Cat pot sta in concediu de crestere a copilului mamele din diferite colturi ale lumii

/ / Modificat: 2022-08-02
Cat pot sta in concediu de crestere a copilului mamele din diferite colturi ale lumii

Perioada de dupa nastere, in care mamele au dreptul sa atea acasa si sa isi ingrijeasca bebelusii, este garantata prin leg, insa difera de la un stat la altul. Daca in Romania, de exemplu, mamele pot sta pana la doi ani (trei, daca vorbim despre un copil cu nevoi speciale) in concediu de crestere si ingrijire a copilului, in alte state perioada este mult mai scurta. Pentru ce perioada pot opta mamele, dar si tatii, in diferite colturi ale lumii, atunci cand vine vorba despre ingrijirea nou-nascutului?

Internetul este locul unde gasesti raspunsul la orice intrebare, iar in cadrul unui topic de pe Reddit, oameni din mai multe colturi ale lumii au raspuns la intrebarea: cat timp poti sta acasa in concediu de crestere a copilului, in tara ta natala?

„Sunt originara din SUA, dar locuiesc in Germania. Nu imi imaginez sa fi facut un copil in tara mea. In Germania, am optat pentru 19 luni de concediu de maternitate cu fiecare copil: sase saptamani inainte de nastere si opt saptamani dupa nastere, platite 100%. Apoi am primit o indemnizatie mai mica decat salariul, insa mi s-a platit in continuare cotizatia la fondul de pensii. Teoretic, poti opta pana la trei ani de concediu de crestere a copilului aici, dar cel de-al treilea an nu este platit. Angajatorul este obligat sa te primeasca inapoi la locul de munca atunci cand se termina concediul”, suna marturia unei mame.

Cat se sta in concediu de maternitate in tarile europene

In Romania perioada de concediu de crestere a copilului este de pana la doi ani, sau trei ani in cazul copiilor cu dizabilitati, si pot opta pentru el fie mamele, fie tatii.

„In Marea Britanie, avem concediu de maternitate si de paternitate si, separat, o perioada de minimum doua saptamani de concediu atunci cand dai nastere. Daca tatal opteaza pentru concediu de crestere a copilului, automat mama va avea cele doua saptamani garantate de concediu si nu se poate intoarce la munca in acest interval”.

Franta - 6 saptamani inainte de nastere si 10 saptamani dupa. Pot fi impartite in 4 cu 12 saptamani, la recomandarea medicului. Perioada este obligatorie si se plateste cu 90% din salariu. La fel stau lucrurile si in Austria, doar ca daca este vorba despre cezariana, dupa nastere concediul este de 12 saptamani.

In SUA proaspetii parinti au dreptul la 12 saptamani de concediu, care se impart la ambii parinti daca si tatal doreste sa ingrijeasca bebelusul. Cu alte cuvinte, poate lua mama 12 saptamani de concediu sau mama 10 si tatal 2 saptamani. Societatea civila considera ca timpul este prea scurt si ca nu incurajeaza familiile sa aiba copii.

Canada - 12 sau 18 luni de concediu de crestere a copilului, platit cu 80% din salariu.

In Norvegia, barbatii sunt obligati prin lege sa isi ia doua saptamani de concediu atunci cand se naste bebelusul. Perioada minima de concediu maternal este de 15 saptamani, plus doua pentru tata.

In Australia, mama poate opta pentru un an de concediu de crestere a copilului, cu garantia ca locul de munca ii este pastrat si se poate intoarce la aceeasi firma unde lucra inainte.

In Slovacia, mamele pot avea 3 ani de concediu de crestere a copilului, in timp ce tatii au dreptul la 6 luni, perioada in care sunt platiti cu 75% din salariu.

Portugalia - 4 luni cu plata intregului salariu sau 5 luni in care mamele sunt platite cu 87% din salariu. Tatal este si el obligat sa isi ia 10 pana la 15 zile de concediu, dar isi poate lua si o luna intreaga, atunci cand se termina concediul mamei.

In Noua Zeelanda, poti opta pentru pana la 36 de saptamani de concediu platit. Fiecare parinte primeste de la stat o suma de 450$ pe saptamana, indiferent de salariu. Angajatorul este obligat sa asigure intoarcerea la locul de munca, iar parintii beneficiaza de 4 saptamani de concediu platit in fiecare an si 10 zile pentru situatiile cand copiii sunt bolnavi.

Mamele din Belgia au dreptul la 14 saptamani de concediu in total. In prima luna sunt platite cu 90% din salariu, apoi cu 80% pentru restul perioadei. Tatal beneficiaza si el de 20 de zile libere dupa ce se naste bebelusul.

Republica Moldova - mamele pot opta pana la 3 ani de concediu de crestere a copilului. In primul an sunt platite cu 70% din salariu, dupa care primesc doar 30% din salariu, asa ca majoritatea aleg sa se intoarca la serviciu dupa primul an.

FOTO: Freepik

Taguri Concediu crestere copil

Articole recomandate

Citeste si despre