Control la Spitalul Marie Curie dupa ce 30 de bebelusi au murit din cauza lipsurilor

/ / Modificat: 2020-10-16
Control la Spitalul Marie Curie dupa ce 30 de bebelusi au murit din cauza lipsurilor

Ministrul Sanatatii, Nelu Tataru, a cerut sa se faca un control la Spitalul "Marie Curie" din Capitala dupa ce medicul Catalin Cirstoveanu, seful sectiei de Terapie Intensiva pentru nou-nascuti, a dezvaluit ca 30 de bebelusi au murit in ultimul am din cauza lipsurilor din spital pentru tratamentele necesare. 

De asemenea, doctorul a mai spus ca nu mai sunt locuri libere in sectie si ca, de multe ori, medicii  sunt nevoiti sa refuze internarea unor pacienti critici din lipsa de locuri.

"Este clar, sunt stiute de foarta multa vreme, dar este foarte bine ca un corp de control sau domnul ministru, daca vine personal, cred ca va intelege mai bine lucrurile cum sunt, care nu sunt de azi, de ieri, sunt de multa vreme si sunt semnalate. in momentul acesta avem incarcare pacienti 110 la suta. Acum a venit unul in UPU foarte critic si n-avem unde sa-l punem si a trebuit sa facem ceva de urgenta. Si ne mai vine inca unul de la Iasi peste cei 110 la suta grad de internare”, a declarat medicul Catalin Cirstoveanu, miercuri, la Digi24, precizand ca vorbeste in nume propriu.

"Este o mare presiune pentru a interna acesti pacienti critici, care unii dintre ei mor la nivelul 2 de ingrijire, pur si simplu multi mor in spitalele care ii ingrijesc asa cum ii ingrijesc, fara a acorda ingrijirea necesara corespunzatoare. La nivel 2 inseamna ca practic nu-l ingrijesc cum trebuie, chiar suntem chemati de multe ori in instanta pentru omor din culpa, de vreo trei ori ne-au chemat, pentru ca n-am putut sa-i internam", a punctat medicul.

El a explicat ca de un an, de cand a fost functionala o aplicatie informatica de monitorizare a constatat ca au fost 30 de pacienti care au murit inainte a apuca sa mai fie internati.

Tratamente cumparate pe datorie 

Medicul a atras atentia ca situatia dramatica de la Marie Curie nu este singulara si ca astfel de lucruri se intampla la spitale din intreaga tara.

"Romania are nevoie de 100 de paturi cu personal, cu infrastructura, fonduri pentru consumabile, cu salarii. Noi am anuntat lucrul asta. Exista document oficial la Ministerul Sanatatii in care se atesta. Sunt peste 150 de morti la nivelul 2. Un alt numar de pacienti, la nivelul 3, mor fara sa primeasca ingrijirea corespunzatoare, adica fara operatii. Nu e normal sa se intample lucrul acesta", a punctat Catalin Cirstoveanu.

"Este o nevoie sistemica a tarii noastre si trebuie sa punem umarul, sa schimbam cu ceva. Sigur ca un control e bun, pentru ca ne arata lucrurile astea", a completat el.

"Cand spunem ca nu mai avem bani, ne asteptam la o reactie. Spunem foarte clar: de o luna si jumatate am ramas fara bani. La noi banii inseamna sute de mii de RON. Am spus la inceputul anului ca avem nevoie de 2,5 milioane de lei. Am primit 1,3 milioane plus inca 100.000. si am spus: astea trei luni pana in decembrie, suntem morti! Au venit pacienti super-critici si evident ca am luat consumabile pe imprumut. Consumabile foarte complicate”, a explicat Catalin Cirstoveanu.

Reactia conducerii Spitalului "Marie Curie"

Dupa ce medicul Cirstoveanu a facut aceste declaratii, conducerea Spitalului "Marie Curie" a transmis un comunicat in care a precizat ca pozitia exprimata de medicului este una personala, care "nu angajeaza conducerea spitalului".

"Cei 30 de nou-nascuti decedati de la inceputul acestui an, la care se refera dr. Cirstoveanu, nu au fost internati in spitalul nostru, ci se aflau pe o lista de așteptare", precizeaza Spitalul Marie Curie, care adauga: 

"Sectia condusa de dr. Cirstoveanu, una de excelenta in domeniul terapiei intensive neonatologice din Romania, este suprasolicitata și nu poate interna toate urgentele". Cu toate acestea, chiar in cursul zilei de miercuri, sectia de Terapie Intensiva pentru nou-nascuti de la Spitalul Marie Curie a mai primit de la Ministerul Sanatatii o finantare de 800.000 de lei, in afara celor 1,3 milioane de lei alocati pana acum, a anuntat institutia medicala in comunicat.

Articole recomandate

Citeste si despre