestor vegetatii adenoide.
Adenoidectomia (indepartarea chirurgicala vegetatiilor adenoide – numite si polipi) este o interventie chirurgicala simpla, care nu are restrictii in ceea ce priveste varsta la care se poate efectua, desi in general se efectueaza dupa varsta de 1 an, mai rar inainte.
Contraindicatiile ei sunt reprezentate de inflamatii acute ale regiunii, tulburari de sangerare sau coagulare, malformatii ale faringelui, perioade epidemice. Aceasta operatie se face cand copilul este relativ sanatos, adica dupa tratarea infectiei acute si nu in timpul unui puseu febril.
Este efectuata de catre medicul ORL-ist si se poate face sub anestezie generala sau locala; interventia este de scurta durata (de obicei sub 30 de minute) si este in general bine tolerata, copilul putand merge acasa in aceasi zi.
Dupa interventie este utila reeducarea respiratorie prin exercitii de respiratie nazala. Riscurile interventiei sunt minime, fiind in special legate de riscurile anesteziei. Complicatiile postoperatorii sunt de asemenea reduse.
Alina Pop-Began
- Medic rezident -Anestezie si Terapie Intensiva-
Detalii specialist