Legatura dintre mama si copiii ei este una speciala, dar atunci cand ai o fetita ea va fi cu atat mai puternica. Si nu o spunem noi, ci stiinta!
Dincolo de dragostea pe care o simte o mama pentru copilul ei, exista studii care atesta existenta unor structuri in creier ce au legatura cu conexiunea dintre mama si fiica ei. Acest fenomen a fost documentat intr-un studiu publicat in The Journal of Neuroscience si arata ca legatura se transmite din generatie in generatie.
Interesant este ca natura a facut ca aceasta legatura sa fie atat de puternica, iar in continuare veti afla si explicatiile.
Legatura mama-fiica, explicata neurologic
Studiul mentionat si-a propus sa determine ce influenta au mamele in dezvoltarea unor tipare structurale in creierul copiilor lor. Cercetarile anterioare aratau ca exista o dovada fizica a transmiterii bolilor psihice mai ales pe linie materna. Cu toate acestea rezultatele nu pot fi generalizate doar pentru ca exista o predispozitie genetica in acest sens.
In cadrul studiului a fost analizat un grup de 35 de familii si a fost evaluat volumul de materie cenusie in circuitul cortico-limbic al creierului, asociat cu reglarea emotiilor. Acolo au loc raspunsurile emotionale, responsabile cu atasamentul, dar si tulburarile care pot duce la depresie, anxietate sau frica. Atunci cand au fost comparate rezultatele, s-a observat o asemanare mai mare a materiei cenusii la perechea mama-fiica, decat la celelalte perechi (mama-fiu, tata-fiu, tata-fiica). Acest lucru ar putea explica asemanarea intre procesul de reglare a emotiilor de la mama si de la fiica si faptul ca uneori tulburarile de dispozitie ale mamei se transmit la copil.
Fiecare legatura este, insa, unica. Nu exista reguli universal valabile sau retete care pot fi aplicate la mai multe persoane, chiar daca studiile arata o similitudine si existent unor tipare. Relatia dintre o mama si fiica ei se construieste in timp, caramida cu caramida si necesita implicarea ambelor parti, pentru ca doar stiinta nu este suficienta.
Relatiile dintre parinti si copii se bazeaza pe atasament, iar acesta se formeaza, nu este un “dat”. Copiii stabilesc relatii afective cu parintii lor in cautarea afectiunii, a securitatii si a proximitatii. Realtia de atasament se stabileste in primii ani de viata si influenteaza dezvoltarea stimei de sine, a sigurantei si a motivatiei de a explora.
Biologia nu este litera de lege
Din rezultatele studiului mentionat, merita sa subliniem cateva idei, cu atat mai mult cu cat tot ce tine de genetica duce intotdeauna catre indreptarea “vinei” in directia parintilor. Este adevarat ca biologia joaca un rol important in ceea ce priveste prezenta sau absenta anumitor caracteristici in dezvoltarea copiilor nostri, dar nu are rol determinant.
Mediul in care un copil creste, oamenii de care este inconjurat, relatia pe care o are cu parintii sau cu cei care il ingrijesc influenteaza, de asemenea, felul in care el se dezvolta, mai ales la o varsta frageda. Asadar, atunci cand exista o anumita predispozitie de a suferi de tulburari psihologice, parintii pot fi mai atenti la relatia cu copilul, astfel incat sa minimizeze acest risc cat se poate de mult.
FOTO: Pixabay.com
