Schimbari fizice ce apar in timpul sarcinii - primul trimestru

/ / Modificat: 2024-09-20
Schimbari fizice ce apar in timpul sarcinii - primul trimestru

Pe parcursul primelor trei luni de sarcina (primul trimestru) corpul dv sufera multe schimbari. In timp ce corpul dv se adapteaza la fatul care creste, dv puteti avea greata, oboseala, dureri de spate, schimbari ale starilor emotionale si stres. Aceste lucruri sunt normale in timpul sarcinii, pe masura ce corpul dumneavoastra se schimba.

Este posibil ca unele gravide sa nu simta nici unul din aceste elemente de discomfort. Nu veti mai simti pe cele mai multe dintre ele pe masura ce sarcina progreseaza.

Daca ati mai fost insarcinata inainte, la aceasta sarcina este posibil sa simtiti alte elemente de disconfort. Asa cum fiecare femeie este unica asa este si fiecare sarcina.

Pe masura ce corpul dv se schimba este posibil sa simtiti nevoia sa faceti schimbari si in viata de zi cu zi. Iata cateva dintre cele mai des intalnite schimbari sau simptome pe care este posibil sa le simtiti in primul trimestru al sarcinii.

Oboseala

In timpul sarcinii va puteti simti obosita chiar daca ati dormit suficient noaptea. Multe femei se simt extenuate in primul trimestru.

Nu va ingrijorati, este normal. Este modul prin care corpul dv. va spune ca aveti nevoie de mai multa odihna. Oboseala va trece cu timpul si va fi inlocuita cu un sentiment de bine si de plenitudine de energie.

Cand va simtiti obosita odihniti-va. Incercati sa dormti cam 8 ore noaptea si sa mai dormiti un somn scurt peste zi. Daca va simtiti stresata incercati sa gasiti o cale de a va relaxa.

Este posibil sa doriti sa incepeti sa dormiti pe partea stanga daca vi se pare mai confortabil. Aceasta pozitie este recomandata atunci cand stati cu corpul la orizontala deoarece asigura o mai buna circulatie a sangelui cu oxigen si elemente nutritive catre fat.

Daca aveti cumva presiunea sanguina marita in sarcina este si mai important sa stati pe partea stanga atunci cand stati culcata.

Greata si varsaturile

Denumite raul de dimineata, greata si varsaturile sunt des intalnite la inceputul sarcinii. Totusi, pentru multe femei ele nu se manifesta doar dimineata.

Desi lasa impresia ca vor dura la nesfarsit, greata si varsaturile dispar de obicei dupa primul trimestru. Incercati cateva dintre aceste sfaturi:

  • Mancati frecvent mese mai mici (6-8 mese mici mai bine decat 3 mese mari).
  • Evitati mancarurile grase, prajite (fripte) sau condimentate.
  • Incercati sa folositi produse cu amidon cum ar fi: cerealele, musli, painea prajita, etc. Pastrati cateva langa pat si mancati-le inainte de a va da jos din pat dimineata si cand va treziti noaptea. Pastrati cateva cu dvs in permanenta pentru atunci cand aveti senzatie de greata.
  • Incercati sa beti apa minerala carbogazoasa intre mese.
  • Intrebati medicul daca puteti sa intrerupeti pentru o vreme administrarea vitaminelor prenatale daca acestea va agraveaza starea de rau de dimineata.
  • Intrebati medicul daca ar trebui sa luati tratament cu vitamina B6 pentru greata si varsaturi severe care nu se amelioreaza cu schimbarile de dieta mentionate mai sus.
  • Daca varsaturile sunt frecvente, este bine sa anuntati medicul pentru a lua masuri de prevenire a deshidratarii. Cand greata si varsaturile incep sa dispara, incercati sa reluati o alimentatie sanatoasa, completa si sa luati vitaminele prenatale.
  • Urinarile frecvente


    Urinarile frecvente sunt des intalnite in sarcina. La inceputul sarcinii, uterul care creste apasa pe vezica urinara. Daca simtiti durere sau arsura cand urinati sau daca urina are puroi sau sange consultati de urgenta medicul. Este posibil sa aveti o infectie urinara care necesita tratament. 

    Constipatia

    Pe masura ce uterul incepe sa se mareasca este posibil sa observati ca incepeti sa va constipati. Pentru a preveni constipatia incercati sa mancati zilnic fructe proaspete sau uscate, legume crude, cereale integrale sau paine integrala.

    Deasemenea, incercati sa beti 8-10 pahare cu apa zilnic. Unele dintre aceste pahare cu apa pot fi inlocuite cu sucuri de fructe sau de legume.

    Incercati sa evitati bauturile cu cofeina si produsi indruditi (cafea, ceai negru, verde, cola de toate tipurile si celelalte bauturi racoritoare carbogazoase) care pe langa alte efecte posibil nocive induc pierderea de fluide corporale si agraveaza constipatia.

    Venele varicoase si hemoroizii

    In timpul sarcinii, presiunea exercitata pe venele mari din spatele uterului conduce la incetinirea intoarcerii sangelui catre inima.

    Aceasta poate produce dilatarea varicoasa a venelor membrelor inferioare si a celor vaginale si din jurul anusului (hemoroizi). Puteti preveni aparitia venelor varicoase in timpul sarcinii prin:

  • Evitarea folosirii de articole de imbracaminte care sa stranga piciorul in anumite zone (sosete inalte cu elastic puternic, jartiere, etc.).
  • Stati cu picioarele ridicate cat mai mult timp atat acasa cat si la locul de munca.
  • Crampe ale picioarelor

    La momente diferite in timpul sarcinii puteti avea crampe la nivelul picioarelor, al gambelor sau al coapselor. Acest lucru se datoreaza unei schimbari in metabolismul calciului.

    O cale de a preveni aparitia acestor crampe este sa va asigurati ca dieta dvs aduce suficient calciu organismului prin lapte degresat total sau partial si prin alimente bogate in calciu.


    Puteti prelua deasemenea o anumita cantitate de calciu odata cu vitaminele prenatale, dar este posibil sa aveti nevoie de un supliment de calciu daca aportul de calciu prin dieta zilnica nu este suficient. Luati aceste suplimente numai la sfatul si cu acordul medicului.

    Puteti usura senzatia generata de crampe prin intinderea blanda a muschiului in momentul aparitiei crampei. Contractia (scurtarea) muschiului poate agrava crampa. Aplicarea de caldura in jurul muschiului il poate ajuta sa se relaxeze.

    Sangerari nazale, nas infundat, sangerari gingivale

    Aceste elemente de disconfort sunt rezultatul efectelor hormonale asupra tesuturilor gatului, gurii si nasului. In mod obisnuit nu au efecte majore si este posibil sa nici nu fie observate.

    Cand suflati nasul este posibil sa observati o cantitate mica de sange in secretia eliminata. Suflati nasul cu blandete si opriti o posibila sangerare usoara prin strangerea usoara a nasului intre police si index pentru cateva minute.


    Consultati medicul daca aveti sangerari nazale dese sau daca sangerarile nu se opresc in cateva minute de compresie nazala. Orice infundare nazala pe care o aveti in timpul sarcinii nu ar trebui sa fie foarte intensa si poate fi ameliorata prin suplimentarea cantitatii de apa baute sau prin folosirea unui umidificator rece in dormitor.

    Consultati medicul inainte de a va auto-administra cantitati mari de medicamente contra racelii sau nasului infundat. Pentru a preveni sangerarile gingivale sunt indicate periaje dentare reduse ca intensitate si durata folosind periute de dinti moi.

    Sursa foto: freepik

    Taguri Trimestrul 1 de sarcina Schimbari corp sarcina

    Articole recomandate

    Citeste si despre