Inca doi bebelusi au fost diagnosticati cu stafilococ auriu MRSA la Maternitatea Giulesti. Micutii au fost internati ulterior la Spitalul Grigore Alexandrescu.
Aceste doua cazuri vin dupa ce in perioada Pastelui alti trei copiii au fost diagnosticati cu stafilococ auriu la Giulesti.
La sfârșitul anului trecut, 45 de bebeluși internați la Giulești au fost infectați cu stafilococul auriu, iar internările au fost suspendate timp de 3 săptămâni.
Purtătorul de cuvânt al Spitalului "Grigore Alexandrescu", Raluca Alexandru, a anunțat joi că în urmă cu o zi la această unitate au fost internați alți doi bebeluși născuți la maternitatea Giulești și infectați cu stafilococ auriu. Unul dintre copii are 5 zile, iar celălalt trei săptămâni, iar amândoi aveau manifestări cutanate. De asemenea, la "Grigore Alexandrescu" este internat în continuare unul din cei trei bebeluși născuți la Giulești și infectați cu stafilococ auriu.
Un bebelus, probleme respiratorii
El are probleme respiratorii și este internat din 4 mai. Toți cei trei copii sunt în stare stabilă, potrivit sursei citate.
"Ultimul bebeluş a venit pe 4 mai. Trei în total până acum - doi dintre ei cu manifestări cutanate care au stat doar două-trei zile şi s-au externat şi cel care a fost adus pe 4 mai are şi probleme respiratorii, cu hemocultură pozitivă, adică stafilococ în sânge. Ulterior am aflat că s-au născut la Giuleşti. Unul la aproximativ o lună de la naştere, altul la cinci zile şi ultimul la două săptămâni de la naştere. Toţi stafilococ auriu. Nu au fost transferaţi, au venit de acasă", preciza purtătorul de cuvânt al Spitalului "Grigore Alexandrescu", Raluca Alexandru.
Ministerul Sănătății anunța că începând de miercuri și până în 15 mai, la cererea Ministerului Sănătății, inspectorii sanitari ai Direcției de Sănătate Publică București, însoțiți de medici epidemiologi din cadrul Compartimentului Supraveghere Epidemiologică și Control Boli Transmisibile, vor verifica la Maternitatea Giulești respectarea normelor de supraveghere, prevenire și limitare a infecțiilor asociate actului medical, normelor tehnice privind curățenia, dezinfecția și sterilizarea, precum și normele tehnice privind gestionarea deșeurilor rezultate din activități medicale.