50 de copii din Gorj invatau intr-o gradinita improvizata intr-un apartament

/ / Modificat: 2024-09-28
50 de copii din Gorj invatau intr-o gradinita improvizata intr-un apartament

 

Nereguli serioase la o asa-zisa gradinita din Targu Jiu. Zeci de copii au fost mutati din gradinita lor, intr-un apartament aflat la parterul unui bloc, iar parintii au sesizat nereguli cu privire la noul spatiu. 

Gradinita s-a mutat intr-un apartament

Mutarea copiilor s-a produs dupa ce gradinita cu etaj in care invatau a intrat in renovare. Micutii au fost relocati intr-un spatiu aflat la parterul unui bloc, fiind inghesuiti intr-un apartament. Parintii au sesizat si o serie de nereguli, pe langa lipsa spatiului. Cei 50 de copii erau inghesuiti intr-un apartament cu igrasie, iar parintii lor au fost pusi in fata faptului implinit. 

”O gradinita cu etaj s-a mutat intr-un apartament de maximum 60 de metri patrati. Sunt conditii precare, cu miros persistent de mucegai. Nu se indeplineste nimic. Am sesizat toate institutiile si nimeni nu ne-a luat in seama. Ni s-a spus ca e o masura provizorie si putem sa mai suportam si noi pana la finalizare, adica 10 iunie 2025”, a declarat unul dintre parinti, citat de presa locala. 

Directia de Sanatate Publica a deschis o ancheta

Au fost sesizate si autoritatile cu privire la situatie, iar DSP Gorj a deschis o ancheta. Autoritatea le-a pus la dispozitie reprezentantilor gradinitei sapte zile pentru a gasi o solutie pentru copii. 

”Directia de Sanatate Publica a dispus un termen de sapte zile in care sa fle gasit un alt spatiu pentru a fi mutati copii. S-au facut verificari si s-a constatat ca nu se respecta cubajul per copil. S-a constatat ca mirosul persistent provine de la canalizarea blocului urmand sa se faca demersuri pentru remedierea acestei situatii”, a explicat Daiana Militaru, purtatorul de cuvant al DSP Gorj.

Daca nu ar fi intervenit DSP, cei 54 de copii inscrisi la gradinita, alaturi de cele trei educatoare, ar fi trebuit sa ramana si sa isi desfasoare activitatea in acel apartament pana in iunie 2025, adica pe toata durata acestui an scolar. 

FOTO: Freepik

 

 

 

Taguri Copii Gradinita

Articole recomandate

Citeste si despre