Este lege. Programe de educatie pentru viata si sanatate, inclusiv educatie sexuala pentru copii in scoli

/ / Modificat: 2020-04-03
Este lege. Programe de educatie pentru viata si sanatate, inclusiv educatie sexuala pentru copii in scoli

Legea care prevede obligativitatea organizarii in unitatile scolare, cel putin o data pe semestru, a unor programe de educatie pentru viata si pentru sanatate, inclusiv educatie sexuala pentru copii a fost promulgata.

Actul normativ modifica si completeaza Legea 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului, in sensul stabilirii in sarcina autoritatilor administratiei publice locale, precum si a oricaror institutii publice sau private cu atributii in domeniul educatiei, a obligatiei de a derula in unitatile scolare, cel putin o data pe semestru, programe de educatie pentru viata si pentru sanatate, potrivit Agerpres.

"Organele de specialitate ale administraţiei publice centrale, autoritatile administratiei publice locale, precum si orice alte institutii publice sau private cu atributii in domeniul sanatatii si in domeniul educatiei sunt obligate sa adopte, in conditiile legii, toate masurile necesare pentru: derularea sistematica in unitatile scolare, cel putin o data pe semestru, de programe de educatie pentru viata, inclusiv educatie sexuala pentru copii, in vederea prevenirii contactarii bolilor cu transmitere sexuala si a graviditatii minorelor; derularea sistematica in unitatile scolare, cel putin o data pe semestru, de programe de educatie pentru sanatate, inclusiv pentru dezvoltarea capacitatilor psiho-emotionale, a competentelor sociale si interpersonale," se arata in lege.

Aceasta mai prevede si facilitarea accesului la programe de educatie pentru sanatate pentru toti elevii înscrisi in invatamantul preuniversitar.

Sursa: Agerpres

Taguri Lege promulgata Educatie sexuala Scoli

Articole recomandate

Citeste si despre