O fetita a trait timp de cinci ani complet izolata de lume si printre gramezi de gunoaie, intr-un apartament din Moscova (Rusia). Micuta, in varsta de 5 ani, numita de presa locala "copilul mowgli", a fost gasita recent, dupa ce mama (47 de ani), a disparut timp de cateva zile.
Auzind plansete de copil, vecinii au alertat politia. Sositi la fata locului au gasit o priveliste greu de imaginat. Oamenii legii au fost nevoiti sa intre in interior cu echipamente speciale de protectie.
Printre gandaci, flamanda si deshidratata
Fetita avea in jurul gatului un lant care ii ramasese mic si ii intrase in piele. Micuta nu stie sa vorbeasca si interactioneaza foarte greu cu oamenii. Potrivit politiei, ea a fost gasita printre gandaci, flamanda si puternic deshidratata. Medicii afirma ca sufera de anorexie.
Foto: Adevarul
Mama a fost arestata si risca sa fie condamnata pentru "tentativa de omor". Vecinii spun ca nu stiau nimic de fetita de cinci ani, pentru ca femeia le-a spus ca a trimis-o la bunica ei.