Viitoarele mamici nu dau de multe ori atentie sangerarii gingivale si o considera o reactie fireasca in sarcina, care nu necesita ingrijiri speciale. In realitate, sangerarile gingivale pot pune sarcina in pericol daca nu sunt atent monitorizate sau tratate!
De ce apar in timpul sarcinii?
Aceste sangerari sunt frecvente in sarcina din doua motive majore:
-
cresterea nivelului de progesteron;
-
afluxul de sange de la nivelul gingiilor.
Ce riscuri apar?
Atunci cand gravidele sesizeaza aceste sangerari au tendinta de a neglija periajul sau de a-l practica incorect, de teama sa nu-si raneasca gingiile si mai tare sau de frica durerii.
Aceste neglijari ale igienei orale conduc la o multitudine de complicatii stomatologice si afectiuni precum gingivita de sarcina sau boli parodontale grave care pot afecta fatul.Sangerarile gingivale, mai ales cele care nu sunt atent monitorizate, sunt doar primul pas catre declansarea acestor boli. Stiai ca s-a certificat primul caz de deces la nou-nascut din cauza septicemiei provocate de o bacterie apartinand unei boli parodontale? Riscurile sunt evidente, iar atentia, monitorizarea si tratarea acestor sangerari este esentiala, inainte de a degenera in boli mai grave.
Nodulul sau tumora de sarcina
Pe langa sangerare, gingiile devin moi, umflate si sensibile la atingere in timpul gestatiei. Vei constata chiar si un mic nodul pe gingie care sangereaza rapid in momentul periajului. Nu trebuie sa te sperii foarte tare, acesta este benign si nedureros si este o reactie fireasca a sarcinii. El se mai numeste si tumora de sarcina.
Dispare de obicei dupa nastere, dar daca observi modificari ale lui, sangerari excesive, precum si senzatii de disconfort, este necesar sa mergi la medic pentru a-l exciza. Exista cazuri extrem de rare in care acesta se malignizeaza.
Daca devine destul de incofortabil pe perioada sarcinii, poti cere medicului sa ti-l extirpe chiar in timpul sarcinii.
Nasterea prematura
Din ce in ce mai multe studii au evidentiat o legatura de cauzalitate intre sangerarile gingivale (mai exact bolile care apar in urma netratarii lor) si nasterea inainte de termen. Aceasta ar surveni pe fondul instalarii preeclampsiei.
Greutatea mica a fatului la nastere
Un alt risc, direct legat de nasterea prematura, este greutatea foarte mica a bebelusului la nastere. Acest lucru se asociaza cu o multitudine de probleme care pot aparea la fat din cauza unei dezvoltari insuficiente:
-
tulburari respiratorii;
-
boli pulmonare cronice;
-
anemie;
-
gastroenterite severe;
-
hipoglicemie;
-
hipocalcemie;
-
infectii.
Tratament si metode de preventie
Trebuie sa mergi pe principiul "mai bine previn, decat sa tratez", pentru ca este mult mai simplu si extrem de usor. Tratamentul complicatiilor aparute in urma sangerarilor gingivale se stabileste impreuna cu medicul stomatolog, insa prevenirea apritiei lor depinde numai de tine:
-
spala-te regulat si corect pe dinti (chiar daca observi mici sangerari, nu uita ca sunt normale in sarcina);
-
pentru a preveni disconfortul de la periaj alege o periuta cu peri moi si o pasta de dinti cu fluor; periajul agresiv cu o periuta necorespunzatoare poate inflama si rani gingia;
-
foloseste dupa fiecare periaj ata dentara;
-
stabileste impreuna cu dentistul tau un calendar al vizitelor pe parcursul celor 9 luni (vizitele la stomatolog in timpul sarcinii sunt obligatorii);
-
adopta o dieta alimentara sanatoasa: bogata in vitamina C, calciu si evita dulciurile;
-
atunci cand periajul nu iti este la indemana poti folosi guma de mestecat pentru a inlatura resturile alimentare si a evita infectiile;
-
atentie la folosirea tacamurilor altei persoane – cavitatea bucala este extrem de sensibila in perioada sarcinii si expusa la diverse surse de infectie; mananca numai din tacamuri curate si evita sa le folosesti pe ale altcuiva pentru a nu lua bacterii.