Simptome specifice in cel de-al doilea trimestru de sarcina

/ / Modificat: 2017-07-21
Simptome specifice in cel de-al doilea trimestru de sarcina

Odata ce intri in al doilea trimestru de sarcina incepi sa te obisnuiesti cu schimbarile care se produc in organismul tau si activitatea ta poate reveni pe fagasul normal. Simptomele de sarcina sunt mai usoare in cel de-al doilea trimestru, ceea ce face ca aceasta perioada sa fie una extrem de placuta pentru viitoarele mame.

Perioada dintre saptamanile 13 si 27 de sarcina este supranumita si cea de "miere" pentru ca vei avea o stare generala buna ce te va lasa se te pregatesti in voie pentru venirea pe lume a noului membur al familiei voastre. Simptomele deranjante care te-au chinuit in prima parte a sarcinii, precum greturile, vor disparea treptat, si isi vor face loc emotiile primelor miscari ale fatului.

Iata la ce ar trebui sa te astepti in aceasta perioda.

Dureri abdominale

simptome_sarcina

Chiar daca iti poti lua la revedere de la greturi si stari de voma, vei experimenta o noua stare de disconfort in zona abdominala. Uterul tau creste si duce la intinderea ligmantelor care il inconjoara, fapt ce poate provoca dureri. Durerile nu sunt foarte mari si nici foarte dese si pot fi ameliorate prin schimbarea pozitiei corpului, printr-o plimbare scurta sau o baie calduta.

Durerile abdominale mai pot fi provocate si de balonare, gaze sau costipatie, probleme de digestie care pot fi destul de dese in sarcina.

Vei simti primele miscari ale fatului

Daca in primul trimestru bebelusul tau nu si-a facut deloc simtita prezenta, dupa saptamana 13 poti incepe sa te astepti la miscari din partea lui.

Intre saptamanile 16 si 20 vei simti primele miscari. Mamicile descriu aceasta senzatie cu sintagma de "fluturasi in stomac", in timp ce medicii spun ca senzatia este aceea de spasme. Momentul in care vei simti primele miscari depinde de mai multe aspecte, unul dintre ele fiind constitutia fizica. Femeile care au cateva kilograme in plus simt mai tarziu miscarile din cauza stratului mai gros de tesut adipos din zona abdomenului.

In general femeile simt primele miscari ale bebelusului atunci cand sunt relaxate in totalitate deoarece atunci cand sunt foarte active nu vor da atentie acelei senzatii.

S-ar putea sa simti si niste miscari sacadate ale micutului. Nu trebuie sa te sperii in acest caz, este dar un sughit!

Dificultati de respiratie

Episoadele de dispnee din prima parte a sarcinii se vor prelungi si in al doilea trimestru, si chiar se vor inteti. Activitati extrem de simple iti vor da senzatia ca ramai fara aer, insa este perfect normal si nu ai de ce sa te ingrijorezi.

Uterul in continua expansiune apasa pe plamani ingreunand circulatia oxigenului. In acelasi timp, el va pune presiune si pe diafragma, fapt ce va contribui la ingreunarea respiratiei.

Nu face efort fizic in aceasta perioada, insa nici nu elimina in totalitate miscarea fizica din programul tau zilnic. Alege exercitii de gimnastica usoara si plimbari in aer liber, insa renunta la abonamentul la sala de fitness sau la alte exercitii prea solicitante.

Ti se va schimba forma corpului

In al doilea trimestru burtica ta se va rotunji si vei incepe sa iei in greutate. Kilogramele in plus nu se vor depune doar la nivelul abdomenului, ci pe tot corpul, inclusiv in zona soldurilor si coapselor. In aceasta perioada va trebui sa-ti revizuiesti garderoba si sa achizitionezi haine potrivite pentru noua forma a corpului tau.

Vei lua in greutate intre 7 si 10 kilograme. Nu este nimic in neregula insa daca tu vei lua mai putin sau mai mult, daca nu iti provoaca disconfort si consumi alimente sanatoase, nu ai de ce sa-ti faci griji.

Poti folosi calculatorul de greutate in sarcina pentru a vedea cat ar fi bine sa iei in greutate de-a lungul sarcinii.

Apar primele vergeturi

Cresterea in greutate va duce in mod inevitabil si la aparitia vergeturilor. Ele apar la nivelul abdomenului, al sanilor, bratelor, feselor si coapselor si cu greu vor disparea, chiar si dupa nastere.

Vergeturile apar nu doar in cazul femeilor gravide, ci si in adolescenta si in cazul sportivilor de performanta, ca urmare a cresterii bruste in greutate, a ruperii tesuturilor subcutanate. Ele au aspectul unor linii rosiatice sau violacee care se decoloreaza in timp. 90% dintre femeile gravide au astfel de semne pe piele.

Nu exista remedii miraculoase pentru a scapa de vergeturi, cremele care promit ca vor duce la estomparea lor au de obicei efecte minimale. Poti sa previi intr-o oarecare masura aparitia lor asigurandu-te ca ai pielea bine hidratata, atat din interior, consumand cel putin doi litri de apa zilnic, dar si din exterior cu ajutorul cremelor hidratante. Poti de asemenea sa folosesti si un amestec din Aloe Vera si capsule de vitamina E si vitamina A pe zonele predispuse la aparitia vergeturilor.

Stari de anxietate si depresie

Hormonii sunt principala cauza a acestor stari prin care trec femeile insarcinate, insa la ele contribuie si grijile legate de starea proprie de sanatate sau a bebelusului. Aceste stari sunt amplificate si de faptul ca forma corpului tau se schimba, nimic nu se mai aseaza ca inainte si forma ta supla pare ca va fi greu de redobandit.

Desi este o schimbare absolut fireasca prin care trec femeile care asteapta un copil, multe dintre ele se simt neatragatoare, iar imaginea de sine are de suferit odata ce burtica devine proeminenta. Pare de neinteles pentru cei din jur faptul ca femeile gravide sufera atat de mult cand incep sa apara rotunjimile de sarcina insa explicatia rezida in faptul ca imaginea din oglinda cu care era obisnuita si cu care se identifica nu doar ca nu mai este aceeasi, dar s-ar putea sa nu mai fie niciodata la fel. Persoanele din familie si femeile care nu au trecut printr-o astfel de experienta pot percepe acest lucru drept superficialitate, insa este normal ca felul in care arati sa isi puna amprenta pe starea ta de spirit.

Nu ezita sa iti acorzi cateva clipe pentru rasfat daca simti ca ai nevoie de el. O coafura noua sau o vizita la manichiurista te pot ajuta sa te simti mai bine din acest punct de vedere.

Vise urate si foarte vii

Viata ta este pe cale sa se schimbe radical. Nimic nu va mai fi ca inainte, iar acest lucru iti va influenta si somnul. In al doilea trimestru de sarcina vei incepe sa visezi mai mult si multe dintre vise iti vor parea foarte vii si reale.

Foarte multe femei gravide au parte de cosmaruri in aceasta perioada deoarece se gandesc peste zi la orice poate merge rau cu sarcina. Calitatea somnului tau va avea si ea de suferit in sarcina, disconfortul creat de burtica tot mai mare, drumurile mai dese la toaleta pe timpul noptii vor determina un somn mai agitat si vise mai dese.

Apetitul sexual crescut

In luna a patra sau a cincea vei simti o crestere a apetitului sexual datorat cresterii nivelului de estrogen. In cazul unei femei insarcinate, ovarele produc intr-o singura zi cantitatea de estrogen pe care o produc, la o femeie care nu este gravida, in trei ani. Cum greata si oboseala din primul trimestru s-au risipit odata ce ai intrat in a patra luna, nimic nu iti mai stinge libidoul.

Studiile arata si ca in aceasta perioada femeile experimenteaza si orgasme multiple si mai intense.

Contractii Braxton Hicks

Vei resimti acum primele contractii Braxton Hicks. Desi nu vor fi la fel de dese si de intense ca in ultima parte a sarcinii, ele le ingrijoreaza adesea pe viitoarele mame.

Uterul se pregateste inca de pe acum pentru nastere, insa contractiile nu vor fi foarte dureroase, ci vor semana mai degraba cu o senzatie de strangere si de intarire a abdomenului. Unele femei le descriu ca fiind asemenatoare cu durerile menstruale.

Acestea trec de obicei daca iti schimbi pozitia in care stai, daca faci cativa pasi prin camera, bei un pahar de apa sau iei o gustare. In cazul in care ele devin dureroase si apar la intervale regulate de timp, e cazul sa-ti suni medicul pentru ca ar putea fi semnele unui travaliu prematur.

Schimbari la nivelul pielii

sarcina_schimbari

Incep sa se produca modificari si la nivelul pielii. Zona din jurul mameloanelor, pielea de pe partea interioara a coapselor si din zona organelor genitale devine mai inchisa la culoare. Tot acum vei observa aparitia liniei mai inchise la culoare dintre ombilic si zona pubiana. Ea poarta numele de linea nigra si va deveni din ce in ce mai evidenta odata ce trec lunile.

Unele femei gravide observa in aceasta perioada si pete de culoare galben-bruna pe obraji, frunte, barbie si deasupra buzei superioare. Aceste pete poarta numele de masca gravidica, cloasma sau melasma, si se intalnesc la circa 30% dintre femeile insarcinate. Ele vor disparea dupa ce vei naste. Poti aplica local suc de lamaie, o masca din miere de albine si migdale macinate sau ulei de arbore de ceai pentru a estompa aceste pete.

Infectii urinare

In al doilea trimestru de sarcina s-ar putea sa te confrunti cu o infectie urinara. Esti mai predispusa la aceste afectiuni in perioada aceasta deoarece modificarile hormonale incetinesc fluxul de urina. Totodata, uterul, care se afla in continua expansiune, pune presiune pe uretra si vezica urinara, fapt ce poate duce la inmultirea bacteriilor.

Simptomele unei infectii urinare sunt senzatia de usturime sau arsura cand urinezi, dureri abdominale sau febra. Daca te confrunti cu ele, e cazul sa-ti consulti medicul pentru ca o infectie urinara in sarcina poate duce la complicatii.

Bea multe lichide, atat apa cat si ceaiuri neindulcite. Ceaiul din cozi de cirese este un remediu natural pentru infectiile de tract urinar ajutand atat la prevenirea, cat si la vindecarea lor.

Pierderi de memorie

Circa 50% dintre femeile gravide sufera mici pierderi de memorie in al doilea trimestru de sarcina. De altfel, ele nu sunt rare nici in primul trimestru. Este afectata memoria de scurta durata, asa ca vei uita lucruri pe care tocmai le-ai auzit.

Taguri Sarcina Semne sarcina Al doilea trimestru de sarcina

Articole recomandate

Citeste si despre