Sambata, 23 septembrie, ne-am intalnit in prima sedinta de grup la Scoala Parintilor. Pornind de la a ne cunoaste cate putin unii pe altii si de la a vorbi despre copiii nostri, ne-am apropiat incet-incet de tema pe care ne-o propusesem – dorinta.
Dorinta de copil, dorinta parintilor ca micutul sa faca anumite lucruri, sa fie intr-un fel anume, sa devina inteligent, creativ, harnic, comunicativ, sa se descurce la gradinita, sa-si faca prieteni, sa invete bine…Desi dorintele parintilor sunt tare multe, am incercat sa ne punem in si pielea copiiilor nostri si sa vorbim despre dorintele lor. Ce-si doresc copiii nostri? Nu doar de la Mos Craciun sau de la Zana Maseluta, cat mai ales de la noi - parintii lor, de la comunicarea cu noi, ce-si doresc sa le spunem, sa-i invatam, ce vor sa ne intrebe.
In mod firesc, am ajuns la cum impacam dorintele nostre cu ale lor, la cum simtim dorintele copiilor si….ce facem cand nu le putem satisface! Din ce eram aproape copii, numind dorinte ale noastre ca parinti, ale copiilor, ale copiilor care am fost noi insine am crescut brusc, punand problema limitelor in comunicarea ci copilul. Ce dorinte ii satisfacem, care sunt limitele noastre, ale lor…Au copiii nevoie de limite pentru a se dezvolta? Cum reusim sa le stabilim? Cum le comunicam? Ce facem cand copilul nu le respecta? Sau cand ne provoaca sa le incalcam? Noi respectam limitele? Cand eram copii le respectam?
Sunt intrebari pe care multi parinti si le pun. Intrebari care poate nu primesc un raspuns imediat sau complet dar care nasc, la randul lor, alte intrebari. Incercand sa le raspundem, ascultand raspunsurile altor parinti, descoperim inca ceva din noi insine ca parinti, din copiii nostri, din copiii care am fost odata.
Centrul de Psihologie de Actiune si Psihoterapie
