Tristetea prelungita a copiilor plecati de acasa, apatia si lipsa poftei de mancare, plansul cu sau fara evocarea explicita a dorului de cei dragi reprezinta o afectiune autentica.
Tristetea prelungita a copiilor plecati de acasa, apatia si lipsa poftei de mancare, plansul cu sau fara evocarea explicita a dorului de cei dragi reprezinta o afectiune autentica.
Desi efectele "bolii dorului de casa" sunt reversibile, Academia Americana de Pediatrie a elaborat un raport in care le sugereaza medicilor si parintilor cum sa o ia mult mai in serios. Pediatrii americani considera ca, in cazul acestei boli, prevenirea e la fel de importanta ca in cazul alteia.
Mai intai, copiii trebuie cooptati in decizia de a fi trimisi in tabara sau la bunici, pentru a nu se simti pedepsiti. Trebuie sa li se spuna ca exista riscul sa le fie dor de casa, subliniind insa si beneficiile: posibilitatea de a vedea locuri noi ori de a-si face prieteni de aceeasi varsta.
Copiii trebuie sa fie incurajati sa-si faca prieteni, asadar recomandarea "sa nu asculti de nici un strain", valabila pentru prescolari, trebuie nuantata pentru cei mai marisori. Parintii trebuie sa se asigure care sunt adultii demni de incredere la care copiii pot apela, inclusiv sa le spuna ca le e dor de casa, ceea ce e mult mai bine decat sa fuga din tabara ori sa faca prostii in speranta ca vor fi trimisi acasa.
Practica scrisorilor sau a e-mailurilor trebuie incurajata, iar parintii trebuie sa gaseasca vreme sa raspunda constant. Total interzise la despartire sunt replicile prin care parintii isi plang de mila: "Ce o sa ma fac fara tine?". Acestea lasa copilul ingrijorat. In fine, daca un copil urmeaza un tratament (pentru diabet, astm, epilepsie etc.), nu trebuie sa ia vacanta si de la luarea medicamentelor, el insusi si adultii ce-l vor avea in grija trebuind sa cunoasca temeinic prescriptiile medicale.
Citeste tot articolul in: Gandul
10 Ianuarie 2007
