Cum se completeaza corect fisa de inscriere la liceu. Precizari importante pentru elevi si parinti

/ / Modificat: 2024-07-10
Cum se completeaza corect fisa de inscriere la liceu. Precizari importante pentru elevi si parinti

 

Elevii care au sustinut Evaluarea Nationala mai au un singur pas pana sa devina liceeni. In baza mediei de la examen, acestia se pot inscrie la liceu, la profilul si specializarea dorite. Cum se completeaza cererea tipizata pentru repartizarea la licee si de ce este bine sa pui mai multe optiuni.

Ce presupune completarea fisei de inscriere la liceu

Peste 100.000 de elevi care au absolvit gimnaziul si au trecut cu bine peste Evaluarea Nationala urmeaza sa se inscrie la liceu. Absolventii trebuie sa se prezinte la scoala unde au terminat cursurile insotiti de cel putin un parinte, pentru a completa fisa de inscriere, in prezenta dirigintilor de la clase. 

Candidatii vor primi un formular tipizat, unde vor bifa optiunile privind liceul, profilul si specializarea dorite. Este important ca elevii sa puna optiunile in ordinea preferintelor, astfel incat sa se asigure ca vor intra la specializarea dorita, in functie de medie. 

Procesul de inscriere la liceu incepe pe 11 iulie 2024, iar elevii pot completa fisele pana pe 19 iulie, cu exceptia weekend-ului. Parintii si dirigintii trebuie sa se asigure de corectitudinea datelor completate de elevi. Cererile de inscriere vor fi centralizate, iar repartizarea la licee se va face computerizat. 

Cand afla elevii la ce liceu au intrat

Rezultatele repartizarii la liceu se afiseaza pe 24 iulie 2024. Ministerul Educatiei are termen pana pe 2 august sa rezolve eventualele erori aparute dupa repartizare, precum si situatiile in care raman locuri neocupate. 

Autoritatile recomanda ca elevii care au obtinut medii mici la Evaluarea Nationala sa completeze cererile cu un numar cat mai mare de optiuni, astfel incat sa fie siguri ca nu raman fara loc la liceu. Admiterea la liceu se face in baza mediei de la Evaluare, iar daca este nevoie de departajare, se ia in calcul media de absolvire a claselor V-VIII. 

FOTO: Freepik

 

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Liceu Elevi

Articole recomandate

Citeste si despre