Mamica Mihaelaadrian25
Copilasii Adrian si Antonia
Eu am avut norocul de a simti de doua ori bucuria de a fi mama...de baietel si de fetita.
Baietelul a fost primul care mi-a schimbat viata. Am aflat ca sunt insarcinata cam la 2-3 luni dupa o operatie de colecist si a fost chiar o surpriza pentru noi, dar in acelasi timp o mare bucurie. Cand am vazut cele 2 liniute...nici nu pot descrie bine ce am simtit, au fost mai multe sentimente amestecate: bucurie, emotie, teama, nerabdare, curiozitate, o gramada de senzatii si stari.
Sarcina a fost destul de usoara, nu am avut probleme deosebite. Mergeam lunar la control, totul era bine, bebe era sanatos, si asta ne dadea aripi. Si acum imi amintesc primele miscari, fine, ca un zbor de fluturas. Adrian s-a nascut intr-o zi de primavara, 12 mai, era o vreme superba afara.
Din pacate, la nastere nu a fost totul ok, avea tripla circulara de cordon si nu respira...am trait adevarate momente de cosmar la nasterea lui. Dar toate s-au transformat in fericire imensa din momentul in care mi-am vazut puiul prima data, a doua zi de la nastere.
O familie fericita si implinita
Am inteles imediat ca acest copil este motivul pentru care traiesc, pentru care lupt si pentru care respir, este ratiunea mea de a fi, este cea mai mare si mai intensa dragoste a mea si ma are la degetul lui mic. M-a schimbat enorm, m-am maturizat alaturi de el, am crescut amandoi parintii alaturi de el si ne-am sudat ca familie, o familie fericita si implinita.
Nu mai vedeam viata fara el, dar nici nu-mi puteam imagina ca voi putea iubi alt copilas in afara de el. Ei, dar viata ne rezerva surprize...Despre fetita am aflat cam la 2 saptamani de la moartea bunicului meu, cand eram trista. Am facut un test si au aparut 2 liniute. Surpinzator, din nou, aceeasi stare ca la prima sarcina, desi credeam ca nu mai pot iubi pe altcineva ca si pe Adrian.
Al doilea test cu 2 liniute
Cu fiecare saptamana, dragostea si nerabdarea cresteau, iar cand i-am auzit prima data inimioara la ecograf, m-a cucerit. Am inteles, inca de atunci, ca dragostea nu se imparte la doi, ci se inmulteste. E aceeasi, la fel de mare, pentru fiecare copil, oricati ar fi...
Fetita am nascut-o intr-o dimineata de iarna, 29 ianuarie, si nasterea ei a fost un eveniment fericit care mi-a vindecat toate ranile, remuscarile, neimplinirile legate de prima nastere...Totul s-a sters cu buretele.
Cand i-am auzit plansul.....si acum am lacrimi in ochi si imi amintesc exact acele sunete, o muzica minunata, nemaiauzita pana atunci si care nu poate fi descrisa sau redata de cineva. Parca imi iesise sufletul din piept si plutea, parca eram usoara ca un fluture si zburam, parca o lumina binecuvantata inundase camera aceea, sala de nasteri.
Iar cand am primit-o pe piept si s-a linistit din plans si a deschis ochisorii la mine - parca-parca ma cunostea - eu eram topita dupa ea. Si doar imi spusesem ca nu mai pot iubi alt copil...Acum stiu ca la fel i-as iubi pe toti si daca ar fi sa mai am zece. Bine, nu se pune problema unei echipe de fotbal:)
Acum fetita incepe sa relationeze cu baietelul, care o iubeste mult la randul lui, si sunt atat de fericita cand ii vad iubindu-se amandoi...Nu imi doresc nimic altceva pe lume decat sa fie ei sanatosi si noi, parintii. Restul problemelor le rezolvam noi, doar avem 1001 de motive sa luptam in fiecare zi. Dar cele mai importante doua motive au numele Antonia si Adrian.
Povestea ta de sarcina poate aparea aici!
Trimite-ne povestea ta pe e-mail la info@copilul.ro sau posteaz-o pe blogul tau si trimite-ne link-ul.
Nu uita sa ne trimiti pe mail si fotografii cu tine in timpul sarcinii si cu bebelusul tau!
