Ministrul Finantelor: Alocatiile vor fi majorate de la 1 august cu un procent "in jurul a 15%"

/ / Modificat: 2020-07-28
Ministrul Finantelor: Alocatiile vor fi majorate de la 1 august cu un procent

Ministrul Finantelor, Florin Citu, a anuntat, luni seara, ca alocatiile copiilor vor fi majorate de la 1 august cu un procent ”in jurul a 15%”. Proiectul este in avizare si va intra in sedinta de Guvern din aceasta saptamana, transmite News.ro.

“La dublarea alocatiilor a fost mereu o problema. E o lege populista facuta de PSD ca sa arunce in aer Guvernul. E o lege facuta fara finantare, din punctul meu de vedere e neconstitutionala. Noi vom creste alocatiile de la 1 august, e in avizare deja proiectul de lege, in urmatoarea sedinta de Guvern va fi avizat. Si in cresterea pensiilor si in cea a alocatiilor trebuie luat in considerare ca am cheltuit cel mai mare procent pe investitii din ultimii ani,” a afirmat ministrul Finantelor, conform realitatea.net.

Ministrul Finantelor a mai precizat ca procentul de majorare luat in calcul este mai mare decat propunerea facuta pentru pensii. Propunerea de majorare era de 10%.

„Premierul va anunta (cu cat vor creste alocatiile-n.r.). Cresterea e mai mare decat am propus sa creasca la pensii. in jurul acestei cifre de 15%, da. Dar vom face de la 1 ianuarie o alta crestere, nu ne oprim aici. Stim ca sunt probleme, dar contextul este unul dificil”, a precizat ministrul.

Sursa: https://www.g4media.ro/

Articole recomandate

Citeste si despre