Articol revizuit de dr. Anca Panaitescu, medic specialist obstetrica-ginecologie, Spitalul Clinic Filantropia
Felicitari, ai intrat in trimestrul al treilea! Peste doar putin timp iti vei tine bebelusul in brate.
Ultimul trimestru pare ca trece cel mai repede, desi aduce modificari mari in organismul tau – te simti din plin gravida, burtica ta e mare, bebe misca puternic si trebuie sa te pregatesti de nastere. De asemenea, de acum, sansele copilului de supravietuire sunt mai mari, daca se intampla sa nasti prematur.
Cat de mare este bebelusul in saptamana a 28-a de sarcina
In saptamana 28 de sarcina bebelusul tau ar trebui sa cantareasca in jur de 1.000 de grame si sa aiba cam 38 de centimetri lungime. Este aproximativ cat o vanata!
Sarcina la 28 saptamani: cum creste bebelusul tau
Bebelusul tau deschide ochii, poate sa clipeasca si poate percepe lumini puternice, dar vazul inca se dezvolta. Abia aproape de varsta de 1 an sistemul vizual este format complet.
Culoarea ochilor bebelusului tau este formata de pe acum, dar nuanta se mai poate schimba, definitivandu-sein primele 6 luni de viata, mai ales daca s-a nascut cu ochi albastri sau gri-albastrui.
Creierul continua sa se dezvolte si sa creasca in saptamana 28. Bebelusul exerseaza acum multe activitati pe care le va face din plin dupa nastere: isi duce degetul la gura si exerseaza reflexul de supt, clipeste, misca ochii, strange pumnii, tuseste, sughita, inghite. Toate activitatile acestea sunt reflexe si il vor ajuta mult dupa nastere. Mai tarziu, in primul an de viata, copilul devine constient asupra unor activitati pe care le face.
Bebe continua sa se ingrase pe masura ce sub piele continua sa i se acumuleze grasime. El doarme acum dupa un orar regulat.
Programul sau nu seamana insa cu cel al unui adult sau al unui nou-nascut: doarme cam 20-30 de minute odata. De asemenea, acum apare si somnul REM (cu miscari rapide ale ochilor). In timpul acestui somn, bebe viseaza. Oamenii de stiinta sunt de parere ca, inca din uter, copii viseaza.
Citeste si: Cum arata bebelusul in burtica ta in saptamana 28 de sarcina?
Ce trebuie sa stii: Fiecare bebelus se dezvolta usor diferit - chiar si in corpul tau. Informatiile noastre sunt destinate sa iti ofere o idee generala despre dezvoltarea bebelusului tau in aceasta saptamana de sarcina.
Cate luni inseamna 28 de saptamani de sarcina?
Esti insarcinata in 7 luni.
Ce se intampla in corpul tau in saptamana 28 de sarcina?
Daca esti ca majoritatea femeilor, probabil ca te vei ingrasa cam 5-7 kilograme in trimestrul acesta.
De asemenea, avand in vedere ca miscarile bebelusului se simt clar, incepand din saptamana aceasta medicii recomanda sa le numeri si sa compari numarul lor de la o zi la alta. Iata cum sa faci: alege un moment din zi in care stii ca de obicei esti mai libera si te poti odihni, asaza-te in pat pe partea stanga si numara miscarile fatului pana cand ajungi la 10. Daca a facut 10 miscari in mai putin de doua ore (la acest moment al sarcinii), atunci este in regula.
Daca faci asta in fiecare zi, la aceeasi ora aproximativ, dar dupa o vreme observi ca ceva se schimba (trec doua ore spre exemplu si face mai putin de 10 miscari), atunci suna medicul.
Simptome frecvente la 28 de saptamani de sarcina
Probabil ca ai dureri de spate, in partea inferioara, la nivelul coloanei lombare. Daca nu ai mai avut parte de ele si durerea a aparut brusc, suna-ti doctorul de urgenta pentru ca poate fi un semn de nastere prematura.
Daca nu este vorba de nastere prematura, poti sa dai vina pentru durerile de spate pe marirea uterului si schimbarile hormonale. Alta posibila cauza pentru durerile de spate in sarcina o reprezinta acumularea kilogramelor in plus, care solicita coloana.
Exista totusi anumite remedii sau precautii de care poti sa tii cont pentru a diminua sau preveni durerile de spate in timpul sarcinii:
- Evita purtarea pantofilor cu toc foarte inalt sau cu talpa plata. Trebuie sa porti ceva care sa iti ofere un suport confortabil, ca pantofii cu talpa ortopedica sau pantofii cu toc mediu si gros. Pastreaza o postura corecta, dreapta;
- Nu ridica obiecte grele de una singura;
- Dormi pe o saltea tare sau pune o placa rigida intre saltea si cadrul patului;
- Cand trebuie sa te apleci, e bine sa te apleci din genunchi, nu de la talie;
- Pune o pernuta in spatele tau cand stai pe scaun sau alege un scaun cu spatar curbat;
- Dormi pe o parte, cu o pernuta intre picioare;
- Maseaza-ti partea inferioara a spatelui si aplica comprese calde sau reci. Masajul in trimestrul trei trebuie facut de un profesionist cu calificare speciala. De asemenea, exercitiile fizice pot fi recomandate doar anumitor gravide, care au sarcini fara risc. Daca te simti bine si medicul iti da voie, poti face exercitii speciale pentru gravide, mai ales in cursul claselor special organizate sau poti merge jumatate de ora pe jos ori sa faci inot.
De asemenea, in timpul saptamanii 28 poti avea dificultati de respiratie - bebe apasa tot mai mult pe diafragma si plamani, poti simti contractii Braxton Hicks sau poti observa scurgeri la nivelul mameloanelor, deoarece corpul incepe sa produca primul lapte pentru copil - colostrul.
Recomandari pe aceeasi tema
Cat de mare este bebelusul in comparatie cu un fruct?
Sarcina pe luni, ce transformari apar?
Analize si investigatii in saptamana 28 de sarcina
In perioada aceasta, probabil ca iti vei vizita doctorul la fiecare doua saptamani. Apoi, la 36 de saptamani o sa incepi sa te duci in fiecare saptamana. In functie de factorii de risc, doctorul s-ar putea sa-ti recomande repetarea testului pentru depistarea HIV si sifilis si sa faca testele de chlamidia si gonoreea, pentru a fi sigur de starea ta de sanatate.
De asemenea, din aceasta saptamana medicul iti poate recomanda sa faci analizele pentru trimestrul trei. O parte dintre aceste analize se fac cu trimitere de la medicul de familie si constau intr-o repetare a unor analize generale care s-au facut si la inceputul sarcinii. Mai exact, ti se pot recomanda: hemoleucograma, biochimie (glicemie, transaminaze, creatinina, uree), probele de coagulare, sumar de urina, urocultura, testarea pentru anumite infectii si recoltarea pentru depistarea infectiei cu streptococ.
E important sa verifici daca ai infectie cu streptococ de grup B, genital sau urinar. Streptococul este frecvent intalnit la femei si de obicei nu pune nicio problema. Insa, daca copilul ia infectia in momentul nasterii, poate face boli severe ca pneumonia sau meningita.
Nou-nascutii au un sistem imunitar nedezvoltat si de aceea e bine sa iti protejezi copilul. Prezenta streptococului necesita tratament cu antibiotic. Medicul poate repeta tratamentul cu antibiotic si la inceputul travaliului.
Daca primul test de sange pe care l-ai facut a aratat ca ai Rh negativ, ti se va face, probabil, o injectie cu imunoglobina pentru a preveni producerea de anticorpi de catre corpul tau, care ar putea ataca sangele bebelusului. Daca bebelusul este Rh pozitiv, vei mai face o injectie de imunoglobina dupa ce ai nascut.
Ce sa faci in saptamana 28 de sarcina
Nasterea este o experienta foarte personala, si decizia iti apartine in privinta persoanelor pe care le vrei aproape in acel moment. Tine minte ca in aceast caz nu exista "decizia corecta". Depinde de tine si de cat de confortabil te simti cu respectivele persoane. Invita rude sau prieteni doar daca iti doresti, nu ceda la rugaminti.
Unele femei prefera sa imparta acest moment doar cu partenerul lor, altele isi invita si mama sau alti membri ai familiei. Alte femei vor ca nici macar partenerul lor sa nu participe. Depinde doar de dorintele si preferintele tale, pentru ca, in final, cel mai important lucru este sa te simti tu relaxata si increzatoare.
Dupa ce nasti vei avea nevoie de ajutor din plin. Incepe sa te gandesti de pe acum la distribuirea sarcinilor intre cei care se ofera sa te ajute, de multe ori noile mamici sunt prea coplesite pentru a face si coordona treburile gospodaresti.
Citeste si: Lista cu lucruri de facut in saptamana 28 de sarcina
Cum sa te pregatesti pentru acest lucru:
- Daca cineva se ofera sa te ajute in primele saptamani de la nastere, asigura-te ca ai numarul lui de telefon la indemana;
- Asigura-te ca toate produsele de curatat sunt intr-o zona accesibila;
- Creeaza sau scrie un program pentru ceilalti copii (daca ai). Noteaza intr-un loc accesibil numarul de telefon al restaurantelor din zona care aduc mancare acasa;
- Roaga un prieten sau un vecin sa-ti plimbe cainele sau sa-ti hraneasca animalele de companie (daca ai);
- Fa o lista de cumparaturi pe care sa o poti da unui apropiat;
- Noteaza toate instructiunile pentru aparatele mai complicate (de exemplu: masina de spalat vase sau cea de rufe);
- Roaga un vecin sa-ti duca gunoiul.