Doua fetite, de 7 si 11 ani, au suferit arsuri pe fata si pe maini, dupa ce au asistat la un experiment stiintific care a avut loc intr-un parc. Micutele au fost transportate la spital, pentru a primi ingrijiri medicale.
Incidentul a avut loc in cadrul unui eveniment public, desfasurat la Cluj-Napoca, intr-un parc. Fetele au luat parte, alaturi de alti copii, la Festivalul de Stiinde din Cluj. In timpul unui experiment, parul unei dintre fetite, care statea aproape de masa unde se desfasura demonstratia, a luat foc, iar flacarile s-au extins si la cealalta fetita. Potrivit informatiilor din presa, ar fi vorba despre un experiment cu nisip, zahar si bicarbonat de sodiu, amestec care atunci cand arde, formeaza un fel de sarpe de spuma.
Politia a deschis o ancheta
Martorii au sunat imediat la 112, iar un echipaj SMURD s-a deplasat la fata locului. Cand au ajuns medicii, fetitele erau cooperante si in afara pericolului, dar au fost transportate la spital, pentru investigatii si ingrijiri. Fetita cea mica avea arsuri pe fata si pe o mana, iar cea mare a suferit arsuri in zona gatului, pe piept si pe o mana. Politistii au deschis un dosar penal pentru vatamare corporala din culpa, iar din primele informatii, se pare ca elevele nu ar fi respectat distanta recomandata fata de masa unde a avut loc experimentul.
”Un echipaj SMURD si un echipaj al serviciului de ambulanta judetean Cluj au acordat asistenta medicala pentru doua minore, in varsta de 7 si 11 ani, care au suferit arsuri la nivelul fetei si al membrelor superioare, dupa ce au asistat la un experiment demonstrativ, parte dintr-un eveniment public, care a avut loc intr-un parc, de pe strada Teodor Mihali din municipiul Cluj-Napoca”, a transmis, sambata seara, Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta Cluj.
FOTO: Freepik