O fata in varsta de 14 ani din Buzau a fost dusa de mama, duminica dimineata, la sectia de Primiri Urgente Pediatrie a Spitalului Judetean, acuzand dureri lombare intense.
In timp ce era consultata, fata a intrat in travaliu. Era insarcinata si a nascut spontan chiar la UPU.
Timp de noua luni, ea le-a ascuns parintilor faptul ca este insarcinata. Medicii nu au avut de ales si au asistat-o pe copila la nastere. Ea a adus pe lume un baietel sanatos chiar in sectia de urgente.
Potrivit Biroului de Presa al Spitalului Judetean de Urgenta Buzau, ”la UPU Pediatrie s-a prezentat o adolescenta in varsta de 14 ani, din municipiul Buzau, care prezenta dureri lombare intense si disurie. In urma investigatiilor efectuate, medicii au constatat ca aceasta este gravida si au hotarat sa o transfere la Maternitatea Buzau”. Inainte de momentul transferului la Maternitate, adolescenta a dat nastere unui baietel. Ulterior, minora, impreuna cu nou-nascutul, a fost transferata la Maternitate.