Presedintele Romaniei, Klaus Iohannis, a sustinut, joi, o conferinta de presa si a anuntat, printre altele, si noi conditii ce vor fi impuse in scoli odata cu redeschiderea acestora pe 8 noiembrie. Astfel, pentru ca elevii sa fie in siguranta, personalul din unitatile scolare trebuie sa aiba o rata de vaccinare de 60%.
„Va fi introdusă o nouă condiție pentru că școlile să poată funcționa cu prezența fizică și anume gradul de vaccinare al personalului școlii.
Experții, specialiștii, din cele două ministere, din INSP vor discuta și mâine se va emite ordinul comun al Ministerului Educației și Ministerului Sănătății care detaliază foarte clar aceste chestiuni”, a anunțat Klaus Iohannis.
Rata de incidenta a cazurilor covid este de peste 6 la mie in majoritatea oraselor mari din tara. Tocmai din acest motiv, abia vineri se va afla concret cum vor putea merge elevii la cursuri, începând cu 8 noiembrie, după ce autoritățile, în urma consultărilor, vor da o decizie concretă. Cu toate astea, Klaus Iohannis anunța astăzi că vacanța nu se va prelungi, iar elevii vor reveni la ore.
„La sfârșitul acestei săptămâni vacanța nu va fi prelungită și, începând de luni, acolo unde condițiile sanitare și epidemiologice o permit, elevii se vor putea întoarce fizic la școală. Acest lucru este valabil pentru grădinițe, pentru școli, deci pentru sistemul preuniversitar.”, a mai anunțat președintele Klaus Iohannis.