Cati copii s-au pierdut pe plaja, in 2024, in Romania. Numarul alarmant a fost comunicat de autoritati

/ / Modificat: 2024-08-22
Cati copii s-au pierdut pe plaja, in 2024, in Romania. Numarul alarmant a fost comunicat de autoritati

 

Vacanta la mare se poate transforma dintr-un vis frumos, intr-un cosmar pentru parinti, dar si pentru copii. Anumite incidente pot face ca un concediu la mare sa fie compromis, iar una dintre situatiile care apar frecvent este pierderea copiilor pe plaja. 

Cei mici au obiceiul de a explora spatiul de joaca, la mare. Fie ca se duc singuri in apa si nu mai stiu sa se intoarca la sezlong sau se joaca cu alti copii si se indeparteaza de parinti, deznodamantul poate fi acelasi. Atunci cand se pierd pe plaja, de cele mai multe ori copiii intra in panica, incep sa planga si nu se mai pot orienta. Panica este aceeasi si in cazul parintilor, atunci cand observa disparitia micutilor. 

In 2024, peste 70 de copii s-au pierdut pe plajele de la Marea Neagra, dupa ce au fost lasati nesupravegheati. Autoritatile din judetul Constanta au facut public recent acest numar, care este ingrijorator. Cei mai multi copii rataciti aveau intre 2 si 5 ani, a precizat IPJ Constanta. 

”De la inceputul sezonului estival, la nivelul Inspectoratului de Politie Judetean Constanta a fost sesizata disparitia a peste 70 de minori, cu varste cuprinse intre 2 si 13 ani, care s-au pierdut pe plaja, nefiind supravegheati de parinti. Din minorii care s-au ratacit pe plajele din Constanta, peste 70% au varste cuprinse intre 2 si 5 ani”, a transmis Politia Constanta. 

Trucuri pentru a evita pierderea celor mici la plaja

  • Odata ajunsi la plaja, invata copilul sa isi ia repere de orientare. Pozitionarea barului, a postului de salvamar, culoarea umbrelelor sau randul de sezlonguri unde va asezati il pot ajuta sa se orienteze, in caz ca se indeparteaza de voi. 
  • Pune-i un costum de baie in culori fosforescente, pentru a-ti fi mai usor sa-l urmaresti atunci cand se indeparteaza de sezlong. 
  • Spune-i sa nu plece singur fara sa te anunte si nu il lasa niciodata nesupravegheat. 
  • Pune-i o bratara sau un accesoriu la care poti atasa numarul de telefon. In cazul in care se rataceste si este gasit, persoana in cauza te poate suna pentru a-ti recupera copilul. 
FOTO: Freepik

 

Taguri Copil ratacit Plaja copii

Articole recomandate

Citeste si despre