Conducerea Spitalului Judetean de Urgenta Targu-Jiu a inceput o ancheta interna, dupa ce un bebelus a murit la 10 ore dupa ce a fost nascut prin cezariana. Poltistii au intocmit, in acest caz, un dosar penal pentru ucidere din culpa, transmite Mediafax.
Potrivit reprezentantilor Spitalului Judetean de Urgenta (SJU) Targu-Jiu, bebelusul s-a nascut prin cezariana, in noaptea de vineri spre sambata, cu probleme respiratorii, iar dupa aproximativ zece ore starea lui s-a agravat si a decedat.
"Din cate stiu au fost niste probleme de respiratie, copilul avea 4,1 kilograme. Obligatoriu, se va face o ancheta interna. Vom analiza documentele medicale existente, cat si daca au fost respectate procedurile si protocoalele medicale. Am inteles ca s-a facut si necropsia," a declarat Dumitru Vienescu, managerul interimar al SJU Targu-Jiu.
Transferul bebelusului, refuzat de mai multe spitale
Surse din cadrul spitalului au precizat, ca medicii ar fi cerut transferul baietelului la o alta unitate din tara, insa mai multe spitale, intre care si cel din Craiova, i-ar fi refuzat. In cele din urma, bebelusul ar fi fost acceptat la o clinica din Timisoara, insa a murit inainte sa ajunga ambulanta sa-l ia.
Si Politia a deschis o ancheta in acest caz.
"Politistii din cadrul Serviciului de Investigatii Criminale s-au deplasat la maternitatea Spitalului din Targu-Jiu pentru a efectua cercetari cu privire la decesul unui nou-nascut, in cadrul acestei unitati spitalicesti. In cauza s-a intocmit dosar penal in care se continua cercetarile sub aspectul savarsirii infractiunii de ucidere din culpa," a declarat Miruna Prejbeanu, purtatorul de cuvant al IPJ Gorj, pentru Mediafax.
Surse din cadrul spitalului au precizat ca mama bebelusului este in afara oricarui pericol.