Mesajul unei organizatii de adolescente, despre cazul din Caracal

/ / Modificat: 2019-07-29
Mesajul unei organizatii de adolescente, despre cazul din Caracal

O organizatie numita "Girl up", formata din 38 de fete cu varste intre 15 si 18 ani, din aproape 10 licee diferite din Bucuresti si inca 4 din alte orase ale tarii, au postat pe Facebook pledoaria lor despre cazul din Caracal si despre modul in care politistii, dar si societatea, trateaza violenta asupra fetelor.

"Caracal:

Mii de articole, postari pe social media, comentarii. O tara intreaga furioasa, intreband cum au fost posibile rapirea, violul si uciderea a doua fete si mai mult cum a fost posibil ca statul sa contribuie la crima la fel de mult ca si atacatorul - si totusi pentru femeile si fetele din Romania raspunsul este atât de simplu. Aceasta tara, pur si simplu, NU a fost niciodata dispusa sa ne asculte.

Femeile si fetele din Romania vorbesc de zeci de ani despre violenta cu care ne confruntam, vorbind despre totul de la atingerile nedorite pe care le primim in transportul in comun pana la politie, care de multe ori priveste cu nonsalanta plangerile de violenta domestica si viol.

Vorbim in zadar despre cum ne afecteaza hartuirea in scoli, apoi la serviciu si pe strada, de fiecare data cand iesim din casele noastre, indiferent daca este zi sau noapte, indiferent daca purtam pantaloni scurti sau 10 straturi de haine in timpul lunilor reci de iarna.

Vorbim in zadar despre felul in care suntem sexualizate de mici, de fiecare data cand ni se spune sa ne "inchidem picioarele" cand de abia am trecut in gimnaziu, sa purtam haine care "arata cat mai putinăa piele" la reuniuni de familie, si apoi despre cum suntem sexualizate de catre codul de imbracaminte scolar, de reviste, in reclame care se dau apoi luni de zile pe canalele de televiziune din toata tara.

Vorbim in zadar despre agresiunea sexuala si despre modul in care politistii ne intreaba ce am facut pentru a o provoca, ce purtam la momentul respectiv si daca suntem "sigure ca nu am flirtat cu barbatul acela la un moment dat".

Vorbim in zadar despre modul in care toate aceste aspecte normalizate din vietile noastre de zi cu zi portretizeaza fetele si femeile ca obiecte, distrugand increderea noastra, identitatea noastra, siguranta noastra.

I-am spus acestei tari de nenumarate ori ca lucrurile trebuie sa se schimbe - problema este ca nu ati ascultat. Va intrebati cum a fost posibil? Nu ati mai auzit de o crima de genul acesta de ceva timp? Noi nu suntem confuze. Poate atacatorul a fost cel care a comis crima, politistii au fost cei care asteptau un mandat la poarta - dar in spatele acestora este o mentalitate colectiva profund marcata de misoginie si lipsa de incredere in experientele femeilor romane - iar pentru aceasta suntem cu totii, ca tara, responsabili.

Desi provenim din medii foarte diferite avem aceleasi experiente. Romania (asta inseamna voi toti) a crescut fete care, pana la varsta de 15 ani, impartasesc intre ele in conversatii de zi cu zi diferite tactici de prevenire a violentei pe care le folosesc - nu purta niciodata casti cand mergi pe jos noaptea; tine cheile de la casa intre degete; trimite-le prietenelor tale poza cu placuta de inmatriculare a soferului de taxi si anunta-le de indata ce ajungi acasa in siguranta; prefa-te ca te opresti sa iti cauti ceva in geanta, astfel incat persoana care merge in spatele tau sa ajunga in fata, unde o poti vedea; evita sa-ti porti parul intr-o coada; daca e posibil, mergi peste tot cu un prieten; nu pulveriza excesiv spray-ul de piper pentru ca atunci ai putea fi tu arestata in loc de atacator.

Toate avem povesti. Ce este mai rau este ca fiecare prietena pe care o cunoastem are, la randul ei, o poveste la fel ca a noastra. Avem noroc ca gravitatea acestor experiente nu s-a intensificat, insa pentru Alexandra si Mihaela din pacate acesta nu a fost cazul.

De aceea suntem aici:

Pentru ca aceasta tara nu isi asculta femeile si fetele. Stam acasa weekend-ul acesta, pornim televizorul, urmarim o discutie despre crimele din Caracal care are la baza exact aceasta intrebare: cum a fost posibil acest lucru? In mod ironic, raspunsul pare sa se afle chiar in studioul lor de inregistrare, deoarece comentatorii sunt 7 barbati care discuta cu incredere despre siguranta si viata femeilor. In realitate, ei nu au nici cea mai vaga idee despre ce inseamna sa fie in locul nostru.

Doar noi, fetele si femeile Romaniei, va putem spune. Va rugam - desi nu este, cu siguranta, pentru prima oara - sa ne ascultati," au scris fetele in postarea de pe Facebook.

Taguri Crime caracal Crima caracal

Articole recomandate

Citeste si despre