Bebelus vandut de parinti pentru 6 beri si 1.000 de dolari

/ / Modificat: 2024-09-29
Bebelus vandut de parinti pentru 6 beri si 1.000 de dolari

Un cuplu din Statele Unite a incercat sa isi vanda bebelusul unor straini dintr-un camping, in schimbul a 1.000 de dolari si cateva beri.

Darien Tyler Urban, in varsta de 21 de ani, si Shalene Faith Ehlers, de 20 de ani, sunt acuzati ca au incercat sa-si vanda bebelusul in varsta de doar 2 luni unui barbat pe care l-a cunoscut la un camping din apropierea lacului Beaver, in Arkansas. Conform relatarilor de la KNWA, administratorul campingului a chemat politia dupa ce a aflat de tentativa de vanzare, potrivit Daily Mail.

Ajunsi la fata locului, politistii au descoperit ca parintii celui mic semnasera un contract prin care ii acordau custodia baietelului unui barbat pe nume Cody Martin, in schimbul unui cec de 1.000 de dolari. In documentul semnat de cei doi parinti scria:

„Noi, Darien Urban si Shalene Ehlers, ii cedam lui Cody Martin drepturile asupra copilului nostru pentru suma de 1.000 de dolari la data de 21.09.24. Dupa semnarea acestui acord, nu va mai exista posibilitatea de a va razgandi si de a ne contacta din nou.”

Inainte de acest incident, cei doi parinti isi incredintasera copilul unui alt barbat, Ricky Crawford, care era vizibil in stare de ebrietate, in schimbul a sase beri, conform Biroului Serifului din Benton County. Crawford a marturisit politistilor ca a luat copilul de la cuplu deoarece era ingrijorat de bunastarea lui si l-a dus la Cody Martin, care se afla intr-o rulota din camping. Mai tarziu, cei doi parinti au mers la rulota lui Martin si au incercat sa-l vanda copilul pentru 1.000 de dolari. Martin a fost de acord, dar a cerut un contract scris. El a filmat semnarea documentului de catre cuplu pentru a avea o dovada clara a acordului lor si a mentionat ca bebelusul urma sa fie adoptat legal in urmatoarele zile.

Chiar daca a acceptat tranzactia, Martin nu avea banii la acel moment si le-a spus parintilor ca le va aduce cecul a doua zi. In loc sa continue intelegerea, Martin a mers la managerul campingului si i-a aratat contractul, explicand ce s-a intamplat. Managerul a alertat imediat autoritatile.

Cei doi parinti au fost arestati. Tatal a fost eliberat ulterior, dar mama a ramas sub arest

Atunci cand politistii i-au gasit pe Urban si Ehlers, acestia au pretins ca bebelusul lor se afla „in proces de adoptie”. O alta femeie, care a vorbit cu politistii, a mentionat ca bebelusul „emana un miros puternic de amoniac si fecale”, adaugand ca, atunci cand i-a schimbat scutecul, a observat o eruptie severa, basici si umflaturi pe pielea copilului. De asemenea, a spus ca scutecul era plin de par de caine si a simtit nevoia sa-i faca o baie bebelusului.

Cuplul a fost retinut si acuzat de punerea in pericol a bunastarii copilului, precum si de incercarea de a renunta la copil in schimbul unei compensatii financiare. In documentele judiciare se arata ca „Urban si Ehlers au creat un risc substantial de deces sau vatamare fizica grava prin abandonarea copilului lor, initial cu un barbat aflat intr-o stare evidenta de ebrietate si, in cele din urma, cu o persoana necunoscuta.” Darien Urban a fost eliberat ulterior, dupa ce a platit o cautiune de 5.000 de dolari, insa Shalene Ehlers - mama copilului - a ramas in arest, cu o cautiune stabilita la 30.000 de dolari. Ambii au antecedente penale.

Cei doi ar mai fi avut o fetita

Anul trecut, tatal bebelusului a lansat o campanie de strangere de fonduri online, sustinand ca el si sotia lui se confruntau cu dificultati financiare dupa nasterea primului lor copil, o fetita pe nume Rosa. In mesajul sau de pe platforma de strangere de fonduri, Urban mentiona:

„Fiica mea, Rosa, s-a nascut pe 20 mai 2023 si sunt foarte fericit sa fiu tata, dar continuu sa fiu doborat de fiecare data cand cred ca viata incepe sa se schimbe. Locuim intr-un motel si imi ia toti banii din salariul de la serviciu. Lucrez pentru Uber Eats. Toate fondurile obtinute vor fi folosite pentru a obtine un acoperis mai bun pentru familia mea”.

Cu toate acestea, strangerea de fonduri le-a adus celor doi doar 150 de dolari.

Cat despre bebelusul de doua luni, acesta se afla sub custodia autoritatilor, sub ingrijirea Departamentului de Servicii Sociale din Arkansas, iar autoritatile nu au clarificat situatia actuala a celuilalt copil al cuplului.

Taguri Bebelus abandonat

Articole recomandate

Citeste si despre