Anul scolar 2020-2021 va incepe in Romania pe 14 septembrie, insa deocamdata nu se stie clar in ce conditii. Guvernantii au anuntat ca lucreaza la mai multe scenarii posibile, cel optim urmand sa fie ales in functie de evolutia numarului de cazuri de coronavirus in urmatoarea perioada. In alte tari, insa, deciziile au fost deja luate cu privire la intoarcerea copiilor la cursuri.
Ministrul Educatiei, Monica Anisie, a anuntat ca este in pregatire o ordonanta de urgenta care va reglementa invatamantul online, dar si un proiect care vizeaza modificarea Legii 55/2020 privind prezenta fizica la cursuri, in sensul in care sa permita descentralizarea deciziei la nivelul scolilor, inspectoratelor scolare si directiilor de sanatate publica.
Citeşte şi: Pediatrul Mihai Craiu: "Scoala trebuie sa inceapa"
In timp ce in Romania inca se cauta solutii si se incearca acoperirea acestora de un cadru legislativ, pentru a evita controversele, in alte tari autoritatile sunt deja pregatite pentru inceperea scolilor, fie ca elevii vor urma in continuare cursuri online, fie ca vor merge, efectiv, la scoala. Printre scenariile posibile si aparent cel mai probabile se numara prezenta elevilor la scoala alternativ cu urmarea de cursuri la distanta si prezenta zilnica la ore doar pentru elevii din invatamantul primar si pentru cei din ani terminali (clasa a VIII-a si clasa a XII-a) si cursuri online pentru ceilalti, pana la noi ordine.
Invatamant la distanta in Mexic
In Mexic, spre exemplu, anul scolar 2020-2021 va incepe pe 24 august, dupa un model de invatamant la distanta, cu cursuri online si televizate. Ministerul Educatiei din aceasta tara a anuntat semnarea unui contract cu cele mai importante televiziuni din tara, care vor transmite continut educativ realizat de guvern pentru copiii din invatamantul prescolar, scolar si liceal. Institutiile de invatamant universitar vor decide in nume propriu modalitatea de reluare a cursurilor.
La fel ca in Romania, decizia naste controverse, intrucat statisticile arata ca doar 56,4% dintre gospodariile mexicanilor dispun de o conexiune la internet, computer sau alte dispozitive care sa permita invatamantul la distanta.
Distantare fizica intre elevi si testare saptamanala, in Europa
In tarile europene cel mai grav afectate de coronavirus gasirea conditiilor optime pentru reluarea cursurilor a fost o adevarata provocare pentru autoritati. Avem, insa, cateva modele din care guvernantii romani s-ar putea inspira.
In Germania cursurile au inceput sa se reia, treptat, in conditii de maxima siguranta pentru elevi. Copiii trebuie sa stea in clase la un metru si jumatate distanta si sa poarte masti de protectie in permanenta. Orele de muzica asu de actorie sunt sustinute in aer liber, pentru a le permite celor mici sa se desfasoare, iar toti angajatii scolilor sunt testati periodic.
Italia are deja un plan pentru inceperea anului scolar 2020-2021. Pentru toate scolile au fost cumparate 3 milioane de banci de o singura persoana, care vor ajunge in scoli in urmatoarele saptamani. Autoritatile au anuntat ca acolo unde vor aparea intarzieri, bancile duble existente vor fi taiate in doua, pentru a se asigura, astfel, masurile de distantare fizica intre elevi.
Marea Britanie va redeschide scolile tot in luna septembrie, iar planul autoritatilor este ca atat profesorii, cat si elevii sa fie testati saptamanal pentru depistarea COVID-19.
In Franta scolile vor fi redeschise in septembrie si toti elevii vor merge fizic la in unitatile de invatamant. Masurile sunt insa foarte relaxate: distantarea intre elevi nu va fi obligatorie, atunci cand nu este posibila din punct de vedere fizic sau cand nu permite gazduirea tuturor elevilor. Masca este obligatorie doar pentru elevii de peste 11 ani, in interior si in exterior, atunci cand distanta de 1 metru nu poate fi garantata. Educatoarele din gradinita nu sunt obligate sa poarte masca. Profesorii de scoala primara, colegii si licee trebuie sa o poarte, daca nu se afla la o distanta mai mare de un metru de elevi.
Explozie de cazuri de COVID-19 in SUA, dupa reluarea cursurilor
Desi in ultima perioada au aparut numeroase studii care pareau sa indice un risc mic de raspandire a coronavirusului in scoli, realitatea pare sa contrazica teoriile.
In Statele Unite, la doua saptamani dupa reluarea cursurilor aproape 100.000 de elevi au fost diagnosticati cu COVID-19, in ciuda masurilor de precautie. Ca raspuns la aceasta explozie a numarului de cazuri, unele scoli au luat masuri suplimentare, precum instalarea unor pereti din plexiglas intre banci, pe langa numeroasele afise lipite pe podea si pe pereti cu indicatii privind respectarea regulilor de distantare si a celor de igiena.
Citeste si: Efectele ciudate ale infectiei cu coronavirus la copii. Multi continua sa aiba simptome si dupa vindecare
Pro sau contra invatamant la distanta? Ce spun expertii
Si in Romania, si in multe alte tari, debutul pandemiei COVID-19 a mutat cursurile in mediul online, iar autoritatile au tot cautat solutii pentru elevii care nu dispun de tehnica necesara pentru a invata la distanta. Lipsa de conexiune la internet, tablete, computere sau telefoane performante nu este, insa, singurul obstacol in calea scolii desfasurate preponderent online.
La scoala copiii au ore de curs de aproximativ 50 de minute, durata lor fiind stabilita pe baza unor studii care atestau ca aceasta este durata maxima de concentrare a atentiei. Cercetari mai recente arata, insa, ca aceasta durata a scazut dramatica, pana spre 15 minute, iar in afara unui mediu organizat copiilor le-ar putea fi si mai greu sa invete, acasa avand o multime de lucruri ce le pot distrge atentia.
In plus, alte studii indica o noua realitate cu privire la invatare: creierul trebuie sa se emotioneze pentru a invata. Mecanismul de invatare nu este legat doar de memorie, atentie si de a lua notite, ci si de emotie si curiozitate, ca mijloace de procesare si evaluare a informatiilor primite.
A provoca emotii este mai dificil prin intermediul ecranelor, spun psihologii, care argumenteaza ca psihologia invatarii presupune crearea unei experiente educative complete si tipuri de interactiune pe care elevii le experimenteaza doar in clase, alaturi de colegii lor.