Lupusul si sarcina: cum sa eviti complicatiile

/ / Modificat: 2011-11-02
Lupusul si sarcina: cum sa eviti complicatiile

Lupusul, o forma de inflamatie cronica determinata de atacul sistemului imunitar asupra tesuturilor organismului, nu este o afectiune care sa impiedice aducerea pe lume a unui copil. Desi mai putin de 50% dintre femeile insarcinate diagnosticate cu lupus prezinta complicatii in perioada de graviditate, toate viitoarele mamici care sufera de aceasta boala au, din punct de vedere medical, o sarcina cu risc.

Lupusul poate cauza o serie de probleme in timpul sarcinii, precum predispozitia catre de avort, nastere prematura, preeclampsie sau afectiuni cardiace ale fatului. Daca porti si tu diagnosticul lupusului si intentionezi sa devii in curand mamica, iata cum poti sa eviti complicatiile si sa nasti un bebelus perfect sanatos.

Alege specialistii potriviti

Inainte sa ramai insarcinata, este important sa ai o echipa de specialisti care sa iti monitorizeze starea de sanatate. Este vorba despre un medic reumatolog, specializat in boli autoimunitare, un medic obstetrician cu experienta in monitorizarea sarcinilor cu risc si un medic cardiolog pediatru.

Nu toate femeile sunt la fel, de aceea ar fi recomandat sa stii in prealabil ce inseamna pentru tine, in particular, sa duci o sarcina la bun sfarsit. In functie de tipul lupusului de care suferi si de natura simptomelor cu care te confrunti, este posibil sa fii nevoita sa urmezi un tratament special inainte sa poti concepe cu acordul medicului.

Afla riscul complicatiilor la care te expui

Fiecare caz de lupus este diferit, prin urmare riscul complicatiilor variaza si el in raport cu acesta. Gravidutele cu lupus au o predispozitie accentuata catre pierderea sarcinii chiar si spre sfarsitul perioadei gestationale, din pricina anticorpilor periculosi specifici bolii. Ei pot determina formarea de cheaguri de sange in placenta, care priveaza fatul de oxigen si incetinesc dezvoltarea acestuia.

Afectiunile renale si hepatice se pot agrava in timpul sarcinii intr-o masura in care se pot produce daune ireversibile. Afla in timp util daca este sau nu si cazul tau.

Planifica-ti sarcina cu atentie

Cu toate ca nu este intotdeauna usor sa ramai insarcinata, ar fi recomandat sa incepi demersul conceptiei dupa ce ti-ai planificat cu atentie sarcina in perioada cu cea mai redusa activitate a bolii. Acest lucru il poti afla cu ajutorul medicului specialist, evaluand cu atentie stadiul tratamentului pe care il urmezi pentru controlul simptomelor.

Nu ignora importanta monitorizarii sarcinii

Controalele medicale frecvente sunt absolut obligatorii daca suferi de lupus, pentru ca doar in acest fel poti identifica in timp util orice anormalitate si poti observa dezvoltarea bebelusului indeaproape.

Aproximativ 25% din femeile insarcinate si diagnosticate cu lupus nasc prematur, iar 20-30% dintre acestea dezvolta preeclampsia, o crestere brusca a tensiunii arteriale si trecerea unor proteine in urina, fenomene care conduc la inflamarea tesuturilor din organism. Medicul va urmari evolutia ta si a bebelusului cu ajutorul ecografiilor total inofensive pentru amandoi.

Urmareste cu atentie semnele recidivante ale lupusului

Studii recente arata ca semnele recidivante ale lupusului sunt rare in timpul sarcinii, mai ales daca te afli intr-un moment de inactivitate a bolii. Simptomele lupusului se pot confunda uneori cu manifestarile firesti ale graviditatii, astfel ca este necesara o distinctie clara a acestora prin metodele medicale disponibile.

Evita oboseala pe cat posibil

Graviditatea este o stare dificila si solicitanta pentru organism, iar lupusul ar putea sa aduca noi provocari in acest context. Odihna suficienta este deosebit de importanta.

Femeile diagnosticate cu lupus sunt sfatuite sa nu acumuleze un exces de kilograme inutil in timpul sarcinii si sa urmeze un regim de viata sanatos si echilibrat. Pregateste-te sa-ti modifici activitatile si obisnuintele cotidiene daca te simti extenuata sau experiementezi dureri nefiresti.

Pregateste-te pentru o nastere prematura

Aproape 50% dintre femeile cu lupus nasc prematur sub efectul complicatiilor asociate acestei afectiuni. Alege un spital care iti ofera servicii de ingrijirire neonatala si echipamente de ultima generatie, astfel incat bebelusul tau sa aiba toate conditiile de supravietuire daca vine lume inainte de termen.

Taguri Probleme sarcina

Articole recomandate

Citeste si despre