Copilaria este perioada magica in care imaginatia copilului nu cunoaste limite. Copiii creativi vad lumea ca o infinitate de posibilitati si aventuri si se pot imagina cu usurinta ca sunt printi, printese, pirati, ca au un viitor fara limite si restrictii.
Exista 10 modalitati prin care parintii isi pot inspira copiii si ii pot indruma spre creativitate.
1. Creati o cutie magica, frumos decorata, in care sa puneti palarii, mantii, pantofiori, baghete magice, armuri, absolut orice credeti si stiti ca ii place copilului.
Cand faceti "aprovizionarea" cutiei magice, aveti in vedere si obiecte care pot fi legate de o cariera, dar si accesorii care sa duca cu gandul la aventura, precum o plasa de prins fluturi, pietricele adunate de copil sau o lupa.
2. Desene cu titlul "Ce vreau sa fiu cand am sa fiu mare". Incurajati copilul sa deseneze ce vrea el sa fie cand va creste mare. Puteti de asemenea, sa luati o foaie mare de hartie si sa conturati forma corpului copilului si apoi, desenul in marime naturala sa il colorati si decorati impreuna cu copilul meseria de viitor aleasa de micut/a.
3. Creati impreuna cu copilul o mini piesa de teatru. Dupa ce ati creat povestea si personajele impreuna cu copilul, creati si costumele. Puteti apela cu incredere la Cutia magica. Costumele trebuie confectionate nu cumparate direct din magazin.
4. Inventati o poveste inainte de culcare, care sa nu aiba sfarsit si in care personajul principal sa fie chiar copilul. Aflati de la copil ce aventuri vrea sa traiasca personajul sau si creati un nou capitol impreuna, in fiecare seara.
5. Dansul este o modalitate de exprimare care implica foarte multa creativitate. Copiii interesati de muzica (asa cum sunt marea lor majoritate) se pot distra ore in sir dansand, cantand si inventand miscari de coregrafie cat si versuri.
6. Creati o mini gradina. Carui copil nu ii place sa scormoneasca in pamant, sa sape si mai ales sa se murdareasca? Creati un coltisor de gradina al copilului. Lasati copilul sa aleaga plantele pe care doreste sa le planteze in gradina sa si invatati copilul sa aiba grija de gradina.
Astfel nu numai ca le veti dezvolta creativitatea dar vor invata despre asumarea unei responsabilitati si in plus, vor lua contact cu ciclul de viata al unei plante.
7. Construiti impreuna un zmeu. In loc sa cumparati din magazin, confectionati impreuna cu copilul un zmeu. Cu siguranta copilul isi va pune la bataie toata creativitate si sufletul pentru realizarea acestui proiect. Cand este gata iesiti impreuna si inaltati zmeul. Bucuria copilului de a vedea ca un lucru construit de el "prinde viata" va fi un moment foarte special si plin de invatatura.
8. Lasati copilul sa aleaga drumul. Deseori chiar si cand vine vorba de o simpla plimbare parintii sunt cei care decid drumul. Incercati sa il lasati pe copil sa aleaga drumul pentru o plimbare. Oferiti-i posibilitatea de a lua decizii si asigurati-l ca sunteti acolo doar sa il insotiti. Acest lucru il va ajuta sa isi dezvolte increderea in sine cat si gandirea creativa.
9. Faceti mici excursii la padure (sau chiar in curtea casei), in care copilul sa fie cel care decide activitatile. Invatati-l cum se construieste un foc pentru gratar si cu ocazia aceasta vorbiti-i si despre regulile de siguranta si pericolul focului.
10. Creati o formatie muzicala. Folositi orice obiect care credeti ca poate scoate sunete muzicale, bete, clopotei, castroane, pahare, cutii etc. Combinati sunetele impreuna cu copilul si inregistrati melodia creata de copil.
Gabriela Hotareanu
Redactor Copilul.ro
30 Noiembrie 2007