Mamica: oanap99
Luca Alexandru este un copil foarte cuminte si este leit tati
Povestea noastra, a familiei noastre, a inceput in 2001, dar a devenit oficiala in 2007, in luna august. In 2008, dupa terminarea facultatii, am decis ca e momentul sa avem un copil. In septembrie am ramas insarcinata din prima incercare. Eram atat de fericiti: reusisem. Dar fericirea noastra a durat asa de putin... La 6 saptamani, sarcina s-a oprit din evolutie. Dezamagiti, am facut cateva analize si am intrat in noul an plini de sperante. In luna mai, dupa ce am facut analize si monitorizari, am incercat iar si de 1 iunie am primit cadou un test de sarcina pozitiv.
A doua sarcina s-a oprit in evolutie
De data aceasta, am fost plini de speranta, parca mai tare ca prima data. Am mers la ecografii, bebe era bine, eu eram bine... Parea ca totul a intrat pe un fagas normal, pana pe 25 iulie, cand am eliminat dopul gelatinos, iar la spital mi s-a spus sec de catre doctorul de garda: "Sarcina are 12-13 saptamani si este oprita in evolutie. Doamna, trebuie scos afara!" Am plecat acasa a doua zi, am vorbit cu doctorul meu si speram ca e doar un vis urat. Luni m-am dus la el, in speranta ca o sa imi spuna ca totul e bine si doctorul celalalt nu vazuse bine, dar... nu a fost asa. Puiul meu nu mai era.
A urmat inevitabilul: internarea si chiuretajul, ingrozitor de dureros sufleteste, ca fizic nu m-a durut pentru ca a fost cu anestezie generala. Durerea cea mare a fost aceea ca am adormit insarcinata - cu 2 zile inainte eram o femeie atat de fericita si implinita si m-am trezit goala... Au urmat zile grele, saptamani lungi, luni si mai lungi, dar am trecut cu ajutorul lui Dumnezeu, al sotului, al familiei si fetelor minunate din Clubul Aspirantelor peste tot ce s-a intamplat.
Vine Ajunul Craciunului...
Si, plina de elan, m-am apucat de investigatii, dar toate ieseau negative. In decembrie, fara nicio explicatie, dar cu tratament de la ginecologie, am incercat iar. Dar acum nu eram linistiti, ci pe fuga. Eu ovulam in 14 decembrie si noi am facut un drum spre Constanta. Am stat in masina o noapte, inzapeziti la Ramnicu Sarat, am venit acasa si am intrat in febra pregatirilor de sarbatori... Ei, o luna agitata, ce mai!
In 24 decembrie, m-am trezit si am mers la frigider sa pap, hopaaa! tocmai eu, care atunci cand deschideam un ochi eram deja cu cafeaua in mana. Ma gandesc: sunt insarcinata! dar e cam devreme. Ce sa fac? Sotul era acasa, astept cu nerabdare ora 14 ca sa plece spre serviciu - avea zi scurta - si eu fug dupa teste. Vin acasa, fac unul dintre teste si ies 2 liniute, inca unul – iar ies doua liniute. Mi-am sunat sotul si nu stia nici el daca sa se bucure sau sa se teama. Pe 28 decembrie am fost la doctor si am vazut samburelul, in 13 ianuarie am auzit inimioara, la 17 saptamani am aflat sexul: baietel.
Minunea noastra se numeste Luca Alexandru
Eram ingrozita de frica, faceam injectii cu anticoagulant, stateam cuminte si ma rugam sa ne apropiem de termen. Si am ajuns, nu chiar la termen, dar foarte aproape: la 36 de saptamani si 5 zile s-a grabit sa vina pe lume minunea noastra Luca Alexandru: un copil foarte cuminte, de 3 kilograme si 48 de cm, leit tati. El este minunea noastra, primita in Ajun de Craciun, care a venit sa ne lumineze viata si sa ne umple sufletele de atata iubire, incat nu ne vine sa credem. E un copil, cuminte, frumos - doar e al meu, nu? - destept....
Aceasta e povestea noastra. Sper ca v-a placut si sper sa fie sursa de inspiratie pentru femeile care trec prin ce am trecut eu si cred ca nu mai este speranta. Dragele mele, intotdeauna exista speranta si minuni!
Va imbratisam cu drag, noi, Luca si mama lui.
Povestea ta de succes poate aparea aici!
Trimite-ne povestea ta pe e-mail la info@copilul.ro sau posteaz-o pe blogul tau si trimite-ne link-ul.
Nu uita sa ne trimiti pe mail si fotografii cu tine in timpul sarcinii si cu bebelusul tau!
