Mamele au primit note mai mari decat tatii

/ / Modificat: 2007-06-04
Mamele au primit note mai mari decat tatii





 

Majoritatea elevilor de liceu din România, 58%, cred ca mamele lor se poarta cu ei excelent, dar numai 40% spun acelasi lucru despre tati, arata datele unui sondaj realizat în premiera în România. Adolescentii cu vârste cuprinse între 13 si 18 ani au fost rugati sa dea note parintilor, separat pentru mame si pentru tati, acestia fiind întrebati cine îi ajuta mai mult la teme, daca parintii stiu numele celor mai buni prieteni ai copiilor lor, daca se straduiesc sa le organizeze ziua de nastere.

Mamele au primit note mai bune în comparatie cu tatal, la majoritatea celor 32 de întrebari ale chestionarului. Tatal a devansat-o pe mama în ceea ce priveste condusul masinii, barbatul fiind un sofer mai bun ca femeia, în opinia copiilor chestionati.

Acelasi sondaj arata ca mamele sunt cele care gatesc mai bine, cele care încearca sa petreaca cât mai mult timp cu copiii lor, cele care muncesc mai mult si cele care îsi încurajeaza copiii.

Tati au obtinut note mai bune în ceea ce priveste acordarea independentei copilului, oferirea mai multor bani de buzunar, resprectarea cuvântului dat si au un simt al umorului mai dezvoltat decât mamele.

Potrivit sondajului, 40% dintre tati nu abordeaza niciodata probleme legate de sexualitate, iar mama este mai usor de manipulat atunci când copilul are o dorinta.

În ceea ce priveste strictetea parintilor, copiii spun ca tatii sunt mai stricti decât mamele lor, cei mai mici ca vârsta dând note mai mari parintilor.

Antena3

6 iunie 2007



Articole recomandate

Citeste si despre