Alexandru Rafila, ministrul Sanatatii, s-a aratat ingrijorat de rata mare a rezultatelor fals pozitive in urma testarii in scoli.
Ministrul a precizat ca este ”surprinzator de mare” rata de teste fals pozitive înregistrate după ziua de luni, prima în care s-au folosit aceste teste, potrivit News.ro.
”Pentru mine este surprinzător de mare rata de teste fals pozitive, pentru fals negative, acolo înţeleg, dar pentru fals pozitive nu prea înţeleg. Cred că mai sunt încă probleme în a lucra cu aceste teste şi chiar de a le interpreta, ele au un interval de citire a rezultatului între 15 şi 30 de minute, vă dau un exemplu concret. Dacă depăşeşte intervalul de 30 de minute şi apare linia aceea, el de fapt nu este un test pozitiv”, a spus Rafila, la Guvern.
El a precizat că ”sunt lucruri care mai trebuie studiate”, adăugând însă că ”s-au găsit nişte persoane pozitive, înseamnă că au fost 16 copii care nu au mai transmis boala colegilor lor, şi lucrul ăsta este foarte important”.
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat, marţi, că au fost confirmate PCR un număr de 16 cazuri dintre cele identificate pozitiv prin teste pe bază de salivă în cursul zilei de luni. Alte 22 de cazuri au fost infirmate, iar pentru restul se aşteaptă încă rezultatele.