Copiii nu stiu cat de curand vor putea merge fizic la scoala fara intreruperi, Ministerul Educatiei este nevoit sa revizuiasca programa scolara dupa ce elevii au fost trimisi in vacanta fortata doua saptamani din cauza cresterii numarului de infectari cu coronavirus, iar in Parlament s-a votat introducerea unei noi materii in scoli.
Un proiect legislativ initiat de 7 deputati si senatori, intre care Marcel Ciolacu, Kelemen Hunor, Sorin Cimpeanu si Anca Dragu, privind introducerea ca materie de studiu a istoriei evreilor si a Holocaustului din Al Doilea Razboi Mondial a fost adoptat de Camera Deputatilor cu 270 de voturi pentru, opt impotriva, 25 de abtineri si 3 voturi neexprimate.
Proiectul de act normativ vizeaza modificarea Legii Educatiei prin introducerea in licee si scoli profesionale a materiei "Istoria evreilor si Holocaustul". In conditiile in care de decenii intregi nu s-a incercat o forma reparatorie, ba, mai mult, s-a si negat ca Holocaustul ar fi afectat evrei din Romania, proiectul de lege se doreste a fi tocmai acea reparatie asteptata de 17 ani. Abia in 2004, pe baza Raportului Final al Comisiei Internationale pentru Studierea Holocaustului din Romania, seful statului de atunci a recunoscut pentru prima data responsabilitatea pentru Holocaustul savarsit pe teritoriu romanesc.
De la negarea Holocaustului in manuale, la introducerea istoriei lui ca materie in scoli
Multa vreme copiii au invatat in manualele de istorie ca Romania a fost unul dinte putinele locuri in care Holoscaustul nu si-a atins scopul, insa acum se incearca redarea adevarului istoric pentru generatiile din prezent.
Istoria Comunitatilor Evreiesti din Romania este una deoebita, definita de loialitatea evreilor fata de tara si de modul in care au contribuit, cot la cot cu majoritarii si cu celelalte etnii, la crearea Statului Roman Modern.
"Simbolurile si marturiile prezentei evreiesti pot fi intalnite la fiecare pas, de-a lungul intregii noastre tari. Patrimoniul material si cultural al evreilor din Romania se completeaza, desi este unic, cu cel care a fost creat de alte etnii si culte in indelungata lor convietuire pe teritoriul Romaniei", se arata in expunerea de motive a proiectului.
Dupa adoptarea initiativei legislative in Camera Deputatilor, proiectul merge pe masa Senatului, camera decizionala in acest caz.