Frica sau anxietate? Care sunt, de fapt, sentimentele care ne incearca pe noi, adultii, in aceasta perioada? Cum le vorbim copiilor despre pandemia de coronavirus si ce putem face pentru ei in aceasta perioada? Raspunsul la aceste intrebari, dar si alte lamuriri ni le-a oferit psihologul Daniela Dumitrescu.
Mai intai, cred ca as diferentia putin termenii, pentru ca uneori ii folosim in mod abuziv. Frica este o reactie normala de aparare ce apare in fata unui pericol evident, real, prezent. Mi-e frica daca ma ataca un urs si este normal sa imi fie.
Anxietatea este sentimentul de frica in absenta pericolului, ceea ce o face sa fie nejustificata in raport cu realitatea obiectiva.
Atacul de panica este o frica dusa la paroxism, avand sentimentul de moarte iminenta, care este insotit de reactii fiziologice destul de intense (tahicardie, transpiratie, stare de sufocare, tremuraturi, ameteli etc.)
Acum ne confruntam cu un pericol real. Este o situatie de criza – discutam totusi despre o pandemie, prin urmare senzatia de frica este normala – ne temem pentru vietile noastre si pentru cele ale celor apropiati. Nu as vrea sa minimizam si sa patologizam normalul. Riscul insa care apare in astfel de momente este ca frica (mai ales daca se mentine mai multe zile) sa degenereze, prin mecanismele fiziologice pe care le provoaca, in reactii exagerate, mistificari, in panica, isterie si chiar agresivitate si psihoze in masa.
Frica are rolul de a ne mobiliza, de a actiona, de a ne focusa pe solutii si de a activa resurse de care poate nici nu suntem constienti. Anxietatea insa ne face sa re-actionam – adica sa avem o reactie disproportionata, sa gasim solutii dezadaptative (de tip comportament obsesiv), sa percepem informatia distorsionat.
Ce putem face pentru copiii nostri?
Mai intai ascult emotia copilului - si recomand cateva etape:
- 1.O denumesc – ceea ce simti este frica, teama.
- 2.O normalizezi – este firesc sa simti acum frica pentru ca este o situatie neobisnuita.
- 3.Il/o imbratisezi – il lasi sa planga, sa se descarce emoțional.
- 4.Primesti emotia – adica nu ii opresti plansul.
- 5.Spune-i ce urmeaza, dar intr-o maniera realista – probabil ca vom mai sta acasa cateva zile, dar apoi vei putea merge la gradinita/scoala din nou si te vei putea vedea cu prietenii tai.
- 6.Arata-i partile bune ale situatiei – uite acum putem sa ne pictam pe fata si sa imi arati mai multe despre jocurile tale.
Evitati sa tineti televizorul deschis pe programele exclusiv de stiri!
Ca aduti putem sa ne luam informatia din surse oficiale si sa ne propunem sa ne informam de cateva ori pe zi – spre exemplu, sa ne propunem sa ne uitam la stirile de pranz si de seara, dar sa nu stam cu televizorul permanent deschis care va prezenta mult prea multe informatii pe subiect, iar supra-saturarea pe o tema va avea ca efect polarizarea reactiilor de la banalizarea si ignorarea ei, la hiper-anxietate si isterii! Mai ales daca avem un copil in casa, evitati sa tineti televizorul deschis pe programele exclusiv de stiri.
Sa ne observam un pic gandurile si sa vedem daca nu cumva sunt catastrofice, daca nu sunt suprageneralizari, dihotomizari ale unei situatii medicale reale, judecati afective etc. Aceste tipuri de ganduri vor duce la emotii exagerate si comportamente neadecvate.
Sa alternam preocuparea pentru aceasta situatie, cu preocuparea fata de celelalte aspecte ale vietii, pentru ca sunt foarte multe lucruri pe care le putem face! Sa nu blocam fluxul vietii mai mult decat este cazul. Stim bine ca propria noastra stare emotionala influenteaza starea emotionala a copiilor nostri.
In cazul in care alegem auti-izolarea sau chiar daca ea este impusa, ganditi-va la toate activitatile casnice pe care le-ati amanat din lipsa de timp: ordonarea cartilor in biblioteca, curatenia de prin sertare, selectia hainelor din dulap, a chitantelor, a hartiilor care acopera adesea biroul etc. Fiecare dintre noi avem o serie de activitati care ne asteapta uneori ani de zile pentru ca nu avem timp. Ei bine, acum avem timp! Profita-ti de acest moment pentru a face ceea ce tanjiti de mai multa vreme.
Ce le spunem copiilor?
In primul rand - le raspundem la intrebari, pe nivelul lor de intelegere. Este mai anxios pentru copil sa nu i se raspunda la intrebari decat un raspuns adecvat. Spre exemplu, unui copil prescolar ii putem spune ca acum au racit mai multi oameni deodata si tocmai de aceea este important sa ne spalam mai des pe manute. Puteti face din spalatul pe maini un joc, in care, spre ex., puteti spala pe rand cateva dintre jucariile preferate.
Daca vorbim despre copii de scolaritate mica, le putem spune despre ce inseamna un virus si ne putem folosi de materialele video (filmulete, desene animate) care sunt vizuale si explicite. Putem face apel la propriile lui experiente de gripa si la situatiile cand a ramas acasa pentru ca nu se simtea bine. Incurajati-l sa va intrebe tot ce il preocupa, iar daca nu stiti raspunsul la o intrebare, spuneti copilului ca va veti interesa si veti veni cu un raspuns curand. Propun, de asemenea, un program de studiu, in care parintele poate acum sa suplimenteze golurile pe care le poate avea copilul de diverse materii.
Pentru copii, rutina este anxiolitica, adica reduce din teama. Pe copii ii linisteste un program clar si chiar daca se impotrivesc, ei au nevoie de o rutina clara – mai ales daca vorbim despre atatea saptamani de stat acasa.
Daca vorbim despre copii mai mari sau chiar adolescenti, as adauga in plus avertismente legate de faptul ca in mediu on-line pot sa circule informatii eronate si ca este bine sa nu promoveze informatii a caror sursa nu o cunoaste.
As atrage atentia la discutiile pe care le avem in casa sau la telefon pentru ca stim cum copiii sorb orice informatie si va conta mai mult reactia voastra la stiri decat ceea ce spuneti.
Recomand crearea unui program al zilei care sa cuprinda si studiu, si distractie, si ceva activitate fizica, si discutii cu prietenii, dar si petrecerea timpului in intimitate. Programul va ar fi bine sa fie realizat impreuna cu copilul – nu impus copilului!
