Primele luni de sarcina sunt pline de intrebari, iar cea mai des vehiculata este aceasta: oare ce este, fata sau baiat? Pana ce medicul se va putea pronunta in urma observatiilor facute cu ajutorul ecografului, misterul planeaza si nu le da pace parintilor. Uneori parca mai mult decat mama si tatal viitorului bebelus, mai curiosi sunt bunicii sa afle ce sex va avea nepotul lor. Asa s-au nascut metodele populare de predictie.
De cum afla ca vor avea un copil, parintii incep “pariurile” cu privire la sexul pe care il va avea cel mic. Ar fi in stare sa inceapa sa zugraveasca deja camera, sa cumpere decoratiunile pentru dormitor, sa ia hainutele si caruciorul, insa nu se pot hotari pentru ca nu stiu ce culoare sa aleaga: roz sau albastru? Ei bine, tocmai de la aceste incertitudini au aparut si tot felul de metode amuzante de a afla care este sexul bebelusului.
Facem in continuare o trecere in revista a celor mai populare tehnici de prevestire a viitorului in ceea ce priveste raspunsul la intrebarea: fetita sau baiat?
1. Forma burtii
Una dintre cele mai populare modalitati de ghicire a sexului bebelusului este legata de forma burtii gravidei. Astfel, se spune ca daca mama are burta tuguiata inspre fata, atunci va avea un baietel, iar daca burta are forma rotunda, atunci va da nastere unei fetite.
De asemenea, se spune ca va fi baietel daca sarcina este pozitionata mai sus si va fi fetita daca burta gravidei este lasata.
2. Testul cu sarea
Daca ai fost deja insarcinata probabil ai trecut si tu prin acest test. Il fac de obicei matusile sau viitoarele bunici. In ce consta "metoda"? Se presara, pe ascuns, putina sare in capul femeii insarcinate. Apoi i se urmaresc gesturile pe care le face. Daca prima data duce mana la nas sau la ochi se spune ca va avea un baietel. In schimb, daca duce mana la gura va avea o fetita.
3. Lingura si furculita
Cineva asaza sub pernele de pe pat o lingura si o furculita. Daca femeia gravida pune pentru prima data capul pe perna sub care se afla lingura, cel mai probabil va naste o fetita. In schimb, daca se va aseza pe perna sub care este furculita, va aduce pe lume un baietel.
4. Verigheta
Pentru acest test e nevoie de o verigheta care sa fi fost sfintita la biserica. Aceasta trebuie legata cu o ata subtire destul de lunga, de aproximativ 20 de centimetri. O persoana, de preferat o femeie, trebuie sa prinda ata de capat si sa apropie verigheta de palma dreapta a femeii gravide.
Daca inelul incepe sa oscileze asemenea unui pendul, atunci aceasta va avea un baiat. Daca formeaza in aer miscari circulare, va avea o fetita.
5. Acul
O persoana va lua un ac cu gamalie, il va infasura intr-o bucata de hartie, de preferinta un servetel pentru a fi mai comod, si i-l va intinde femeii insarcinate, tinandu-l insa de partea mediana. Daca aceasta va alege sa apuce acul de varf, atunci va avea un baietel. Daca va apuca acul de gamalie, atunci cel mai probabil va avea o fetita.
6. Chipul mamei
Fizionomia femeii insarcinate se modifica usor pe perioada celor noua luni. Inclusiv aceste transformari au fost interpretate de strabuni tot in incercarea de a identifica sexul viitorului bebelus.
Unele femei au tenul luminos si pielea foarte curata. Acestea s-a constatat ca in marea majoritate a cazurilor aduc pe lume baieti. Daca, din contra, au tenul patat si brazdat de cosuri, buzele mai umflate se spune ca fetita pe care o poarta in pantece ii fura frumusetea.
Daca parul femeii gravide capata reflexe rosiatice in timpul sarcinii, atunci va fi mamica unei fetite. Femeile care poarta in pantece un baietel vor observa, se pare, ca parul le creste mai repede, dar si ca nasul li se lateste usor.
7. Bataile inimii
Un alt predictor al sexului bebelusului ar fi bataile inimii. Daca la ecografie medicul ii spune mamei ca inima micutului bate cu peste 140 de batai pe minut, atunci e vorba despre o fetita, pentru ca baietii au inima ceva mai "lenesa", ei inregistrand de regula sub 140 de batai pe minut.
8. Poftele alimentare
Se spune ca daca femeia insarcinata pofteste mai des la dulciuri va naste o fetita. In cazul in care pofteste in timpul sarcinii mai mult alimente acre sau sarate, atunci bebelusul sau este baietel.
9. Greutatea
Se spune ca mamele de baieti se ingrasa mai putin in timpul sarcinii, in vreme ce cele de fetite iau mai mult in greutate. Batranii spun ca se mai potate ghici sexul bebelusilor si dupa greutatea tatalui pe perioada sarcinii. Mai exact, daca taticul se ingrasa in cele noua luni cat mamica e gravida i se va naste un baietel.
10. Foarfeca si cutitul
Daca viitoarea mama scapa din mana un cutit, va avea un baietel. Daca ii cade din mana o foarfeca, va avea o fetita.
11. Calcule mayase
Inca din timpuri stravechi oamenii si-au dorit sa afle din timp ce sex va avea bebelusul care urma sa vina pe lume. Mayasii au gasit o corelatie intre anul de nastere al mamei si cel al conceptiei bebelusului. Astfel, daca anul in care se nascuse mama si cel in care fusese conceput copilul erau ambii pari sau impari, atunci avea sa se nasca o fetita. In schimb, daca unul dintre cei doi ani era diferit, adica unul par si unul impar, mama avea sa aduca pe lume un baietel.
Esti curioasa sa afli ce sex va avea bebelusul tau? Distreaza-te folosind calendarul chinezesc pentru a prezice sexul copilului tau si confrunta apoi rezultatele obtinute cu datele oferite de medicul ecograf.