Peripetii la prima sedinta foto a bebelusului
Mi-era atat de drag bebelusul nostru ca m-am trezit cautand un fotograf sa imortalizez zambetul lui, privirea, manutele, piciorusele, fiecare moment. Nu-mi mai ajungeau pozele cu telefonul, nici cele cu aparatul de fotografiat si aveam impresia ca nu sunt capabila sa surprind esentialul. Ce sa mai vorbim? Aveam nevoie de ajutor profesionist. Nu psiholog, ci fotograf.
Am cautat pana am gasit pe cineva despre care simteam ca are acea sensibilitate necesara sa surprinda in fotografii emotiile pe care noua ni le trezea bebelusul. Am stabilit ziua si ora marelui eveniment. Urma ca in doua saptamani sa ne prezentam la studio cu diverse tinute pentru copil si cu multa rabdare. In mintea mea ce urma era simplu. Intram acolo, noi faceam copilul sa zambeasca, ea il fotografia, trecea ora si gata.
Intre timp, m-am apucat sa tot caut tinute. Am batut in lung si-n lat magazinele pentru niste body-uri si alte lucrusoare, pe care eu le voiam speciale. Avea destule haine, chiar prea multe, dar niciuna nu mi se parea suficient de potrivita pentru o asa ocazie. Am gasit in cele din urma ceea ce voiam si am ajuns sa cheltui pe ele mai mult decat pe sedinta foto, dar asta-i alta poveste (pe care tatal copilului sigur nu vrea s-o mai auda). Un baiat are mama, asa ca am trecut peste moment.
Cu vreo doua zile inainte ma suna fotografa sa imi dea ultimele indicatii: "Va rog sa veniti cu suficiente servetele umede si uscate si cu scutece si aleze. Aduceti mai multe decat folositi in mod obisnuit." Cerinta ei mi s-a parut absurda, dar nu te pui cu artistul.
In ziua cu pricina am trecut prin Lidl, am luat tot ce ne ceruse si ne-am indreptat catre studio. Bebelusul era odihnit si pe drum i-am dat sa manance. Era tot un zambet cand am ajuns. Acolo era o temperatura potrivita pentru micutul nostru. Doamna fotograf avea o recuzita destul de bogata, cu tot felul de paturici si cosulete si alte accesorii pentru ca la final pozele sa semene cu cele de le tot vedem pe internet cu bebelusi ca niste papusi.
Ne-a recomandat sa ne jucam putin cu copilul ca sa se obisnuiasca cu atmosfera. Apoi, am dat sa il imbrac cu prima tinuta. A trebuit sa-i schimb scutecul, ceea ce a incarcat putin atmosfera, dar ne-am vazut de ale noastre. L-a pus pe o patura albastra, frumos crosetata. Statea pe burtica, iar doamna pusese luminile pe el si se pregatea sa-l traga in poza. Numai ca el a fost putin mai rapid si a inceput sa traga niste vanturi cum numai un bebelus fara stresul ca face ceva inadecvat ar putea sa faca.
Urmatorul pas a dus la spalarea rapida a paturii, spalarea bebelusului si parfumarea aerului cu un spray de lacramioare. Era sa zic "lacrimioare", insa pe astea le aveam eu in ochi. De jena. Fotografa mi-a zis sa nu ma stresez ca toti bebelusii au lasat semne de noroc pe recuzita ei. Am schimbat decorul si am reusit sa facem cateva fotografii, asa la pielea goala.
Cand a terminat, doamna l-a luat in brate ca sa mi-l aduca sa-l imbrac cu ce cumparasem. Cand a ajuns in dreptul meu s-a pornit o arteziana care a facut o parte din haine de nepurtat. Da-i si sterge-l si mai salveaza ce era de salvat. Noroc ca fotografa avea la ea o camasa de schimb ca altfel nu stiu ce ne faceam. Am reusit sa-l imbrac, dar i s-a facut foame intre timp. L-am pus la san si am facut o mica pauza.
Timpul se scurgea si era momentul sa trecem la urmatorul cadru. Bebe imbracat frumos intr-un superb carucior de epoca. Se pare ca el nu a apreciat nici cautarile mele de haine, nici recuzita din studio ca a tinut neaparat sa vomite pe ele. Ei, de-asta aveam nevoie de multe servetele umede. Am sters tot de arata ca nou.
Am reusit dupa vreo 3 ore sa obtinem niste cadre care sa merite efortul. Fotografei i-am lasat niste bani in plus, sa aiba la spalatorie, iar noi ne-am jurat ca pozele cu telefonul sunt suficiente.
