Dialog ireal la 112. Doi parinti din Cluj au primit reprosuri in loc de ajutor

/ / Modificat: 2021-02-16
Dialog ireal la 112. Doi parinti din Cluj au primit reprosuri in loc de ajutor

Dialog ireal la 112. Doi parinti din Cluj au sunat la Serviciul unic de urgenta deoarece fiica lor de 1 an si 9 luni se simtea rau. In loc sa primeasca insa ajutor imediat, operatorul de la Ambulanta Cluj le-a reprosat ca nu stiu sa aiba grija de copil, apoi le-a inchis telefonul. 

Tatal fetitei: „Sarut mana, fetita urineaza si cand urineaza are sange”

Operator ambulanta: „Medicul de familie, domnu’”.

Tatal fetitei: „La ora asta nu am medic de familie”.

Operator ambulanta: „No si acuma ce sa va fac pentru asta, nu va suparati? E oparita?”

Tatal fetitei: „Nu e oparita”.

Mama fetitei: „Am observat cand urineaza e sange, am schimbat-o de pampers si plange”.

Tatal fetitei: „Doamna scumpa, am cautat jumatate de ora masina. Nu e urgenta? Daca fata imi pateste ceva, raspundeti”.

Operator ambulanta: „Eu nu raspund deloc. E copilul dumitale, nu trebuia sa lasi sa se ajunga pana aici. Nu raspund eu deloc. Inseamna ca nu te-ai uitat la ea, foarte simplu. Eu nu raspund, raspunzi dumneata si nevasta dumitale, nu sunt ai mei copiii. Eu pe ai mei mi i-am crescut. Eu sunt obligata pe urgenta. Ce ma inveti tu pe mine? Tu sa iti vezi de copil mai bine. Raspunzi, ca e al tau”.

Discutia halucinanta a avut loc anul trecut in luna noiembrie, insa tatal fetitei abia acum a putut sa o faca publica, dupa ce a facut o cerere la Serviciul de Telecomunicatii Speciale.

„Doamna de la ambulanta nicidecum nu a vrut sa-mi dea o ambulanta pentru fetita. M-a jignit, m-am simtit foarte jalnic cand a vorbit, pentru ca zicea ca nu pot sa caut de copiii mei, deci nu am cum sa ingrijiesc de copiii mei. Am sunat de foarte multe ori, de 3-4 ori am sunat ca sa trimita ambulanta. Cand fetita plange si cand sangereaza nu cred ca asta nu e urgenta. Doamna imi zicea ca nu e urgenta. As vrea sa se ia masuri”, a declarat Iosif Zagor, tatal bebelusului.

Abia la al treilea apel telefonic la 112 a fost trimisa o ambulanta, spun parintii.

Reprezentantii Serviciului de Ambulanta Cluj au declarat ca este in curs  o ancheta in acest caz. 

Horia Simu, managerul Serviciului de Ambulanta Cluj: „La ora aceasta este o ancheta in curs. Comunicarea cu pacientii trebuie sa fie pe prim plan. Este un loc stresant, unde este agitatie de multe ori, si vedem rezultatele anchetei. Din punctul meu de vedere, trebuia o comunicare mult mult mai buna cu pacientul respectiv”.

Sursa: stirileprotv.ro 

Articole recomandate

Citeste si despre