O educatoare de la o cresa din Pitesti a fost condamnata la 3 ani de inchisoare cu suspendare, fiind gasita vinovata pentru purtare abuziva fata de copiii pe care ii avea in grija. Ea a strans de gat o fetita si a lovit un baietel, in urma loviturii copilului curgandu-i sange din nas. Sentinta, pronuntata de Judecatoria Pitesti, nu este definitiva. La pedeapsa se adauga interdictia de a lucra cu persoane minore.
Petruta Iordache, care era educator-puericultor la Cresa nr. 6 Trivale din Pitesti, a fost trimisa in judecata in 29 iunie 2022 pentru purtare abuziva, iar dupa un an de proces a fost gasita vinovata, potrivit Hotnews. Magistratii Judecatoriei Pitesti au condamnat-o pe femeie la un an si 9 luni de inchisoare pentru o fapta de purtare abuziva, comisa in data de 11 aprilie 2022 si la 2 ani si cinci luni inchisoare pentru purtare abuziva in forma continuata, fapte comise 20 aprilie si 4 mai 2022. Contopind cele doua pedepse, sentinta este de 3 ani de inchisoare cu suspendare.
„Contopeste cele doua pedepse, de 1 an si 9 luni inchisoare si 2 ani si 5 luni de inchisoare si aplica pedeapsa cea mai grea de de 2 ani si 5 luni de inchisoare, la care se adauga sporul obligatoriu de 7 luni inchisoare (o treime din 1 an si 9 luni inchisoare), in final inculpata I.P urmand sa fie condamnata la pedeapsa rezultanta de 3 ani de inchisoare”, a stabilit Judecatoria Pitesti care a dispus suspendarea executarii pedepsei.
Mai mult decat atat, instanta de judecata a aplicat educatoarei o pedeapsa complementara ce consta in interzicerea exercitarii mai multor drepturi, intre care dreptul de a fi ales in autoritatile publice sau in orice alte functii publice, dreptul de a ocupa o functie care implica exercitiul autoritatii de stat precum si dreptul de a exercita profesia de educator puericultor si de a desfasura o activitate care implica contactul direct si sistematic cu persoane minore cu varste mai fragede de 15 ani, interdictii valabile pe o perioada de 4 ani, de la ramanerea definitiva a hotararii.
A strans de gat o fetita si a lovit un baietel, in urma loviturii copilului curgandu-i sange din nas!
Concret, educatoarea Petruta Iordache a fost trimisa in judecata pentru ca a abuzat fizic si verbal mai multi copii. Potrivit edupedu.ro, femeia a trantit o fetita de 3 ani de olita pana cand olita a fost sparta. Micutei i-a fost provocata o vanataie in proximitatea zonei intime. Cateva zile mai tarziu, educatoarea a strans-o cu mana de zona gatului pe aceeasi fetita, provocandu-i suferinte fizice. Copila a vrut sa se mute la o alta masa si nu a fost lasata de educatoare care, in prezenta celorlalti copii din grupa, a strans-o pe fetita cu mana de zona gatului.
La scurt timp, aceeasi educatoare a jignit un copil de 3 ani si 6 luni, spunandu-i nesimtit. Apoi, ea a lovit cu palma in zona fetei un copil de 3 ani si 3 luni, moment in care acesta s-a dezechilibrat si a cazut, alegandu-se cu leziuni traumatice ce au produs o sangerare la nivelul nasului.
„In calitate de educator puericultor in cadrul Cresei nr. 6 Trivale, aflandu-se in exercitarea atributiilor de serviciu, in ziua de 20.04.2022, a trantit-o cu fundul de o olita din plastic, de asa natura incat a fost sparta olita din plastic, pe persoana in varsta de 3 ani si 4 luni, provocandu-i acesteia o vanataie in proximitatea zonei intime, iar la data de 04.05.2022 a strans-o cu mana de zona gatului pe minora, provocandu-i suferinte fizice.
In calitate de educator puericultor in cadrul Cresei nr. 6 Trivale, aflandu-se in exercitarea atributiilor de serviciu, la data de 11.04.2022, a lovit cu palma in zona fetei pe persoana vatamata in varsta de 3 ani si 3 luni, aceasta cazand cu fata la nivelul solului, fiindu-i provocate leziuni traumatice ce au produs o sangerare la nivelul nasului”, se arata in rechizitoriul citat de jurnalistii de la argesexpres.ro.
Sentinta, pronuntata de Judecatoria Pitesti, nu este definitiva si poate fi atacata cu apel, in termen de 10 zile de la comunicare.
Surse:
- hotnews.ro/stiri-esential-26405973-inchisoare-suspendare-pentru-educatoare-din-pitesti-care-strans-gat-fetita-lovit-baietel.htm
- edupedu.ro/inchisoare-cu-suspendare-pentru-o-educatoare-din-arges-care-a-lovit-mai-multi-copii-pe-unul-l-a-trantit-de-olita-pana-cand-a-spart-olita-altuia-i-a-dat-o-palma-si-nasul-a-inceput-sa-sangereze-alt-c/
- observatornews.ro/eveniment/educatoare-din-arges-condamnata-la-inchisoare-cu-suspendare-dupa-ce-a-agresat-fizic-doi-copii-a-strans-de-gat-o-fetita-si-a-lovit-un-baietel-532483.html
- antena3.ro/actualitate/locale/educatoare-condamnata-arges-680647.html
Foto: dasp.ro/cresa-nr-6-trivale/