Vaccinul antigripal in sarcina iti protejeaza si bebelusul

/ / Modificat: 2011-11-02
Vaccinul antigripal in sarcina iti protejeaza si bebelusul

Vaccinul antigripal de sezon te ajuta sa eviti complicatiile cauzate de gripa si raceala in timpul sarcinii si iti protejeaza bebelusul impotriva virusilor luni intregi dupa nastere. Aceasta este concluzia studiilor prezentate recent de oamenii de stiinta din SUA, care te asigura ca nu exista niciun risc de avort asociat cu tratamentul de imunizare in sezonul epidemiilor gripale.

Intalnirea anuala a Societatii Americane a Bolilor Infectioase din Boston a scos in evidenta importanta pe care vaccinul antigripal o are pentru sanatatea gravidutei si a bebelusului sau.

Studiile confirma siguranta vaccinului antigripal in sarcina

Medicii spun ca femeile insarcinate, preocupate in mod firesc de protectia micutilor nenascuti, trebuie sa inteleaga faptul ca vaccinarea impotriva gripei in perioada de graviditate contribuie la imunizarea impotriva factorilor patogeni externi si nu ameninta in niciun fel dezvoltarea fatului in pantecul mamei.

Noile date obtinute in urma cercetarilor desfasurate in prezent certifica din nou siguranta si eficienta vaccinului antigripal. In plus, numarul de gravidute care accepta imunizarea creste si el pe zi ce trece, semn ca mesajul medical care incurajeaza aceasta practica este tot mai convingator.

Nou-nascutii pasesc pe lume cu o imunitate foarte scazuta si nu pot primi vaccinul impotriva gripei pana cand implinesc cel putin 6 luni de viata. Expunerea fara protectie in fata virusilor si microbilor poate conduce la imbolnavire severa si chiar moarte, avertizeaza specialistii.

Foto: previous.presstv.ir

Imunitatea in fata gripei se transmite de la mama la fat

O cercetare efectuata in cadrul Universitatii din Utah a decoperit capacitatea mamei de a transmite imunitatea impotriva gripei bebelusului nenascut, sub forma unor anticorpi speciali care lupta impotriva virusilor de sezon.

Vestea imbucuratoare este aceea ca efectul de imunizare persista cateva luni dupa nastere, ceea ce reduce aproape total riscul de imbolnavire postnatala pana la administrarea primului vaccin.

Cercetatorii au depistat anticorpi antigripali in organismul tuturor bebelusilor nascuti de mamici care au primit tratamentul de imunizare in timpul sarcinii, in comparatie cu doar 36% de bebelusi nascuti de mamici care au refuzat vaccinul.

In randul micutilor nascuti de femei imunizate, anticorpii au ramas activi in 60% din cazuri pana la varsta de 2 luni si in 11% din cazuri pana la varsta de 4 luni. Niciunul dintre nou-nascutii mamelor care nu s-au vaccinat in perioada prenatala nu au prezentat anticorpi de protectie la doua sau la patru luni de la nastere.

Profesorul care a coordonat importanta cercetare sustine ca femeile insarcinate ar trebui sa urmeze tratamentul de imunizare imediat ce acesta devine disponibil, pentru a se proteja pe ele insele si pe bebelusii lor.

Citeste si: Vaccinuri sigure si recomandate in sarcina

Vaccinul antigripal nu provoaca pierderea sarcinii

Desi multe viitoare mamici se tem sa accepte un vaccin in perioada sarcinii pentru a nu-si pierde copilul, un alt studiu demonstreaza ca nu exista nicio legatura intre vaccinarea antigripala sezoniera si un potential avort.

Cercetatorii au comparat 243 de femei care au pierdut o sarcina cu 243 de femei care au incheiat cu succes perioada de graviditate. Vaccinul antigripal nu s-a remarcat ca fiind o posibila cauza a avortului, cu atat mai mult cu cat multe dintre femeile care si-au dus sarcina pana la capat au primit tratamentul de imunizare.

Administrarea vaccinului antigripal in timpul sarcinii

Medicul obstetrician Ciprian Pop-Began de la Spitalul Clinic de Obstetrica-Ginecologie Prof. Dr. Panait Sarbu spune ca nu este recomandata vaccinarea antigripala a gravidelor decat dupa incheierea primului trimestru de sarcina.

Gradul de afectare al vaccinarii asupra sarcinii incipiente depinde foarte mult de tipul de vaccin administrat. Specialistul sustine ca este importanta protectia impotriva gripei in perioada de graviditate, insa este recomandat ca acest lucru sa se realizeze prin metode alternative in primul trimestru de sarcina.

Gravidutele au ca alternativa administrarea de vaccin antigripal homeopat, care este realizat din vaccinul antigripal alopat fabricat pentru anul respectiv. Vaccinul antigripal homeopat se poate cumpara de la farmaciile care comercializeaza remedii homeopate. Se administreaza o doza pe luna, in  lunile de iarna. O doza homeopata presupune administrarea a cinci granule de remediu  la distanta de o ora de masa (nu se bea si nu se mananca nimic timp de o ora inainte si dupa doza de remediu). Un tub cu granule costa in jur de 3 RON.

Pentru mai multe informatii despre alternativele pe care le au, gravidutele pot sa-si programeze o consultatie la un medic homeopat.

Vaccinul antigripal alopat este obtinut in urma prelevarii unui virus inactiv creat pe culturi de oua de gaina embrionate, ceea ce inseamna ca imunizarea nu este recomandata persoanelor cu alergie la oua.

Nu uita, administrarea vaccinului antigripal in trimestrul al treilea de sarcina permite transferul transplacentar de anticorpi la fat, asigurand astfel protectia bebelusului tau in primele luni dupa nastere.

Taguri Vaccin antigripal sarcina

Articole recomandate

Citeste si despre