Casatoria si paternitatea scad nivelul de testosteron

/ / Modificat: 2007-10-12
Casatoria si paternitatea scad nivelul de testosteron





 

In conformitate cu doua studii noi, statutul civil si responsabilitatea paterna ar putea avea un efect semnificativ asupra nivelurilor de testosteron si a altor hormoni la barbati, relateaza Science Daily.

Aceste studii se numara printre primele de acest fel care arata ca nivelurile hormonale difera semnificativ nu numai intre tati si non-tati, dar si intre celibatari si barbatii implicati in relatii de lunga durata.

Aceste cercetari noi in domeniul hormonal si relatiile de cuplu reprezinta una dintre frontierele dintre biologia omului si comportament.

Primul studiu a fost efectuat comparand nivelurile de testosteron dintre barbatii celibatari si cei casatoriti. Echipa de specialisti a analizat mostre de saliva de la 205 barbati cu varsta mai mare de 20 de ani.

Rezultatele au aratat ca barbatii casatoriti au dimineata si dupa-amiaza un nivel mai scazut de testosteron decat barbatii celibatari.

Cel de-al doilea studiu s-a concentrat pe examinarea efectului rolului de tata asupra hormonilor testosteron, prolactina, oxitocina, cortizol si vasopresina. Au fost analizate concentratiile hormonale de la 43 de barbati cu varste cuprinse intre 18-40 de ani care apartineau urmatoarelor grupe:

  • celibatari;

  • tati biologici cu dreptul de a-si vizita copiii;

  • tati biologici care locuiesc impreuna cu cel mai mic dintre copiii lor.

    Rezultatele au aratat ca nivelurile de testosteron sunt semnificativ mai scazute la tatii care isi viziteaza copiii decat la barbatii celibatari. Acest lucru sugereaza faptul ca asocierea dintre testosteron si functia de tata se aplica.

    Specialistii au observat de asemenea ca nivelurile de prolactina ale barbatilor celibatari au scazut semnificativ in comparatie cu cele ale tatilor care isi viziteaza copiii.

    Aceste schimbari in nivelurile de prolactina sugereaza ca interactiunea tata-fiu creste nivelurile de prolactina. Nivelurile de vasopresina au fost in mod semnificativ si negativ corelate cu varsta celui mai mic copil.

    Alina Sica

    Redactor Copilul.ro

    12 Octombrie 2007



  • Articole recomandate

    Citeste si despre