Cum prevenim tulburarile legate de alcoolismul fetal

/ / Modificat: 2013-10-05
Cum prevenim tulburarile legate de alcoolismul fetal

Dr. Alina Ursuleanu, medic primar obstetrica-ginecologie

Astazi, consumul de alcool in timpul sarcinii este o problema la nivel mondial, ca urmare a lipsei de informare sau a neglijentei viitoarelor mame. Afectiunile ce pot aparea la bebelusi au caracter permanent si sunt cunoscute sub termenul-umbrela de Spectrul Tulburarilor Alcoolice Fetale(STAF).

In primul rand, aceste tulburari nu sunt tratabile, deoarece actiunea alcoolului asupra organismului bebelusului are loc in etapele sale de dezvoltare, aparand ca un impediment in evolutia normala a acestuia.

De aceea, singurul mod in care aceste tulburari pot fi evitate este preventia lor, prin eliminarea consumului de alcool pe toata perioada sarcinii. In acest fel, copilul se poate dezvolta in mod normal, fiind excluse riscurile asociate actiunii alcoolului asupra organismului sau. In ciuda faptului ca nu a fost explicata pana in acest moment modalitatea in care alcoolul consumat de mama interfereaza cu dezvoltarea copilului, studiile au demonstrat o relatie de cauzalitate intre consumul de alcool al mamei si malformatiile congenitale grave suferite de nou-nascut.

Dr. Alina Ursuleanu, medic primar obstetrica-ginecologie declara ca alcoolul poate genera o serie de anomalii genetice la fat, dintre care cea mai periculoasa  este Sindromul Alcoolismului Fetal. Acesta se manifesta prin tulburari de crestere, atat inainte, cat si dupa nastere, malformatii faciale si disfunctii ale sistemului nervos central, manifestate prin deficiente comportamentale si de atentie.

Pentru a preveni aceasta afectiune, este recomandat sa nu se consume deloc alcool in timpul sarcinii, deoarece pana si o bautura cu un volum scazut de alcool poate avea efecte negative asupra bebelusului. Mai mult, orice substanta ingerata de mama ajunge prin sange in placenta si apoi in sangele fetal, asa ca mama are 100% control cand vine vorba de ceea ce ajunge la bebelus. Pe langa Sindromul Alcoolic Fetal, STAF include si alte afectiuni, cum ar fi deficiente de vorbire, de vedere sau malformatii renale si cardiace, impiedicand copilul sa aiba parte de o viata normala.

Ca si concluzie, tulburarile legate de alcoolismul fetal pot fi prevenite printr-un comportament responsabil din partea viitoarei mame, care se traduce prin excluderea consumului de alcool.

Poti afla mai multe despre efectele negative ale consumului de alcool in timpul sarcinii in pagina: Alcoolul in timpul sarcinii.

Taguri Alcool sarcina

Articole recomandate

Citeste si despre